La masa cu agnés b., de Alex. Leo Serban

Putini stiu, poate, ca agnès b. a fost si in Romania, pe la-nceputul anilor ‘90. Institutul Francez organizase o expozitie a unui fotograf polonez. Intimplarea face ca acel artist sa fi fost – la vremea respectiva – prie­tenul agnèsei (insist sa-i grafiez numele chiar asa, cum o face si ea: cu „minuscule'!), iar agnès il insotise la Bucuresti.

Tin minte ca prima intilnire cu ea a fost chiar acolo, la galerie: intrind intr-una din salile acelea – cind inca se mai lucra la panotarea pozelor –, am vazut un fund de femeie frecind de zor, in patru labe, podeaua! Era chiar agnès b., care nu se jena sa ajute.

Directorul Institutului de atunci – energicul, entuziastul si inegalabilul Norbert Dodille – m-a invitat in aceeasi seara la o cina la resedinta sa, data in onoarea agnèsei. Desigur, numele ei nu-mi era necunoscut; stiam ca fusese casatorita cu foarte influentul editor Christian Bourgois (colectia inaugurata de el, 10/18, ramine una din cele mai prestigioase!) si ca era o mare pasionata de ci­nema (tricourile ei, cu logo-ul „Jaime le cinéma!', erau de regula date ca bonus impreuna cu lunarul Cahiers du Cinéma in timpul festivalului de la Cannes).

Am avut – deci – despre ce vorbi in decursul cinei… Ce m-a fra­pat atunci, la aceasta doamna, am regasit si acum – in ima­ginile casei sale: un mod de a trai Stilul – de a-l interioriza – lipsit de orice ostentatie. Cred ca acesta este semnul cel mai clar al distinctiei.

Astazi, consumismul frenetic a impus o isterie a updatarii care este, cumva, ridicola: a fi „ultimul racnet' in materie de moda este calea cea mai sigura de a fi demodat ziua urmatoare… Cum spunea un alt bun (si disparut) prieten, contele de Ricaumont, adevaratul om de gust nu urmeaza Moda, ci o anticipeaza. Iar cei care vor sa fie „cool' cu orice pret nu pot ascunde, din pacate pentru ei, efortul vizibil de a-l atinge: e nevoie – ca si-n cazul gazonului englezesc – de o anumita rutina a bunului gust pentru a fi, intr-adevar, o persoana cu stil.

Altminteri, poti deveni (in citeva, costisitoare, sedinte) „stilat', ceea ce nu-i acelasi lucru. Interioarele agnèsei mi-au amintit un lucru: o casa nu trebuie sa semene nici cu un muzeu, nici cu o sala de asteptare. Vazind atitea locuinte somptuoase – cind grandios-impresionante, cind epatant-minimaliste –, am realizat ca ceea ce le lipseste nu este neaparat patina (care vine odata cu timpul), cit firescul: sentimentul ca acel loc este facut pentru ca niste oameni sa traiasca in el… Desi pare o bagatela, de la sine inteles, firescul – de fapt – este lucrul cel mai greu de dobindit.

E clar: toti ne dorim un mic paradis… Dar cine si-ar dori un „pa­radis design' rece, ca scos din cutie?! Daca exista paradis, cred ca multi dintre noi l-am vrea odihnitor si cald, ca-n sinul cartilor de povesti ale bunicii. Cu parfum de madlena.

Articol publicat in ELLE Noiembrie 2007
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK