La ce e buna filozofia? (de Alex. Leo Serban)

Intimplarea face sa fi citit, una dupa alta, doua carti legate de filozofie: o biografie a lui Ludwig Wittgenstein, The Duty of Genius, scrisa de Ray Monk, si Intilnire cu un necunoscut de Gabriel Liiceanu.

Prima are 654 de pagini (scrisa mic, format mare), a doua – 371 de pagini (scrisa mare, format obisnuit). Prima a aparut acum 20 de ani si a luat nenumarate premii, fiind – probabil – cea mai buna biografie a filozofului vienez; a doua a aparut anul acesta si este – impreuna cu Usa interzisa si Scrisori catre fiul meu – un fel de autobiografie en miettes, de asta data sub forma de jurnal.

„Necunoscutul' din titlu este (aflam la sfirsit, ca-ntr-un roman politist) insusi Liiceanu, iar jurnalul (ca gen) este descris de autor astfel: „… un comentariu de tata stind asezat la fereastra vietii si multumindu-te sa privesti. Problema este ca prin fata ferestrei cel mai adesea treci chiar tu.'; mi se pare una dintre cele mai bune definitii ale jurnalului din cite cunosc. Nu este, de fapt, o „definitie', ci o imagine – adica exact lucrul pe care se straduia sa-l faca Wittgenstein in filozofie: a gindi, a „filozofa' (credea el) nu inseamna ceea ce crede toata lumea – adica a produce teorii –, ci a gasi imagini – adica analogii.

Analogiile sint niste metafore in imagini care, odata gasite, spun gindul. Liiceanu ajunge aproape la aceeasi concluzie: a gindi – a-ti gindi viata – nu inseamna buchiseala sterila, teorii si note de subsol, ci a gasi acele gesturi, obiecte si intimplari care spun viata ta mai bine decit orice „sistem' filozofic. Wittgenstein a ajuns, tirziu, la o negare a ideilor care l-au facut celebru prin la fel de celebrul Tractatus logico-philosophicus: cartea aparuta postum, Philosophical Investigations, este refutarea senina a lucrurilor sustinute anterior, prin abandonarea „iluziei' logice si imbratisarea artelor ca paradigma cognitiva.

Liiceanu semneaza la rindul sau, in acest din urma op, actul de „despartire de filozofie' in sensul tare, à la Noica, si imbratisare a literaturii ca expresie deplina a unei vieti. Analogiile sint semnificative. La ce e buna, totusi, filozofia, ne putem intreba. Wittgenstein nu a fost un om fericit (in pofida ultimelor sale cuvinte, „Tell them Ive had a wonderful life'); a cautat toata viata – cu un fel de incapatinare de sfint – impacarea etica a tuturor faptelor sale. A avut libertatea invidiabila de a face, in orice moment, numai ceea ce a vrut (sa renunte la uriasa sa avere pentru a face filozofie, sa abandoneze filozofia pentru a fi gradinar, invatator etc., apoi sa se intoarca la Cambridge – pentru a renunta, din nou, la profesorat). Liiceanu, de asemenea, marturiseste ca a avut norocul de a nu face decit lucrurile care-l pasionau; in plus, a construit o editura, o casa, o opera si un discipolat precum Noica (dar fara inversunarea aceluia).

La capatul jurnalului se vede implinit, fireste. Dar fericit? Probabil ca, asa cum au spus-o multi, filozofia te ajuta sa intelegi; dar luciditatea asta nu te ajuta sa fii fericit. Este ca un cadou otravit – sau o lupa plimbata peste lucruri, care ti le arata cu o inspaimintatoare claritate…

Articol publicat in ELLE Octombrie 2010

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro