Kuki Constantinescu – designerul aflat in cautarea perfectiunii

Indragostita de inele, pasionata de cristale si, mai nou, de brose, Kuki Constantinescu a stat de vorba cu Maurice Munteanu despre lumea de poveste a bijuteriei contemporane.

Kuki Constantinescu – designerul aflat in cautarea perfectiunii

ELLE: Spuneai, la un moment dat, ca nu prea iti plac pietrele pretioase si ca preferi, oricand, materiale precum cristalele sau berilul. De ce crezi, totusi, ca, in continuare, diamantele sunt cele mai bune prietene ale fetelor?
KUKI CONSTANTINESCU: Cu ceva ani in urma am facut un curs despre diamante si am invatat sa le recunosc, sa stiu ce taietura, ce culoare si cate carate au. Mi-a placut mult de tot. Nu pot spune ca nu-mi plac pietrele pretioase, toate sunt superbe. Atat berilul, cat si cristalul, pot fi taiate si slefuite la fel ca orice diamant, safir sau citrin.
Diamantul este simbolul puterii si al bogatiei si de cand e lumea oamenii si-au dorit sa arate cat sunt de puternici si bogati. Noi toti suntem atrasi de aceste lucruri. Eu am o problema cu estetica diamantului. Este prea „sclipitor pentru mine. Imi place atunci cand este in starea lui bruta. Nu-l desconsider. Depinde intr-adevar de contextul in care se afla, pe ce bijuterie se afla, de forma bijuteriei si, bineinteles, povestea ei.

ELLE: Locuiesti in Stockholm – un spatiu dominat prin excelenta de un soi de minimalism estetic. Care este diferenta dintre cumparatoarea de bijuterie din Suedia si cumparatoarea de bijuterie din Romania?
K. C.: In timp ce cumparatorul de bijuterie din Romania este curios, spontan, cu un spirit temerar, cel suedez este mai matur, dar previzibil. Remarci de genul „Dar cu asta nu poti purta manusi sau „Sare prea mult in ochi auzi de aproape fiecare data.

ELLE: Daca ar fi sa alegi un singur accesoriu care sa defineasca cel mai bine femeia, care ar fi acela?
K. C.: Hmm… e cam greu, fiindca ma gandesc tot timpul la mine, la ce mi-ar placea mie. Oricum ar fi, trebuie sa fie un obiect cat mai simplu, cat mai clar.
De ceva timp sunt foarte atrasa de brose. Imi place sa le vad atarnand pe corpurile femeilor. Se creeaza un raport estetic intre brosa, haina si corp. Imi place sa le vad si purtate de barbati. Am ca referinta designul anilor 40 – cat de frumos erau imbracati oamenii atunci, croielile curate, palariile, gulerele si brosele. Lucrurile erau bine facute si aveau detalii savuroase.

ELLE: O bijuterie, din punctul tau de vedere, este doar un obiect frumos, menit sa completeze o tinuta oarecare, sau o piesa care vorbeste neconditionat despre gradul de sofisticare al celei care o poarta?
K. C.: Sigur ca bijuteria nu este doar un simplu obiect. Bijuteria are lumea ei, ea comunica cu noi si despre noi. Are propria ei poveste si in acelasi timp ea spune ceva despre cel ce o poarta. De asemenea, este importanta constelatia din jurul ei, haina, tesatura, dantela. Toate aceste lucruri intra in raport unul cu altul si ajuta (sau nu) bijuteria care functioneaza ca accent vizual.

ELLE: In urma colaborarii tale cu Autor, cum consideri ca a evoluat accesoriul in spatiul romanesc?
K. C.: Aici termenul de accesoriu e putin derutant. Se vorbeste prea mult despre accesoriu, care poate fi orice – de la genti pana la bastoane si manusi. Autor se vrea un targ de bijuterie contemporana, insa poate ca e in continuare prea mult accesoriu.
Am participat atat la prima, cat si la ultima editie Autor si pot spune ca diferenta este uriasa. Faptul ca au aparut scolile de bijuterie si munca lui Dan Piersinaru impreuna cu alti inimosi au asigurat o continuitate, si asta a facut ca lucrurile sa creasca. Este impresionant, dar mai e un drum lung de strabatut.King_Kong-

ELLE: Cat de importante sunt referintele culturale pentru un creator de bijuterie?
K. C.: Ca in orice forma de expresie, referintele culturale sunt obligatorii. Prin intermediul bijuteriei incerci sa comunici ceva oamenilor. Iar acestia trebuie sa desluseasca cat mai mult din cele spuse de tine.

ELLE: Crezi ca si in ceea ce priveste bijuteriile se aplica zicala conform careia „less is more?
K. C.: Da. Nu suport aglomeratia…

(www.kukiconstantinescu.com
http://www.nutida.nu/medlem/KUKI-CONSTANTINESCU-1)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle