Lasati-o pe Eva in pace!

Citeste o opinie indrazneata despre pacatele Evei – sau despre felul in care gestul ei altruist defineste, de milenii, femeile.

Editorial de Mihail Tamba

In familia mea, atunci cand barbatii voiau sa sublinieze ca nu le-a placut ceva la comportamentul femeilor din jurul lor, exclamau: „Oh, Evele astea!'. Dupa primii doi ani de studii teologice, mi s-a parut ca inteleg de ce spuneau asta. Dupa urmatorii doi, am zis ca sunt, totusi, niste nuante care le scapa. Iar dupa ultimii doi, mi-am dat seama ca faceau o nedreptate imensa personajului biblic si femeilor, in general, spunand asta.

Pana cand leii nu vor avea istorici, povestile vanatoresti ii vor glorifica intotdeauna pe vanatori' – spune un proverb african. Si cum istoria biblica a fost scrisa de barbati, iata ca Eva este blamata in mod curent, de multe mii de ani, pentru ca s-a lasat amagita de sarpe in Eden, ba mai mult, pentru ca i-a dat si lui Adam sa muste din fructul interzis, dupa ce s-a infruptat ea.

Eu va propun un set de lentile noi prin care sa privim mitul biblic al caderii omului in pacatul originar, pornind de la urmatoarea ipoteza: daca „greseala' Evei este, de fapt, un gest demn de apreciere si daca Eva ar trebui proclamata, de fapt, simbolul altruismului uman?

Sa o luam cu inceputul. Divinitatea creeaza, rand pe rand, cerul si pamantul, lumina, vegetalele, luminatorii zilei si ai noptii, animalele si omul. In speta, pe Adam. «A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam porunca si a zis: „Din toti pomii din rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!'» (Gen. 2: 16-17). De Eva nu se pomeneste nimic, ea apare un verset mai jos. Deci porunca a fost data doar in prezenta lui Adam. Firul narativ da de inteles ca a aflat ulterior, de la Adam, de interdictia de-a manca din acel pom. „Sarpele insa era cel mai siret dintre toate fiarele de pe pamant, pe care le facuse Domnul Dumnezeu' (Gen. 3: 1). Deci sarpele, daca e sa adoptam o interpretare ad literam a textului bilbic, debarasandu-ne de tot soiul de alegorii care pot face sa para albul negru si negrul alb, era o faptura a aceleiasi divinitati care le-a facut pe toate „bune foarte'.

Eva este prezentata, in timpul dialogului cu sarpele, singura, fara Adam. Ba mai mult, raspunsurile ei sunt foarte corecte, urmeaza intru totul limitele trasate ei de Adam si lui Adam – de Creator. Sarpele o convinge ca nu vor muri daca vor manca din pomul interzis, ci din contra, vor fi „ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul' (Gen. 3: 4-5). Eva analizeaza, cantareste si decide sa guste. Prin ochii Evei, propunerea sarpelui este vazuta ca o invitatie la evolutie, la a vrea mai mult, la a sti mai mult. Ar trebui invinuita pentru asta? A vrut, in esenta, un lucru rau? A-ti depasi limitele si a refuza un soi de suficienta atrofianta este o dorinta condamnabila?

Si puterea de decizie a lui Adam unde era? Iar Eva, ca parte din Adam, ca cea care a fost facuta din coasta lui, este in continuare cea care trebuie sa poarte vina pe umeri, dupa atatea milenii?

In al doilea rand, Eva nu a dat dovada de egoism: putea sa nu ii dea si lui Adam sa manance din fruct. Putea sa vrea sa pastreze aparentele beneficii doar pentru ea. Nu-i era de folos ca si Adam sa capete acel atribut divin. Un egoism pur si-ar fi dorit intaietate, suprematie, schimbare de raporturi fata de egalul ei. Dar dimpotriva, ea a ales ca si Adam sa evolueze. A vrut ca si el sa cunoasca mai mult. Asta ne duce la o concluzie pe cat de simpla si de bun-simt, pe atat de refuzata sau neluata in calcul de-a lungul acestor milenii: Eva nu trebuie blamata, ci apreciata. Eva da prima dovada de altruism uman. Si poate fi considerat altruismul ca o greseala?

Toate acestea vin in contradictie cu logica lui Adam, atunci cand divinitatea biblica ii cere explicatii legate de episodul cu pricina: «Zis-a Adam: „Femeia care mi-ai dat-o sa fie cu mine, aceea mi-a dat din pom si am mancat”» (Gen. 3: 12).
Raspunsul lui e, de fapt, lipsa de asumare a unei responsabilitati. Pana la urma, el a fost primul care a primit indicatiile cu privire la fructele acelui pom. Pana la urma, el a fost cel caruia i s-a incredintat numirea animalelor (Ge. 2: 19-20), si deci stia ca sarpele e cumva diferit de celelalte vietuitoare.

Se pare ca porunca lui Iisus, „iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti' a fost respectata, intai, de Eva. Si ceea ce scriitorii crestini au denumit, la sute de ani distanta, „gandul la celalalt', trebuie remarcat, prima data, la Eva.
Pentru ca daca nu facem asta si refuzam o gandire si o interpretare critica, riscam sa gasim vina acolo unde nu e si sa lasam nedreptatea sa tina oameni in lanturi mii de ani.

Dar in continuare ma fascineaza, in mod negativ, concluzia punitiva a divinitatii pentru Adam: „Pentru ca ai ascultat vorba femeii tale…' (Gen. 3: 17). Repet proverbul din introducere: Pana cand leii nu vor avea istorici, povestile vanatoresti ii vor glorifica intotdeauna pe vanatori'.

Oare este vreo legatura intre perpetuarea acestui mit, gresit si convenabil interpretat, pentru unii, de-a lungul a cateva mii de ani si tratamentul aplicat femeilor pana in ziua de astazi? Dupa sase ani de stat cu Biblia pe genunchi, va asigur – ESTE!