Kamala Harris, prima vicepreședintă SUA. Sau cum o „victorie istorică” pentru femei e, de fapt, un premiu de consolare

Kamala Harris este prima vicepreședintă SUA, dar și prima persoană de origine afro-americană, dar și cu descendență asiatică, care va ocupa această funcție. Și, chiar dacă alegerea ei sună ca o victorie pentru femei, nu este neapărat una.

M-am bucurat sâmbătă seara, împreună cu jumătate din populația globului, probabil, când am aflat că Joe Biden și Kamala Harris s-au dovedit a fi alegerea celor mai mulți americani pentru cele mai înalte funcții în stat. Ce e drept, m-am bucurat mai mult pentru înfrângerea suferită de Donald Trump, un personaj atât de toxic încât nu a ezitat să submineze democrația chiar și în timpul scrutinului și mai ales după ce rezultatele numărătorii voturilor au început să îl indice drept învins.

Ca în cazul celor mai multe alegeri la care am fost martoră sau am participat în viața mea adultă, bucuria nu a venit neînsoțită de amărăciunea răului cel mai mic, aparent inevitabilă atunci când te maturizezi suficient încât să privești critic lucrurile și să manifești carențe de entuziasm. Dar vestea că Trump se va întoarce în irelevanță a fost suficientă să mă anime un pic, pentru că, în ultimii ani, e nu singurul, dar cu siguranță printre principalii responsabili pentru legitimarea la scară largă a unui discurs al urii care a devastat și divizat societăți întregi. Asta pentru că acțiunile și cuvintele lui au avut ecouri în toată lumea, nu doar în rândul americanilor.

Urmărisem cu interes campania electorală și alegerile americane, atât în presă, cât și pe social media, un obicei pe care l-am căpătat cu mult timp în urmă, cauzat de un amestec de curiozitate și dorință de entertainment. Și știam, la ora la care au fost anunțați câștigătorii (numărătoarea nu s-a încheiat nici acum, dar proiecțiile statistice arată că Biden și Kamala Harris nu au cum să mai piardă), că mai bine de jumătate din America a spus nu felului de a face politică al lui Donald Trump.

Curând după, au început să curgă mesajele de felicitare, postările entuziaste ale vedetelor, comentariile analiștilor și, mai ales, sute de articole despre victoria istorică obținută de Kamala Harris, prima femeie aleasă într-o funcție atât de înaltă în Statele Unite, care, prin extensie, ne-ar da nouă, tuturor femeilor, dreptul să visăm că putem accede în cele mai înalte sfere ale puterii.

Câteva ore mai târziu, Kamala Harris însăși, îmbrăcată într-un impecabil costum alb semnat de Carolina Herrera, urca pe o scenă din Delaware alături de Joe Biden ca să își serbeze victoria cu un discurs… evident, tot istoric. Costumul alb, o referință clară la istoria sufragetelor care au obținut dreptul la vot pentru femei, a rezumat din prima clipă și vorbele vicepreședintei alese. Care, așa cum era cazul, s-au referit la lupta femeilor pentru egalitate, la felul în care fiecare fetiță care îi privește discursul va învăța că acest tip de putere îi este accesibil și ei, și la femeile de culoare care au votat în număr mare, dovedindu-se, și de data aceasta, „coloana vertebrală a democrației.”

Kamala Harris a știut că joacă pentru istorie atunci când și-a ținut discursul și s-a comportat ca atare. Mesajul ei răspicat a fost: „deși sunt prima femeie care ocupă această funcție, nu voi fi ultima”, ceea ce ar transmite „copiilor din țara noastră, indiferent de gen, că țara voastră vă îndeamnă clar: ‘Visați cu ambiție, conduceți cu convingere și vedeți-vă într-un fel în care alții s-ar putea să nu vă vadă, doar pentru că nu au mai văzut asta niciodată.’ Și vă vom aplauda de-a lungul fiecărui pas din drumul vostru.”

Harris a vorbit și despre mama ei, o imigrantă din India care a ajuns în SUA în tinerețe, și despre „toate femeile ca ea și la generațiile de femei – negre, asiatice, albe, latine și nativ-americane din istoria națiunii noastre, care au pavat drumul către momentul din această seară.”

„Astă seară eu reflect strădania lor, hotărârea lor și puterea viziunii lor de a vedea ce poate să fie, neîmpovărat de ce a fost. Stau pe umerii lor. Și ce dovadă e asta despre caracterul lui Joe (Biden, n.red.), care a avut îndrăzneala să spargă una dintre cele mai mari bariere care există în țara noastră și să selecteze o femeie drept vicepreședinta sa.”

Și chiar dacă fiecare cuvânt pe care l-a rostit Kamala Harris e adevărat, iar victoria ei e cu adevărat istorică, ceva din discursul acestei femei mi-a sunat încă o zi în urechi ca o bucurie prea mare pentru un premiu prea mic.

În afara unei mici exagerări în privința curajului lui Biden de a candida alături de o femeie – atât Geraldine Ferraro, cât și Sarah Palin au candidat la același job, din partea unor partide politice majore -, Harris are dreptate. Da, nici o femeie nu a ajuns în SUA atât de sus. Și alegerea ei este semnificativă.

În același timp, America a avut deja ocazia să voteze o femeie în cea mai înaltă funcție în stat, și nu a făcut-o. Indiferent de ce i se poate imputa lui Hillary Clinton, nu i se poate reproșa, cu siguranță, lipsa competenței. Totuși, americanii nu au avut o problemă în a sărbători incompetența și misoginismul feroce vreme de patru ani lungi – lucru care a ținut în loc sau chiar a adus regres în lupta pentru drepturile femeilor din toată lumea. Alegerea unui președinte dezastruos în atitudinea lui față de femei, dar și în multe alte aspecte (Trump este acuzat de zeci de femei de agresiune sexuală, ba chiar și de viol, dar a și oprit finanțarea la nivel mondial a unor organizații care se ocupă de sănătatea reproductivă, a preluat discursul anti-avort al Partidului Republican și a numit la Curtea Supremă o judecătoare cunoscută pentru conservatorismul său, care poate pune în pericol dreptul la avort, și lista poate continua la nesfârșit), în fața unei femei arată multe despre cât de mare e puterea pe care o poate obține prin vot o femeie astăzi.

Jobul de vicepreședintă pe care l-a obținut Kamala Harris nu este unul cu mari atribuții executive. Evident, până acum o sută de ani era încă mai puțin de atât, iar puterea pe care o exercită, atât executivă, cât și legislativă, a mai crescut, deși natura atribuțiilor celui sau celei care îl ocupă poate varia. Și, desigur, vicepreședinta Harris poate ea însăși să-și asume o schimbare a rolului pe care îl are de jucat.

Dar mandatul său nu e neapărat o victorie istorică sau un pas în plus, ci unul care de-abia dacă recuperează din terenul pierdut în lupta pentru drepturi egale a femeilor în ultimii ani. Este un amărât loc doi care ne aduce aminte cât de departe e, de fapt, primul loc, cel pe care toate ni-l dorim și pe care, de altfel, multe dintre noi îl merită – dar pe care electoratul american a decis că îl pot deține, momentan, doar bărbații, indifent că sunt adecvați jobului sau nu. Kamala Harris este foarte aproape de putere, ca femeie, într-o lume în care femeile încă luptă pentru libertate, pentru plată egală, pentru a nu se mai teme de violență. E foarte posibil ca mandatul lui Harris să contribuie la această luptă, cum pare să promită discursul ei de învingătoare. Dar nu va putea face minuni, și de asta avem nevoie acum.