Sunt anumite lecții despre cuplu pe care ți le aduce doar experiența. Din păcate este una dureroasă, dar te poate ajuta pe viitor.
Mama ta a stat mult de vorbă cu tine? Prietenele, la fel, ți-au împărtășit din propriile lor experiențe cu bărbații și ai avea o listă lungă de așa da și așa nu? Lecțiile despre cuplu le integrezi după ce ai tu propria trăire negativă și ar fi util să devină repere în viitoarele relații și interacțiuni cu partenerul de cuplu.
Asta nu înseamnă că faci compromisuri cu care nu te simți confortabil sau că taci și te supui complet partenerului. Ci că fiecare poate avea în felul lui dreptate și cine vă ascultă invidual va spune că niciunul nu greșiți. Prin urmare nu ajută cu nimic să îi forțezi lui dreptatea ta, ci să vă ascultați reciproc și să găsiți o dreptate a voastră, comună.
Înainte de a te cunoaște pe tine el a construit diverse relații importante de prietenie. De asemenea relația cu propria familie este semnificativă pentru el. Și le este loial atât prietenilor cât și familiei din care provine. Să intri în război deschis cu aceștia va crea doar animozități, partenerul tău se va simți prins la mijloc și tu personajul negativ care îl face să treacă prin calvar deoarece își dorește supremația la nivel de relații. Atenție, asta nu exclude limitele sănătoase în raport cu ei.
Extremele nu sunt sănătoase. Dacă nu vă acordați deloc spațiu personal poate apărea sentimentul că vă aflați într-o capcană. Prea multă independență în care faceți multe lucruri singuri poate duce în același timp la înstrăinare și ruperea conexiunii.
Să îi stârnești gelozia ca modalitate de a-l păstra interesat e la fel de disfuncțional ca o atitudine rece și distantă. Sunt jocuri psihologice cu eventuale rezultate de moment, dar care distrug încrederea și siguranța în cuplu.
… ceea ce ai nevoie de la partenerul tău. Dacă lucrurile merg prost în cuplu, nu te vei simți mai împlinită și iubită în relația ta flirtând cu diverse persoane și nici problemele nu vor fi rezolvate prin infidelitate. Ce nu merge în cuplu se va regla doar dacă tu și partenerul depuneți efort comun, nicicum prin externalizare.
Gata, este al tău. Sau pui accent pe ceea ce crezi că e important după ce oficializați relația: mâncare, curățenie, copii îngrijiți. Dar rolul tău este și acela de parteneră, de femeie, iar neglijarea de sine nu este nicicum seducătoare, nici sănătos să te concentrezi doar pe un aspect al vieții tale.
… cu despărțirea la fiecare ceartă sau ori de câte ori nu îți convine ceva. Din nou șubrezește siguranța în cuplu și îți afectează credibilitatea. Încât atunci când chiar ceva devine intolerabil, partenerul nu te va lua în serios. Sub imperiul furiei îl ameninți că îi vei face rău, îi iei totul, nu îl lași să vadă copiii, îi distrugi cariera? Treptat nu mai ești partener de echipă, ci dușman.
Ca să simți că ai putere, că îți securizezi relația, preiei tu complet controlul. Tu iei deciziile, tu gestionezi banii, pe el nici măcar nu îl implici, ci mai degrabă doar îl anunți ce urmează să se întâmple. Ca apoi să fii revoltată că nu se implică și să afirmi că nu îl mai privești ca pe un bărbat și nu mai ești atrasă de el.
Foto: PR