Lecții financiare pe care trebuie să le înveți pe timp de criză

Specialiștii spun că pandemia va duce la apariția unei noi crize economice. Astfel e timpul pentru câteva lecții financiare, ca să nu fii luată pe nepregătite.

În mod cert ești obișnuită cu un anumit stil de viață, iar aceste lecții financiare te pot scoate din confortul emoțional pe care ți-l dădea stabilitatea ta economică. Dar cum vremuri noi aduc măsuri noi, e necesar să te adaptezi ori să cheltuiești inteligent. Nu contează dacă încă primești salariul întreg, și cu atât mai mult dacă ai fost afectată de șomajul tehnic.


Lecții financiare: fondul de urgență

Bani de zile negre… lirica populară se referă din nou înțelept la obiceiul de a economisi, una dintre primele lecții financiare pe care e important să o învățăm. Adrian Asoltanie, trainer de educație financiară, ne recomandă să avem în casă 2000 lei pentru diverse reparații sau obiecte care trebuie înlocuite urgent (de exemplu mașina de spălat, intervenția unui electrician sau instalator etc.) și un alt fond de economii care să acopere 3-6 luni de cheltuieli în cazul în care rămâi fără serviciu. Sigur că te poți împrumuta de la prieteni sau de la familie dacă te afli într-o situație delicată, însă este esențial ca în primul rând să te poți baza pe tine.


Redirecționează banii pe care îi cheltuiai în mod obișnuit

Știm foarte bine cum prânzul cu prietenele se prelungea cu o vizită pe la mall, doar unde vă uitați la magazine, dar plecai acasă cu trei pungi de haine. Doar că momentan acest lucru nu mai este posibil. Bugetul de ieșit în oraș, cheltuielile surpriză, se pot direcționa toate către fondul de economii. La fel poți face și cu banii pe care urma să îi cheltuiești în vacanța din străinătate, momentan la stadiul de vis, și poate fezabilă abia la anul.

Schimbă-ți comportamentul financiar

O măsură de urgență în vremuri de criză este tocmai schimbarea obiceiurilor financiare. Este foarte la îndemână să-ți alini plictiseala și frustrarea prin shopping online, dar nu și util. Cu atât mai mult cu cât îți pui întrebări despre constanța serviciului și a salariului tău. Prin urmare, în categoria de lecții financiare intră și achiziționarea produselor de care ai neapărată nevoie, și numai a lor.


Cumpără inteligent

Copilul tău crește și are nevoie de haine noi. Poate tu ai făcut curat în dulap și este obligatoriu să-ți achiziționezi câteva piese vestimentare. Voiai demult să schimbi electrocasnicele care nu mai funcționează prea bine, chiar ai banii strânși pentru asta. În momentul de față piața abundă de oferte, tocmai pentru că puterea de cumpărare a scăzut ori magazinele sunt închise. Produsele necesare și obligatorii pot fi cumpărate acum la un preț mai bun decât cel de dinainte de criză. Inclusiv articolele de îngrijire, machiaj, igienă sunt disponibile la pachete tentante, obținând un preț mai prietenos decât dacă ar fi cumpărate individual. Astfel poți dezvolta o nouă atitudine financiară: fii cu ochii în patru pe oferte și reduceri.


Citește și:
Top 8 genți la prețuri accesibile

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle