Lecții pozitive sau negative despre cuplu pe care copiii le învață din relația voastră

În funcție de modul în care tu și partenerul tău de cuplu interacționați, copiii voștri primesc veritabile lecții despre relație pe care le preiau la maturitate.

Care este primul model de cuplu pe care copiii îl văd în viața lor? Cuplul pe care îl formezi tu și partenerul tău, tatăl lor. Influență ar putea avea și un tată vitreg, deci mare atenție și la dinamica din familia recompusă. Așadar ceea ce se întâmplă între voi devine un exemplu pentru cei mici, care la maturitate pot recrea inconștient exact același scenariu sau vor alege conștient să acționeze contra modelului pe care cu mintea de adult îl consideră foarte toxic. De ce? Pentru că în copilărie i-a rănit foarte mult.

Promisiunile

Tu și partenerul tău vă țineți de cuvânt? Ca atare vă puteți baza unul pe celălalt și pe lucrurile spuse sau mai degrabă există o inconstanță pregnantă și ceea ce agreați nu mai este nicicum respectat?

Afecțiunea

Un cuplu unde predomină răceala, în care partenerii se comportă ca doi străini sau colegi de apartament. Versus un cuplu unde există îmbrățișări, mângâieri, zâmbete, priviri admirative, săruturi. Căldură, iar la polul opus distanță…

Respectul

Nu există cupluri fără probleme. Copiii pot învăța de la voi faptul că se depune efort pentru soluționarea lor sau că ceea ce deranjează este băgat sub preș și nu se discută subiectele sensibile. În același timp pot vedea că furia sau dezacordul pot implica sau nu cuvinte grele, jigniri, retragerea afecțiunii, tratamentul tăcerii.

Admirația

Este minunat să te simți admirat, încurajat, apreciat, sprijinit. Nu există numai obiective comune, de cuplu, ci și obiective individuale, personale. Poate o specializare la serviciu, schimbarea traseului profesional, al domeniului. Poți vedea în ochii celuilalt disprețul sau admirația.

Grija de sine

Un părinte care se sacrifică pentru ceilalți, că asta crede el că înseamnă iubire, va transmite de fapt un mesaj foarte toxic. Acela că propriile nevoi nu contează. Iar autosacrificiul nu rimează cu iubirea, ci cu: fac asta deoarece doar așa pot fi văzut, validat, auzit, valorizat. Un alt tip de părinte, perfecționist, care rulează la turație maximă, nu va preda mai departe lecția relaxării, a grijii de sine, a importanței mărite acordate clipelor de odihnă. Ci că normalul este să fii în priză mereu, neglijând sănătatea și poate chiar alte aspecte importante ale vieții, precum familia, prietenii, activitățile care aduc bucurie și încarcă pozitiv.

(In)stabilitatea

Împăcări și despărțiri multiple, amenințări repetate cu divorțul, plecat de acasă și revenit în mod recurent. Nevoia de siguranță a copilului este spulberată, iar de cele mai multe ori la maturitate va ajunge într-o relație de cuplu cu dinamică similară, tocmai pentru a încerca să repare scenariul… părinților săi.

Limitele

Pot fi prea rigide, nu există o permeabilitate, sau doar unul dintre părinți face regulile în casă și toți ceilalți se supun. O altă versiune, de asemenea disfuncțională, este aceea în care nu există niciun fel de limite și reguli, în care este permis orice. Practic nu există nici asumarea responsabilității propriilor fapte și a consecințelor ce ar putea urma.