Ieri după prânz am plecat din Pipera spre Nottara. Burniță, aglomerație, trafic mare… mă simțeam deja vinovată pentru tot timpul pe care îl pierdeam. Am ajuns cu greu, după alte minute infernale în care am căutat loc de parcare.
Sper să merite, mi-am spus în timp ce îmi potriveam geanta în poală și îmi alungam gândurile claustrofobe care deja mă chinuiau în sala mică a teatrului. Stau în margine, i-am spus Ilenei Răducanu, dacă mi se face rău, plec.
Urma să vizionez repetiția generală a piesei Martha și George, în regia lui Filip Ristovski, o piesă inspirată din viața Marthei Bibescu și a lui George Valentin Bibescu și scrisă de prietena mea, Ileana Răducanu, în jurul acestui cuplu atipic, cu o iubire puternică, dar marcată de scandaluri și trădări, cu dialoguri aprinse sau declarații de iubire care pun sub semnul întrebării căsnicia, iubirea, fericirea, practic aceleași frământări cu care ne confruntăm toți și azi. Piesa are doar două personaje, ele fiind interpretate de Kira Hagi (da, nu e coincidență de nume, e fiica marelui fotbalist Gheorghe Hagi) și Jonny Alexandru (aici, am să desconspir eu, este vorba de fiul cântăreței Nico, care la bază nu e neapărat actor, ci mai degrabă compozitor, cântăreț de opera – el a compus și muzica piesei de teatru). Ni se spune din start că video proiecția nu merge, așadar va trebui să ne imaginăm noi desenele care vor fi proiectate mâine la premieră, primul spectacol cu bilete vândute (primele spectacole sunt deja sold out).
Nu mă sfiesc să vă spun că stăteam numai cu ochii pe Kira, adica Martha. Nu venisem să o văd pe fiica lui Hagi, ci pe Kira, știam cumva la ce să mă aștept, îi citisem interviul pe care i l-a acordat Cristinei Stănciulescu și îmi plăcuse mult. Venisem să văd cu ochii mei cum joacă Kira Hagi. Și joacă. La fel ca tatăl ei, joacă. Și joacă bine. Iar privirea ei, mai mult decât limbajul corpului, este puternică, este tenace, te țintuiește în scaun, pentru că e pătrunzătoare, emană forță și hotărâre. La fel cum era sau este și tatăl ei, Gheorghe Hagi, pe teren, pe scena lui.
M-a cucerit. Și i-am spus-o la final. A primit complimentul cu multă modestie, cu timiditate aproape. Și mi-a mai plăcut că a ieșit cu greu din personaj, o vedeam acolo pe scenă, alături de echipă și de regizorul care ne cerea feedback (și începuse un dialog interesant cu publicul – câțiva prieteni invitați de echipă), iar ea a fost absentă câteva minute bune.
Așa cum spuneam, primele spectacole sunt sold out, dar vă încurajez să vă planificați o ieșire la această piesă atunci când puteți obține bilete, nu e doar un demers artistic frumos, dar e și educativ, o mică lecție de istorie romanțată. Și să nu uit: dacă vrei să lași o urmă pe lumea asta, o poți face și în pași de dans’, ne spune Martha Bibescu.