La Casa de Papel: începutul sfârșitului

La Casa de Papel a declanșat o isterie generală imediat după lansarea de pe Netflix. Cinci ani și un International Emmy Award mai târziu, show-ul ajunge la final. Dacă până acum lucrurile au mers în favoarea bandei, ultimul sezon vine cu un război greu de dus, cu situații limită, legături profunde și decizii complicate.

Un bărbat misterios care plănuiește să jefuiască Monetăria Regală a Spaniei, El Profesor, caută niște hoți suficient de disperați încât să-i ducă misiunea la bun sfârșit. Cei opt membri ai bandei inițiale își aleg câte un nume de oraș pentru a nu fi identificați ușor de poliție (Tokyo, Berlin, Moscow, Denver, Rio, Helsinki, Oslo, Nairobi) și trec prin cinci luni de pregătiri intense pentru ceea ce urma să devină unul dintre cele mai mari jafuri din istorie. Cele cinci sezoane aduc despărțiri neașteptate, dar și noi aliați sub măștile lui Dalí. Nu o să stric suspansul pentru cei care nu au văzut seria, dar trebuie să-i numesc pe cei care se vor alătura pe parcurs bandei și vor avea un rol în desfășurarea acțiunii, adică Raquell Murillo, inspectoarea de poliție care începe o relație cu El Profesor și devine, astfel, parte din echipa lui drept Lisboa; Monica Gaztambide, fosta secretară și amantă a directorului Monetăriei, care ajunge să se transforme din prizonieră în iubita lui Denver, alăturându-se celorlalți sub numele Stockholm, și Palermo, inginer și prieten cu Berlin și El Profesor, alături de care a conceput planul celui de-al doilea jaf, asupra Băncii Spaniei.

Cam așa se rezumă conceptul seriei care ne-a convins că binele și răul sunt interschimbabile și ne-a pus la încercare abilitatea de binge watching. În decembrie poți să-ți depășești recordul, pentru că La Casa de Papel revine cu volumul al doilea din ultimul sezon. Se anunță vreme de Netflix, dar mai degrabă cu suspans decât chill.

Cu câteva zile înainte de lansarea primului volum al ultimului sezon am stat de vorbă cu Úrsula Corberó (Tokyo, naratoarea poveștii, cunoscută pentru carismă, tenacitate și impulsivitate), José Manuel Poga (Gandia, șeful securității Băncii Spaniei, un personaj agresiv, ce se regăsește, pe rând, în poziția de ostatic, evadat, criminal, și este folosit, în final, drept momeală pentru a o introduce pe Lisboa în bancă), Itziar Ituño (Raquell Murillo/Lisboa, inspectoarea de poliție despre care povesteam), Darko Peric (Helsinki, soldatul loial și prietenos care încearcă să protejeze pe toată lumea, cu sentimente față de Palermo) și Rodrigo de la Serna (Palermo, inginer, cu o cantitate limitată de empatie, se apropie de Helsinki și încearcă să recâștige încrederea echipei pe care o trădează ajutându-l pe Gandia să evadeze) pe Zoom despre anii în care au filmat unul dintre cele mai urmărite seriale de pe Netflix.

Încă din primul sezon, La Casa de Papel a adus personajele feminine pe aceeași treaptă a puterii cu cele masculine, de multe ori preluând conducerea echipei și decizând următoarele mișcări. Úrsula Corberó (Tokyo) îmi spune că asta apreciază cel mai mult la serial. „Cred că personajelor feminine li se dă ocazia să fie eroine, și în același timp să facă greșeli. Și iubesc asta la Tokyo, pentru că face greșeli, câteodată mari, dar mereu își urmează intuiția și propriile convingeri. Și cred că multor personaje din serial li se oferă șansa asta, să fie eroine, dar în același timp să aibă voie să greșească. E ceva în care cred.”

În al doilea sezon, Nairobi (Alba Flores) anunță startul unui jaf sub o nouă conducere, după ce Berlin, presupusul lider al bandei, ia decizii care pun în pericol viața colegilor săi. „Empieza el matriarcado!” le-a oferit fanilor un indiciu cheie despre continuarea misiunii, iar pe parcursul sezoanelor am văzut cum una dintre cele mai populare replici din show devine realitate. Nairobi, Tokyo, Stockholm sau Lisboa sunt puse adesea în situația de a lua decizii pentru binele întregii echipe. Acum, la finalul celui de-al cincilea capitol, Itziar Ituño (Lisboa) îmi spune subtil că „vom vedea în continuare momente de sprijin între femeile din echipă dar, ca în viață, este foarte greu și este o muncă în desfășurare pentru a ajunge acolo și a putea face niște schimbări.”

Úrsula, pe de altă parte, ne dezvăluie că „intrarea lui Lisboa va fi foarte importantă, pentru că apare pregătită, cu bateriile încărcate, iar noi înăuntru avem, de asemenea, propria muniție, deci cred că vom vedea personajele feminine preluând puterea. Câteodată lucrurile merg în favoarea lor, câteodată nu prea, dar întotdeauna își urmează intuiția și intențiile.” Dincolo de temperamentul lui Tokyo, Úrsula crede că se aseamănă cu personajul prin tăria interioară pe care și-a descoperit-o când a început să-și însușească rolul. „Am învățat că puterea nu stă în fizic, ci în interiorul tău, iar câteodată chiar în privire.”

Când nu e pe platourile de filmare, Úrsula pozează pentru reviste și e vânată de brand-uri mari pentru contracte de imagine. Actrița, urmărită de 24 de milioane de oameni în social media, încă nu s-a obișnuit cu faima. Își amintește că prima oară când cineva a recunoscut-o a fost la o petrecere, imediat după lansarea serialului. „Am trăit faima într-un mod ciudat, pentru că atunci când a apărut serialul eu eram în Hawaii cu familia iubitului meu, ne petreceam o vacanță minunată împreună. El este din Buenos Aires. Serialul a avut premiera la sfârșitul anului, așa că am fost la o petrecere. Nu eram cunoscută atunci, dar multe fete au venit la mine, când eram la petrecere, și mă strigau: „Ești un geniu!”, „Ești fantastică!”, iar eu m-am întors și i-am spus lui Chino: „Uite, cei patru oameni care au văzut serialul sunt la petrecerea asta.” Dar apoi mi-am dat seama că La Casa de Papel devenise un fenomen global, și încă mă obișnuiesc cu acest lucru, pentru că este o schimbare majoră.”

Pentru mare parte din distribuție faima a venit peste noapte. Primele două sezoane au fost filmate și lansate în Spania. După un an Netflix a cumpărat întregul concept și l-a transformat într-un serial urmărit pe toate continentele. Salopeta roșie și masca lui Salvador Dalí au devenit simboluri ale rezistenței față de guvernare și ale mișcărilor anticapitaliste, și au fost purtate de protestatari din întreaga lume. Cântecul partizan Bella Ciao, odinioară imnul mișcărilor antifasciste din Italia, a fost propus de un scenarist după o lună intensă de căutări și a revenit în atenția publică odată cu succesul seriei. Creatorul show-ului, Álex Pina, povestea că-și doreau neapărat o piesă cu puterea unui imn, care să vorbească despre libertate și rezistență. Pentru că, dincolo de scenele pline de adrenalină și plot, serialul vorbește despre opoziția poporului față de acțiuni politice putrede. Iar rezistența e un laitmotiv chiar din primul episod.

Raquell Murillo, inspectoarea de poliție despre care aflăm că a divorțat în urma unei relații abuzive, se întoarce în al treilea sezon sub numele de Lisboa, își adoptă rapid poziția și devine un avantaj pentru bandă. Dragostea pentru El Profesor, misoginismul din Poliție, dar și nedreptățile de care a devenit conștientă după timpul petrecut în soluționarea cazului au covins-o să facă cea mai bună alegere. Itziar spune că Raquell și Lisboa nu sunt deloc diferite, chiar dacă schimbul taberelor pare să impună un alt cod moral. „Cred că Raquell încă este ea însăși, deși unele circumstanțe s-au schimbat datorită deciziilor pe care le-a luat. Dar cred că a ajuns într-un punct în care a deschis ochii și a văzut unde o duce viața, de aceea a ales să se alieze cu acești presupuși răufăcători, care sunt, de fapt, niște eroi. Trebuie să ne amintim că ea aduce echipei avantaje importante, cunoștințele sale și deprinderile din Poliție, este și un bun strateg, totodată. Deci contribuie prin aceste lucruri, dar și prin menajarea ostaticilor și tot ceea ce fac ei. Bineînțeles, știe în ce s-a băgat, dar tot încearcă să-i protejeze pe oameni ca să nu existe victime colaterale. Este foarte greu să faci asta într-un război, dar ea tot încearcă.”

Deși autoritățile condamnă jaful și încearcă să se infiltreze în monetărie și mai apoi în bancă pentru a-i prinde pe hoți, o mare parte a opiniei publice vede acțiunile bandei drept legitime, lucru care a generat dezbateri intense în mediile sociale. El Profesor reușește ce și-a propus de la început: să câștige încrederea poporului convingându-i că acțiunile lor reprezintă rezistență la opresiune.

José Manuel Poga (Gandia) crede că de aici se desprinde mesajul principal al show-ului: „este un cuvânt repetat de El Profesor. Vorbim de Movimiento 15M (n.red. Mișcarea lui 15 mai a izbucnit în 2011 în Spania, în urma crizei economice), în care un segment al populației a încercat să remodeleze societatea și să schimbe sistemul. Iar una dintre cele mai importante afirmații a fost aceea că politicienii nu ne reprezintă, nici acum nu ne reprezintă, apropo, deci a fost un mod de a scutura sistemul, un lucru cu care publicul a empatizat imediat. Și nu doar în Spania, ci și în restul lumii, deoarece cred că opresiunea din partea guvernării îi leagă pe oameni într-un mod foarte profund.” Úrsula completează: „este vorba și despre faptul că le este dată o voce oamenilor care nu au neapărat prea multă putere. Deși Gandia a câștigat detașat antipatia publicului ca un personaj agresiv, care a reușit să elimine un membru al echipei, José Manuel îi apreciază „modul inteligent și studiat în care își execută mișcările. (…) Mi-a oferit oportunitatea de a da afară o furie ascunsă, deci în sensul ăsta a fost chiar terapeutic pentru mine”.

Începutul sfârșitului (primele episoade, care ne pregătesc pentru finalul poveștii) ne-a trecut prin tot felul de stări și vedem cum războiul a pătruns adânc în cele două tabere. Asta crede și Darko Peric (Helsinki), care vede ultimul sezon un pic diferit, motivația echipei nemaifiind reprezentată de bani sau de lupta antisistem, ci de instinctul de supraviețuire. „Ne luptăm cu un inamic formidabil, iar ceea ce încercăm, de fapt, este să supraviețuim.”

În episodul documentar, echipa de producție povestește cum au fost nevoiți să filmeze trei săptămâni o singură scenă sau cum zecile de obiecte de artă din muzeul băncii au fost lucrate manual, pentru a fi distruse în câteva secunde. Tot aici, Javier Gomez Santander, co-producător executiv și scenarist, spune cât de important a fost factorul emoțional în construirea show-ului. „Iubirea trebuie să existe mereu. Iubirea trebuie să existe în seriale. Iubirea trebuie să existe în viață. Nimic nu e mai important decât ea.” De altfel, al doilea volum al acestui ultim sezon se va concentra pe latura sentimentală a personajelor și pe legăturile dintre ele.

Din spusele producătorilor aflăm ce cupluri trec împreună de acest război și care este probabilitatea ca alte relații să se consolideze. Pentru că Darko și Rodrigo au fost prezenți la interviu, nu m-am putut abține să-i întreb dacă personajele lor, Helsinki și Palermo, au parte de un final fericit. „Helsinki deja a pierdut niște oameni apropiați în acest jaf și îi e teamă să nu-l piardă și pe Palermo, deci cred că relația dintre ei va fi foarte interesantă”, spune Darko. Rodrigo, însă, susține că Palermo va trece prin schimbări de atitudine și-l vedem cum încearcă să-și răscumpere dragostea și prietenia celorlalți, după ce și-a trădat echipa. „Comportamentul lui este marcat de limitările personale, pe care le-a avut încă dinainte ca totul să înceapă. Dar vom vedea cum încearcă să se schimbe și cum renunță încet la cinism.”

Partea a II-a din cel de-al cincilea sezon La Casa de Papel este disponibilă pe Netflix din 3 decembrie.