Jurnalul unei bio-obsedate urbane

Simbata seara, la restaurant. Sint cu niste prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult si vorbim… despre mincare. Dar nu despre cine stie ce experimente culinare sofisticate, ci despre ultimele stiri in materie de aditivi alimentari, conservanti si alte chestiuni dragalase cunoscute in general sub denumirea de E-uri. Brusc, ne oprim cu totii din mincat si incepem sa privim cu groaza crescinda in farfurii. Practic, in banala si nevinovata salata pe care o avem in fata se ascunde o bomba cu ceas. Cum putem sti ca rosiile din ea nu sint mo­di­ficate genetic? Ce garantie avem ca sunca nu e, de fapt, un cocktail otravitor de E-uri? si oare crema de vanilie din strudel nu e imbogatita cu niscaiva emulgatori sintetici pentru a obtine un gust mai bun? Restul serii se deruleaza intr-o nota vesela si optimista: discutam despre diverse tipuri de cancer, boli genetice si diabet zaharat, despre ce e bine si ce nu e bine sa mincam, sursa noastra de informare fiind e-mail-urile care circula aproape zilnic, avind drept subiect cite o stire senzationala scrisa cu litere mari si multe semne de exclamare (ATENTIE!!!! MARGARINA UCIDE!!!), sau spusele vreunei ve­cine/mame/prietene/colege binevoitoare de birou sau, in cel mai bun caz, vreun documentar serios vazut in goana pe YouTube, despre oameni care s-au indopat de bunavoie cu prea mult Big Mac pentru a exemplifica pe propria piele efectele negative ale alimentatiei junk food (Super Size Me, regia Morgan Spurlock) sau despre cum incidenta cancerului la copii in Europa creste cu 1,1% in fiecare an datorita alimentatiei (Nos enfants nous accuseront, regia Jean Paul Jaud).

Este mai mult decit evident ca „salvarea' noastra vine de la produsele bio, asa ca m-am hotarit sa cer sfatul unui specialist care sa ma lamureasca. Anda Avramescu, consultant in nutritie, mi-a explicat ce sint alimentele bio/eco/organice si care sint principalele probleme ale alimentatiei actuale. Am aflat ca, in primul rind, etichetele cu „bio', „eco' si „organic' semnifica acelasi lucru: lipsa aditivilor, a aromelor artificiale, a organismelor modificate genetic, a pesticidelor, hormonilor si antibioticelor, a sistemelor de crestere superintensiva a plantelor si animalelor.

Asta inseamna ca tot ce e bio e si sanatos? Daca aleg sa consum numai produse bio am scapat de probleme? „Nu orice produs bio sau traditional este si sanatos din punct de vedere nutritional, putind avea prea multe grasimi saturate de origine animala sau densitatea calorica prea mare. De aceea, atunci cind consumam un aliment, este necesara si o analiza din punct de vedere nutritiv a alimentului (adica a continutului in grasimi bune, in glucide cu absorbtie lenta), cit si a metodei de gatit (evitindu-se prajirea, utilizarea microundelor sau frigerea neadecvata).' Conform Andei Avramescu, lucrul cel mai important este sa stam cit mai departe de alimentele gata preparate sau partial preparate. Chiar daca de multe ori reprezinta cea mai la indemina solutie, nu trebuie sa lasam comoditatea sa invinga, pentru ca aceste produse presupun schimbarea calitatii nutrientilor. „Apar grasimile de tip trans-hidrogenate, extrem de periculoase pentru sanatate, consumul ridicat de sare (mezeluri, conserve), de aditivi care asigura o pastrare indelungata sau de aditivi pentru gust (monoglutamat de sodiu, sirop de porumb). Toate aceste artificii sint nocive pentru sanatatea organismului.'

Duminica, acasa, dupa prinzul in familie. Rontai un mar verde (plin de hormoni, probabil) si cad pe ginduri. Discutiile despre alimentatie pe un ton alarmist au devenit din ce in ce mai frecvente. si astazi, ca de fiecare data cind ma duc la parintii mei, tata m-a asteptat cu un lung pomelnic (are obiceiul sa printeze tot, nesocotind total preocuparile moderne pentru ecologie) din care a inceput sa-mi recite pe un ton apocaliptic: „Or sa ne omoa­re «astia» cu Codex Alimentarius, nu e nici o gluma, exista o conspiratie oculta compusa din francmasoni si membri ai Noii Ordini Mondiale care va introduce un pesticid obligatoriu cu scopul de a extermina jumatate din populatia planetei. A, si apropo, ai grija ce maninci! stiai ca glutama­tul monosodic din lactate provoaca sindromul «mincarii chinezesti», iar eritrozina din prajituri duce la mutatii genetice?'. De fiecare data dupa ce il ascult, ma cutremur de groaza si sint bintuita de viziuni macabre.

Am o prietena care, de doua ori pe saptamina, traverseaza jumatate de oras cu masina, intr-un trafic infernal, pentru a ajunge la unul dintre putinele magazine specializate in produse bio din Bucuresti, de unde cumpara salata verde si cereale ecologice. Nu vi se pare putin complicat, ca sa nu zic de-a dreptul… patologic? In pauzele de prinz de la birou vorbim despre mincatul sanatos, sintem in stare sa stam o ora in fata unui raft la supermarket pentru a gasi „cel-mai-fara-de-conservanti iaurt' (care, in plus, trebuie sa fie si low fat, ca doar tinem la silueta, si, daca se poate, sa aiba si un ambalaj biodegradabil, ceea ce transforma simpla decizie de cumparare a unui iaurt intr-un fel de misiune imposibila care l-ar face si pe Tom Cruise sa plinga de disperare…). In schimb, cel putin o data pe saptamina ne cumparam cartofi prajiti de la vreun fast food, iar apoi ne trezim coplesite de sentimente de vinovatie.

Alarmata de proportiile pe care le-ar putea lua acest fenomen, am cerut parerea unui sociolog. Bogdan Voicu, senior researcher la Institutul de Cercetari pentru Calitatea Vietii, mi-a raspuns ca, dupa parerea lui, n-ar trebui sa ma ingrijorez: „Nu cred ca la noi fenomenul are amploarea despre care se discuta in unele medii. Cred ca preferinta pentru produse bio este prezenta la un numar mic de oameni, mai ales in Bucuresti, si mai ales dintre cei cu venituri mult peste medie. Ea nu deriva in mod necesar din dorinta de a-ti intretine propriul corp, alimentindu-l cit mai rational. Sint alti citiva factori care se adauga si, in multe cazuri, determina optiunea de a controla ceea ce mincam. As aminti aici dorinta de a fi la moda, de a epata, de a face consum ostentativ, aratind celorlalti cit de contemporan esti'.

Of, e posibil sa fie si asta la mijloc, dar pe mine chiar ma ingrijo­reaza viitorul meu si al copiilor mei… Pe de alta parte, intr-o socie­tate care sufera de exces de informatie, e foarte greu sa iti gasesti filtrele necesare pentru a separa ce e relevant (si adevarat) de tonele de speculatii, zvonuri si alarme false care ne asalteaza fara oprire. Daca cel putin de trei ori pe saptamina primim e-mail-uri despre ultimele descoperiri stiinti­fice in materie de E-uri criminale si alimente nesa­natoase, citim in pre­sa stiri despre cancerele cauzate de alimentatie si iesim la o cina intre prieteni unde se vorbeste despre ce e bine si ce nu e bine sa mincam, oare nu inseamna ca in curind o sa dezvoltam o adevarata obsesie sociala? Iata ce crede Bogdan Voicu: „Din pacate, sistemul scolar romanesc, inclusiv cel universitar, este deficitar in a ne forma capacitatea de a selecta informatiile primite, iar societatea in sine este mai dispusa sa accepte un zvon alarmist decit o informare echilibrata. Altfel, dezbaterea despre nevoia de a minca cit mai sanatos nu este izvorita din neant, ci denota reflexivitatea con­temporana a civilizatiei umane in raport cu propriul stil de consum, cu cresterea duratei de viata si de viata sanatoasa. Aceasta discutie este, insa, la inceput chiar si in societati mai dezvoltate decit a noastra'. Asadar, ne asteapta o cale lunga…
 

Marti seara, la supermarket. Ma invirt prin magazin, in incercarea de umple intr-un fel golul din frigider cauzat, in mare parte, de lipsa timpului pentru a face cumparaturi zilnic. Iau pe rind produse din raft, le analizez eticheta, apoi decid ca toate sint potentiale pericole pentru sanatatea mea (si a copiilor!) pe termen lung, si le pun inapoi pe raft. Dupa aproape o ora de cautari, caruciorul meu este inca gol. La raftul de produse bio nu gasesc decit paste, iaurt, zahar, orez si diversi biscuiti care nu arata prea apetisant (desi tocmai asta ar trebui sa fie o garantie ca nu contin E-uri…). Pe deasupra, majoritatea acestor produse provine din alte tari; foarte putine sint made in Romania, ceea ce inseamna ca transportul lor pina aici a dus la cresterea am­prentei de CO2, deci la poluare. Asta in conditiile in care cea mai mare parte a recoltelor bio din tara noastra sint exportate in tarile occidentale, pentru ca la noi lipsesc unitatile de procesare certificate, legislatia sufera la capitolul asta, iar agricultura ecolo­gica reprezinta numai 1% din agricultura României, fata de o medie a celorlalte state europene de 2%.

Oricum, revenind la oile noastre (crescute ecologic!), nu se poate supravietui vreme indelungata numai cu paste, biscuiti si zahar, asa ca problema frigiderului gol nu e nici pe departe rezolvata. si undeva, dintr-un coltisor al subconstientului meu asaltat de panica si neincredere, se iveste gindul parsiv ca, poate, etichetele astea care sustin sus si tare ca produsele sint  „bio', „eco', „fara conservanti' sau (mai greu de crezut) „100% naturale' nu sint altceva decit pacaleli de marketing, vorbe frumoase menite sa te ispi­teasca sa cumperi. Mi-e greu sa cred ca o supa la plic nu contine conservanti sau ca jumatate dintre sucurile de fructe frumos aranjate pe rafturile supermarket-ului sint chiar „100% naturale', de vreme ce expira abia peste 8 luni si au toate o culoare perfecta…

Imi vine sa ma asez pe gresia lucioasa a supermarket-ului si sa pling. Tot ce vreau e sa maninc sanatos, dar se pare ca pentru a reusi asta, traind in Bucuresti, ar trebui sa-mi dau demisia si sa-mi petrec jumatate de zi colindind orasul in cautare de mincare sanatoasa, iar cealalta jumatate de zi gatind! O sun pe mama, care-mi spune: „Draga, tu de cind n-ai mai fost la piata?'. Are dreptate, dar seara – cind ies de la birou si dupa o ora de infruntat traficul din Capitala – ma tem ca nu mai gasesc pe nimeni in piata. „Pai, atunci trezeste-te mai devreme!' Deo­cam­data e seara, mi-e foame, frigiderul de acasa e inca gol, asa ca n-am de ales: cedez unui impuls de necontrolat si cumpar niste iaurturi cu fructe, decizie pe care o regret aproape imediat.

Daca mai continui asa, s-ar putea sa ma imbolnavesc de ortorexie nervoasa (o manifestare obsesiva a ideii de alimentatie sanatoasa), asa ca intreb nutri­tio­nistul ce rau mi se poate intimpla, de fapt, con­sumind exclusiv produse din supermarket-uri. Raspunsul Andei Avramescu nu este deloc unul incurajator: „Exista efecte pe termen scurt: migrene, oboseala, colon iritabil cu balonari, constipatie/diaree, alergii, intolerante digestive. Dar cele mai grave, dovedite prin studii stiintifice, sint efectele pe termen lung. Consecintele apar la nivel de celula, prin fenomenul de stres oxidativ, care afecteaza elemente esentiale ale celulei – mitocondrie, ADN. |n final, reactiile oxidative duc nu numai la imbatrinire precoce, dar si la boli, precum cancer, diabet, boli degenerative, boli cardiovasculare, Alzhei­mer. Trebuie sa constientizam faptul ca putem preveni ma­joritatea acestor boli prin modificarea obiceiurilor alimentare si ca exista o relatie intre alimentatie si calitatea vietii!'. si pentru ca vorbim de calitatea vietii, iata ce crede sociologul Bogdan Voicu despre obiceiurile noastre alimentare: „Din cite am observat, majoritatea prefera sa manince… romaneste. Socializarea primara isi spune cuvintul aici, oamenii prefera in general sa urmeze modelele invatate in copilarie'.

Sint absolut de acord: sa se revizuiasca pe ici, pe colo, prin punctele esentiale! Asadar, gata cu supermarket-ul, miine dis-de-dimineata imi pun ceasul sa sune mai devreme si ma duc la piata din cartier. Acolo cu siguranta voi gasi cele mai bio produse la cele mai mici preturi (nu ca-n magazinele bio fancy, unde cheltuiesti un sfert de salariu pe sos organic pentru paste si salata verde fara pesticide) si, in plus, voi ajuta si la dezvoltarea agriculturii românesti, cumparind de la tarani autentici.

Miercuri dimineata, la piata. Probabil faptul ca locuiesc intr-un cartier destul de select explica de ce la mine la piata se gasesc mai mult pere chinezesti si rosii turcesti decit produse românesti, crescute in gradini edenice in care nu au patruns inca pesticidele si OMG-urile (organismele modificate genetic). Nici tarani autentici nu prea sint de gasit, ci mai mult un fel de „negustori-tarabagii' cu de toate de vinzare si gata sa te burduseasca cu pungute de plastic pentru orice. |n final, cumpar niste morcovi piperniciti de la o batrinica cu batic, care ma asigura ca sint morcovi „de gradina, maica', si socotesc in gind cit timp mai e pina la urmatorul tirg de la Muzeul taranului Roman, cind voi putea cumpara brinza si mezeluri „din alea adevarate' de la maramureseni. Cam mult de asteptat, asa ca sfirsesc tot la supermarket-ul din colt, de unde imi completez cumparaturile cu niste cascaval tras in tipla, sunca feliata, lapte in cutii pet si un cofraj de oua marcate cu cifra 3.

Credeti ca e asa usor sa cumperi niste oua? Pina de curind, asa parea. Mai precis, pina cind Fundatia Vier Pfoten a dat publicitatii un studiu informativ din care am aflat ca piata autohtona este dominata de oua provenind de la gaini crescute (de fapt, „chinuite') in baterii, cu hormoni, medicamente si lipsa acuta de spatiu vital. Lucrul asta se reflecta in stampila cu numarul 3, in timp ce stampila cu 0 atesta faptul ca gainile de la care provin ouale sint niste animale fericite care zburda fara griji in aer liber, hranindu-se cu rime la fel de libere si fericite (ma rog, pina in momentul impactului frontal cu ciocul gainii). Iata un exercitiu simplu de matematica: sa se calculeze in cite supermarket-uri din Bucuresti se gasesc astfel de oua? Raspunsul tinde, cu mici exceptii, catre 0, la fel ca stampila mult visata. Iar ouale de la piata (pe care bunica le numeste, cu inocenta, „oua de tarani') nu au aplicata vreo stampila, ceea ce inseamna ca nu prezinta nici un fel de garantie, termen de valabilitate etc. O noua dilema existentiala a rasarit in viata mea! De parca nu aveam destule griji, acum am si misiunea complicata de a face rost de oua sanatoase de la gaini fericite intr-un oras super-poluat, in care oamenii isi petrec jumatate din viata inchisi in spatii mici, in cladiri facute din sticla si otel, respirind aerul proaspat reciclat al sistemelor de ventilatie (orice comparatie cu gainile in baterii este absolut neintentionata)! Nu e asta un fel de schizofrenie sociala? Sociologul Bogdan Voicu e insa optimist in aceasta privinta. „Daca poti controla un factor din opt, e mai bine decit sa nu controlezi nici unul.' Conform principiului „Sa alegem raul cel mai mic', e OK sa alergam de nebuni prin oras pentru a face rost de oua ecologice si de rosii fara hormoni, avind in vedere ca la capatul celalalt al balantei se afla insasi sanatatea noastra. si cum principiul „Sa alegem raul cel mai mic' pare a se aplica in orice in societatea româneasca (mai ales in politica), poate ca intr-adevar n-ar fi rau sa-l aplicam si in alimentatia noastra.

In ceea ce ma priveste, ideea ca trebuie sa ma mut cit mai curind la tara, unde sa-mi fac propria mea gradina de legume si sa cresc propriile mele gaini (o vaca mi se pare totusi prea mult pentru inceput…), incepe sa devina din ce in ce mai apetisanta. Macar asa voi sti ce maninc si toate aceste griji vor lua sfirsit… Iar daca o sa -mi fac un blog pe tema asta, promit sa va tin la curent!

Sfatul nutritionistului
„Recomand ca cel putin de doua ori pe zi sa ne propunem sa consumam alimente crude, proaspete: fructe in loc de snacks-uri, salate la carne si legume crude in sandwich-uri. De asemenea, pentru cei care au timp si inclinatii pentru gatit, recomand intoarcerea la gatitul traditional, fara prajeli sau fast-food, evitind astfel multe dintre alimentele procesate. Pestele, care este unul dintre alimentele cele mai sanatoase, se poate prepara in cel mult 20 de minute! Recomand, de asemenea, ca macar o data pe saptamina sa facem o vizita prin piata, pentru a cumpara legume si fructe de sezon, alegindu-le pe cele mai mici si mai neaspectuoase din punct de vedere fizic.'

(Anda Avramescu)

Foto:Hepta

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK