Lecția emoționantă de responsabilitate pe care o dau elevii de la Liceul Voltaire din Craiova

Elevii de la Liceul Voltaire din Craiova au realizat un filmuleț prin care îi îndeamnă pe colegii lor (dar nu numai) să stea acasă, în autoizolare.

Lecția emoționantă de responsabilitate pe care o dau elevii de la Liceul Voltaire din Craiova

Elevii de la Liceul Voltaire din Craiova au realizat, cu mijloacele pe care le-au avut la îndemână, un filmuleț prin care își îndeamnă colegii să stea acasă în timpul perioadei de izolare impusă pe durata pandemiei de coronavirus. Cu orele transferate online și fără prea multe activități de divertisment, ei au ajuns la concluzia că e cazul să îi îndemne și pe alții să stea acasă, în vreme ce sărbătoreau, online, ziua de naștere a unei colege. Am vorbit cu câțiva dintre ei, dar și cu directoarea liceului și cu una dintre profesoarele lor, despre simpatica lor inițiativă.

Andreea Enache, eleva care și-a sărbătorit pe 16 martie ziua de naștere, spune că 'am vrut să le arăt tinerilor că, deși era ziua mea și toți se așteaptă ca de ziua lor să aibă parte de o petrecere măreață, eu am ales să îmi petrec ziua de naștere acasă, în siguranță. La noi în școală, când e ziua cuiva, sărbătorim de fiecare dată în clasă cu o mică petrecere. Ei bine, chiar dacă de data aceasta ziua mea a fost într-o perioadă în care nu venim la școală și trebuie sa fim precauți cu ieșitul afară, colegii mei nu au uitat de mine, iar urările lor online au fost nelipsite.' Așa le-a venit ideea să facă un video, spune ea, 'ca un îndemn pentru toți oamenii cărora li se pare că este greu să stai în casă. Sunt atât de multe activități de facut încât nu ma pot plânge nici măcar o secundă că nu îmi place să stau acasă.'

Profesoara de socio-umane Gabriela Militaru confirmă: 'Ei au obiceiul de a face la școală, în pauză, mici petreceri pentru fiecare elev care își serbează ziua de naștere. Ei, și ca să nu întrerupă acest obicei, ne-am adunat cu toții, am făcut filmulețe cu urări, „am sunat-o cu cameră', ea era un pic tristă pentru că, din cauza agitației, părinții încă nu îi aduseseră un tort. Dar, din nou, spontaneitatea și-a spus cuvântul și fetiței i-a venit ideea să își facă propriul „tort de izolare' dintr-un baton de ciocolată și o lumânărică.' De aici totul a fost simplu. Copiii s-au felicitat între ei pentru responsabilitatea de care dau dovadă stând acasă în această perioadă și au ajuns rapid la concluzia că e cazul să îi sfătuiască și pe alții să facă același lucru, în speranța că îndemnul lor va ajunge unde trebuie. 'Restul elevilor au spus și ei, pe grupul clasei, fiecare ce face acasă, au făcut filmulețe cu activitățile lor, iar o altă colegă a ansamblat totul și a pus pe fundal imnul Liceului „Voltaire' – „On écrit sur les murs'. A ieșit un filmuțet interesant și lejer așa cum fac ei totul.', mai adaugă profesoara.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Directoarea unității de învățământ, Dorina Loredana Popi, spune că elevii de la Liceul Voltaire 'sunt foarte bine racordați la realitate și au un spirit civic bine dezvoltat, grație activităților de profil la care participă și a climatului educațional în care își desfășură activitatea. Pentru noi nu este o surpriză că au avut o astfel de idee. Elevii noștri se simt în permanență încurajați să își exprime ideile și să îi ajute pe ceilalți. Nimic nu este doar pentru ei, totul se împarte și cu ceilalți.'

