Jurnalista româncă Monica Ulmanu se numără printre câștigătorii premiului Pulitzer de anul acesta

Echipa The Washington Post, din care face parte și jurnalista Monica Ulmanu, a câștigat aseară premiul Pulitzer pentru reportaj explicativ.

Jurnalista româncă Monica Ulmanu se numără printre câștigătorii premiului Pulitzer de anul acesta

Ieri seară au fost decernate premiile Pulitzer, cele mai importante distincții pentru jurnalism din SUA. Echipa The Washington Post, din care face parte şi românca Monica Ulmanu, a fost premiată pentru o serie de articole despre încălzirea globală publicată în cursul anului trecut. Aceștia au documentat mai multe locuri în care temperatura a crescut deja cu 2 grade Celsius ca urmare a schimbării climatice, și impactul pe care acest lucru l-a avut. Specialiștii consideră că acest prag ar putea fi catastrofal dacă se atinge la nivel global.

Monica Ulmanu este editor grafic pentru The Washington Post din 2018, iar înainte de asta a lucrat pentru The Guardian și a făcut parte din departamentul grafic al Thomson Reuters, Boston Globe şi a fost intern la The New York Times.

Pentru că o parte din jurnaliștii care fac parte din comitetul de selecție al premiilor Pulitzer au fost ocupați în ultima perioadă cu documentarea pandemiei de coronavirus, anunțarea câștigătorilor a fost amânată cu două luni anul acesta. Ediţia din 2020 a Premiilor Pulitzer a avut 15 categorii dedicate jurnalismului şi 7 categorii pentru literatură, teatru şi muzică.

Cea mai recompensată publicație americană la premiile Pulitzer de anul acesta este The New York Times. Aceasta a fost premiată la trei categorii, pentru pentru o serie de articole privind criza taxiurilor din New York, un reportaj internaţional consacrat preşedintelui rus Vladimir Putin şi pentru comentariul ziaristei Nikole Hannah-Jones privind contribuţia istorică a sclavilor afroamericani. The New York Times deține de altfel recordul de premii Pulitzer: 127.

Anunţarea câștigătorilor a fost făcută online de administratorul Pulitzer, Dana Canedy. Aceasta a declarat printre altele: „În mod ironic, prima dată când s-au acordat premiile a fost în iunie 1917, cu mai puţin de un an înainte de izbucnirea pandemiei de gripă spaniolă din 1918. În aceste timpuri de incertitudine fără precedent, ştim cu siguranţă un singur lucru şi anume că jurnalismul nu se opreşte niciodată.”

Citește și:
10 lucruri pe care să le citești în ELLE de mai, disponibil acum online, gratuit

Foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle