Aș fi crezut că despre educație sexuală nu se poate discuta fără vrajbă – cel puțin nu se poate discuta altfel în Parlamentul României, scindat ideologic pe atâtea probleme, dar găsindu-se dintr-odată într-un acord pașnic când vine vorba despre… sex.
Ce înseamnă asta? Că, la nici două luni după promulgarea legii care prevedea existența unor ore de educație sexuală în școli, deputați și senatori din cele mai mari și mai puternice partide (PSD și PNL) și-au dat mâna și au găsit o modalitate să o facă inutilă. Cum au făcut asta? Ei bine, au introdus un amendament la o altă lege, schimbând numele materiei (din educație sexuală în educație sanitară) și cerând acordul părinților pentru predarea acestei discipline.
Cum era de așteptat, mulți dintre cei care susțin amendamentul cu pricina provin din Grupul de Rugăciune (numai numele poate să îi certifice din start expertiza în probleme care privesc sexualitatea), parlamentari care „au avut o reacție virulentă', după cum spunea Adrian Solomon (PSD), la ideea că adolescenții și-ar putea începe viața sexuală informați în legătură cu tot ce presupune aceasta. Iar inițiatorii amendamentului cu pricina sunt sus-numitul Solomon, dar și Titus Corlățean (PSD), Robert-Ionatan Sighiartău (PNL).
Înaintea votului de astăzi, parlamentari din mai multe partide au avut ocazia să își argumenteze punctele de vedere privind educația sexuală într-o dezbatere TV găzduită de postul Digi24 și moderată de Claudiu Pândaru. Astfel, în studio, prin legătură video, s-au regăsit Florina Presadă (USR), care susține educația sexuală în școli, Florica Cherecheș (PNL), care susține că susține educația sexuală, dar de fapt nu își asumă faptul că este împotrivă, și Gabriel Leș (PSD), explicit împotriva educației sexuale și a bunului simț.
Dacă argumentele în favoarea educației sexuale în școli sunt multe și țin de domeniul evidenței (este normal ca copiii, încă de la vârste mici, să știe că sunt înzestrați cu organe sexuale și care sunt funcțiile acestora, urmând ca, mai apoi, pe măsură ce înaintează în vârstă, să știe cum să se raporteze la atingeri nedorite – și să recunoască și să știe ce să facă dacă li se întâmplă orice fel de abuz de natură sexuală -, ca mai târziu să afle despre consimțământ și relevanța lui în relațiile sexuale, despre mijloace de contracepție și despre metode de prevenire a infecțiilor cu transmitere sexuală etc. – unele dintre aceste argumente au fost susținute de Florina Presadă în cadrul emisiunii), cele împotriva educației sexuale sunt mult mai bizare.
În fapt, sunt atât de bizare încât unii dintre parlamentari își maschează ipocrit împotrivirea într-o susținere… a altceva, orice nu este educație sexuală.
„Amendamentul introduce acordul scris al părinților sau al tutorilor legali pentru orice tip de activitate extracurriculară', dar și redenumirea materiei drept „educație sanitară'', a menționat Florica Cherecheș, pentru că termenul de „educație sexuală' ar fi prea îngust. Cherecheș a invocat Constituția României, mai exact acel articol care prevede că „părinții au dreptul de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor potrivit propriilor convingeri'. A urmat un apel la Convenția europeană a drepturilor omului, care spune că „statul, în exercitarea funcțiilor pe care le are în domeniul educației, respectă dreptul părinților de a asigura educația copiilor lor în conformitate cu convingerile lor filosofice și religioase.' Desigur, doamna Cherecheș nu a menționat că Articolul 21 se referă la libertatea conștiinței, în acest caz la dorința părinților de a-și crește copiii în ce religie doresc. Parlamentara a mai menționat aici, pentru a arunca un argument gol pe masă, și articolul 48 din Constituția României, care se referă la familie, dar care nu are nici o legătură cu subiectul de față.
Ce nu a menționat deputata Cherecheș este că dreptul părinților, să zicem, de a-și crește copiii în credința creștin-ortodoxă, să zicem, nu a fost niciodată adus ca argument în restrângerea accesului la orele de biologie, de exemplu, unde se învață despre evoluționism, și nu despre creaționismul biblic, sau la orele de fizică și de astronomie, unde se vorbește, iar, despre crearea Universului din cauze naturale azi cunoscute, fără a-l aduce în discuție pe Dumnezeu, făcând lumea din nimic în șapte zile. Desigur, dânsa argumentează că aici este vorba despre ore extracurriculare, ca și cum Constituția sau Convenția drepturilor omului ne-ar face cu ochiul și ar spune „hei, suntem aplicabile doar pentru orele opționale'.
Florica Cherecheș a apelat și la standardele OMS, mai exact la acel ghid care motivează necesitatea educației sexuale și la modul în care aceasta se poate face adecvat vârstei. Deputata a citat „părinții' care nu pot accepta ca copiilor „între 0 și 4 ani să li se prezinte bucuria și plăcerea de a-și atinge propriul corp'. Citatul, chiar pus pe seama părinților îngrijorați, și deci nu asumat de deputată, este oricum inexact. Standardele OMS vorbesc despre faptul că, da, copiii află singuri, explorându-se, între 0 și 4 ani despre propriul corp și despre plăcerea autostimulării, și trebuie să li se vorbească despre ce descoperă, dar aceleași standarde spun și că ceea ce trebuie să știe copiii între 0 și 4 ani e care sunt toate zonele corpului și ce funcții au, diferențele dintre corpuri și sexe, igiena corpului și diferența dintre propriul eu și eul altora. De asemenea, aceleași standarde spun că copiilor trebuie să li se permită să își numească zonele corpului, să practice igiena, să recunoască schimbările din corpurile lor și să își exprime necesitățile și dorințele – deci nu sunt învățați cum să se autostimuleze, așa cum cred părinții îngrijorați din imaginația doamnei Cherecheș. Ca un plus, copiii între 0 și 4 ani nici măcar nu sunt la școală, dar ce mai contează și asta?
Pe lângă argumentele căldicele, construite pe fundamente șubrede, ale deputatei Cherecheș, senatorul PSD Gabriel Leș și-a anunțat din start o poziție mai radicală.
„Mă îngrijorează foarte mult dorința de introducere forțată și împotriva voinței părinților ca să vizavi de educație sexuală în școli'. Senatorul a susținut, fără nici un fel de argument, faptul că legea privind educația sexuală ar fi un fals paravan pentru ceea ce urmează să fie – nu ne este clar ce. Părinții se opun – acesta este unul dintre argumentele lui Leș, obținut din discuțiile pe care le-a avut personal. Evident, discuțiile cu un număr limitat de părinți (câte discuții poate avea un om care, presupun, are și alte treburi) pot, într-adevăr, să fie aduse ca argument împotriva unui studiu științific, realizat de IMAS (Barometrul de gen 2018) care arată că 76% dintre români își doresc, de fapt, educație sexuală în școli.
Senatorul a mai invocat și modul în care se vorbește „obsedant de mult despre sex la copii minori'. Numai că sex, pentru buna informare a distinsului senator, nu înseamnă activitate sexuală. Ci, după cum spun aceleași standarde OMS, prin „sex' înțelegem „caracteristici biologice ce definesc oamenii, în general, ca femei sau bărbați, deși în limbajul obișnuit cuvântul este adesea interpretat ca referindu-se la activitatea sexuală.'
Senatorul Leș a vorbit și despre cum mai ales cei care nu au copii vorbesc despre educația sexuală a copiilor, de parcă parlamentarii bărbați, de exemplu, nu ar fi consultați când vine vorba despre violența asupra femeilor sau despre dreptul femeilor asupra propriilor corpuri. Sau de parcă el însuși nu ar fi fost un susținător înfocat al referendumului pentru familie din 2018, care afecta în principal dreptul la familie al persoanelor LGBTQ+, în condițiile în care el însuși nu se identifică drept o persoană LGBTQ+.
Gabriel Leș a adus în discuție și legea 489 din 2006 privind libertatea religioasă, de parcă educația sexuală ar interzice cuiva să creadă în ce dorește sufletul său, și a revenit la articolul amintit doar razant de aliata sa pe acest subiect, Florica Cherecheș, citând din nou articolul care spune că „Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a caror răspundere le revine.'', articol care se referă, din nou, la libertatea religioasă.
Ce legătură e între libertatea și educația religioasă și cea sexuală?
Nici una în mod normal. Doar că Gabriel Leș crede că, „prin componenta morală pe care o implică', educația religioasă și cea sexuală nu sunt diferite. Mai exact, „pentru că credința creștină predică abstinența'.
Abstinența ca singură formă de educație sexuală este un proiect politic care a divizat America multă vreme. În primul rând, pentru că este complet ineficientă – de cele mai multe ori ea exclude orice referire la contracepție sau la sex protejat -, și și-a dovedit științific inutilitatea în cazul limitării răspândirii HIV în țările în curs de dezvoltare, nu a reușit să reducă ratele activității sexuale și, supriză, nici nu a redus numărul de sarcini nedorite, prin comparație cu educația sexuală comprehensivă, care poate face toate astea. Ca să nu mai spun că există studii care arată că educația după principiul abstinenței include informații medicale care induc în eroare și ascunde informații vitale despre reducerea riscurilor asociate activității sexuale.
În al doilea rând, ca și la noi, în America abstinența ca singură recomandare, deși i se împotrivește, de exemplu, American Academy of Pediatrics, este un subiect de troc politic. Acest tip de educație e continuu finanțat în timpul regimurilor conservatoare (începând cu administrația Bush și sfârșind cu Trump), în vreme ce educația sexuală comprehensivă este promovată în timpul președinților care provin din rândul democraților, de la Clinton la Obama. Desigur că această măsură ale legătură cu voturile persoanelor religioase din SUA – și la fel se traduce și aici.
„De exemplu, nicăieri nu am văzut că abstinența ar fi o metodă de contracepție. Am văzut de exemplu aberații că avortul ar fi o metodă de contracepție, care nicidecum nu țin de morala creștină.', a continuat Leș. Evident, pentru că abstinența nu se întâmplă. Studiile din SUA, acolo unde abstinența a fost promovată cu multe eforturi și mulți bani, au arătat în mijlocul campaniei Abstinence Only ratele sarcinilor la adolescente au început să crească, după ce scăzuseră ani la rând, în vreme ce educația sexuală comprehensivă a condus la o scădere a numărului de sarcini la adolescente (Guttmacher Institute, 2010).
„Avortul este considerat o măsură de contracepție', a spus agresiv parlamentarul. „Iertați-mă, nu pot să spun acest lucru că este normal. Nu am cum să gândesc așa ceva ca și creștin și ca și…'. Adică senatorul Leș, care nu este femeie, tocmai și-a dat cu părerea despre avort, o procedură care interesează doar femeile, în condițiile în care tot el susținea cu câteva minute că cei care nu sunt părinți sunt obsedați de introducerea educației sexuale în școli, fără să aibă acest drept, pentru că nu sunt părinți.
„Obsedant de mult folosim sexualizarea minorilor', a mai menționat senatorul, care, imediat ce aude despre copii cunoscându-și corpul, știind cum funcționează și înțelegând ce își doresc de la el, și-i imaginează probabil în ipostaze dintre cele mai lascive.
„Ce credeți că se va întâmpla cu un copil de clasa a V-a, a VI-a, a VII-a căruia i se va povesti toată ziua ce înseamnă prezervativul? Ce înseamnă actul sexual, ce înseamnă masturbarea?', a continuat Leș. Conform studiilor științifice efectuate până acum, acel copil va amâna momentul la care își începe viața sexuală, lucru care nu s-a dovedit în cazul promovării abstinenței.
În plus, educația aceasta „este sarcina părinților', a mai spus Leș. Iar când vine vorba despre copiii care nu au părinți, sau poate că nu au părinți în țară, cum se întâmplă atât de des în România? Simplu, „au bunici.'
Cum rămâne cu mamele minore?
Cât despre cele 18.000 de mame minore, doar anul trecut, în România? Ei bine, despre ele domnul Leș spune că „dacă ne uităm foarte bine pe statistici și ne uităm mai departe puțin față de ceea ce înseamnă acest număr, vom vedea că aceste 18.000 de mame minore, din păcate, majoritatea provin dintr-un mediu defavorizat, supus unor abuzuri, cu probleme economice și sociale grave, și din păcate mare parte, probabil peste 90% dintre aceste persoane nu sunt școlarizate. Și astăzi stau să mă întreb de ce încercăm să introducem pentru acele persoane care din păcate nu vor beneficia de o astfel de educație?' – statisticile pe care le vântură Leș aici pur și simplu nu există, iar minciuna pe care o spune o oglindește pe cea a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Bănescu, care afirma cu ceva timp în urmă că mamele minore provin dintr-o anumită etnie. Un alt argument fals. Dar ne-am obișnuit. Și, în plus, rezultă că acele fete nici nu au bunici.
„Numărul de sarcini mare la adolescente este o caracteristică a țărilor sărace', a mai spus Florica Cherecheș, după ce a menționat ca „noi ne trebuie să ne ducem la ele acasă' (la mamele minore, n.red.), la care oricum nu se duce nimeni. „Cine stă foarte bine în acest clasament? Noi, Bulgaria, Slovacia, Ungaria (…). Sunt fete care provin din zone defavorizate.'
Defavorizate în sensul că nu au educație sexuală în școli, în fapt. În Bulgaria părinții trebuie să facă cereri pentru acest tip de educație, în Ungaria ea este, în fapt, Educație pentru viața de familie, iar în Slovacia vorbim despre Educație pentru mariaj și viața de părinte, și este predată de profesori de biologie, etică și religie (care sunt călugări sau preoți), conform Policies for Sexuality Education in the European Union.
Dezbaterea s-a sfârșit aici, dar votul urmează. Și e important, totuși, să vedem ipocrizia cu care defilează cei care susțin, la tribuna Parlamentului, că apără inocența copiilor.
Citește și:
Un vlogger român instigă la violarea minorelor. Poliția îl anchetează, el își cere scuze… pentru că a fost prins
Foto: Shutterstock