'Filmulețul și munca din spatele lui reprezintă felul nostru de a-i încuraja pe copii să facă lucruri interesante în perioada asta.', mai spune profesoara Gabriela Militaru. 'Este o situație nouă pentru toți și cu totul delicată pentru tineri. Prin legătura aceasta pe care o ținem cu ei și care nu este legată doar de lecții, ne asigurăm că ei înțeleg și acceptă mai ușor realitatea.'

Raisa Pârvu, o altă elevă care a participat la proiect, spune că, deși primăvara aceasta i-a fost întunecată de coronavirus, 'am văzut solidaritatea tuturor țărilor din lume și m-am gândit să contribui și eu cu un îndemn mic pentru o cauză mare. Împreună cu colegii mei, am hotărât să creăm un videoclip prin care sa ilustrăm activități zilnice care ne ajută să depășim această perioadă fără să ne plictisim, chiar dacă stăm în casă. Eu susțin frumusețea în orice condiții. ÎMPREUNĂ ÎNVINGEM!!'.

Iar Alisa Stăncioiu, o altă elevă, povestește cum viața ei de adolescentă a fost dată peste cap de pandemie. 'Mi-am dat seama cât de gravă este situația și că mi-aș pune viața în pericol dacă aș mai ieși așa cum făceam de obicei. În prima zi statul în casă a fost plictisitor, pentru eram obisnuită să desfășor mai multe din activitățile mele afară. Mai apoi, mi-am dat seama că mi-ar fi mult mai ușor să fac tot ce făceam înainte, doar că acum în casă, alături de familia mea. Așa că, după școală, care se desfășoară online, după pregătirea temelor, am timp să fac tot ce-mi place: ascult muzică, mă uit la filme, citesc o carte, gătesc, exersez limba engleză și franceză.'

Perioada aceasta nu este una de vacanță, subliniază adolescenta de la Liceul Voltaire, chiar dacă toți stau în case. 'Cred că acestă situație dificilă ar trebui să ne învețe că respectarea regulilor este foarte importantă, tocmai pentru evitarea complicațiilor, ca cele cu care se confruntă acum societatea.'

Elevii de la Liceul Voltaire, spune directoarea Dorina Loredana Popi, au început încă de săptămâna trecută cursurile online, iar tranziția nu a fost extrem de dificilă, pentru că ei fiecare diriginte avea oricum, din momentul în care prelua o clasă, grupuri de comunicare online cu elevii și cu părinții. Grupurile au funcționat și înainte de închiderea școlilor, când elevii aveau nevoie de consultanță, se pregăteau pentru olimpiade sau bacalaureat, iar de la închiderea școlilor 'lecțiile online au devenit singura modalitate de comunicare și informare și s-a luat hotărârea ca elevii și profesorii să respecte programul orar realizând ore virtuale de acasă, astfel încât elevii să nu fie bulversați sau să se algomereze cu temele. Elevii și profesorii colaborează pe platformele puse la dispoziție de Ministerul Educației Naționale: Școala 365 – Clasa viitorului și Google Classroom, dar și pe platforma Zoom. Și deși avem și elevi din mediul rural, conectarea la platforme s-a realizat în condiții optime, elevii sunt activi la ore și au un tonus emoțional bun.'

Profesoara Gabriela Militaru spune că, deși și-au pus inițial întrebări despre felul în care vor putea parcurge materia și despre examenele finale, trecerea la orele online s-a petrecut firesc, încă dinainte de comunicările oficiale. 'Am întâmpinat, ce-i drept, dificultăți în a selecta cea mai potrivită aplicație, la care să aibă acces toți elevii și care să funcționeze cât mai bine. Am rămas cu toții să comunicăm pe grupurile de Facebook pe care le-am creat încă de la începutul anului școlar și am adăugat pentru lucrul efectiv platformele Zoom și Google Classroom. Copiilor le place, în anumite situații ne-au ajutat ei pe noi să înțelegem cum funcționează anumite task-uri. Nu exagerez când spun că s-a creat un fel de empatie colectivă, în care copiii au făcut inclusiv tutoriale despre cum se folosesc aplicațiile.'

Citește și:
Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 3

Foto: Liceul Voltaire

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle