Jurnal de Zoo-Berlinala feat.Anamaria Marinca, de Alex. Leo Serban

Primul film pe care-l vad e Storm, cu Kerry Fox si Anamaria Marinca. Filmul e despre o procuroare a tribunalului de la Haga, chitita se demonstreze vinovatia unui comandant sirb in Bosnia, dar al carei principal martor se sinucide. Procuroarea o convinge pe sora acestuia, care traieste in Germania, sa depuna marturie. Pe procuroare (Fox) o cheama Hannah, pe cealalta femeie (Anamaria) o cheama Arendt; deci Hannah Arendt. Anamaria foarte convingatoare, jucind in trei limbi: engleza cu procuroarea, germana cu sotul si copilul, dar si bosniaca.

Duminica

Cine ne-o fi pedepsit?! Dupa catastrofa Mammoth a lui Lukas Moodysson (care facuse, hat odata, minunatul Together), urmatorul film (Rage al lui Sally Potter) e si mai si… Stau pina la sfirsit pentru ca e despre moda, pentru ca e cu Jude Law in travesti si pentru ca vreau sa vad pina unde merge obraznicia acestei cucoane cu mutra de tovarasa (Potter). Merge departe. Potter (autoare, odinioara, a unui frumos si supraevaluat Orlando cu Tilda Swinton, presedinta juriului) vrea sa denunte „vanitatea' modei si a oamenilor care o fac. Pe un fundal ce-si schimba culorile ca sa se asorteze cu toalele celor care vorbesc se perinda un creator caricaturizat dupa Galliano, un fotograf (Steve Buscemi), o cronicara (Judi Dench), un top-model care se da rusoaica (Law) etc. si vorbesc, si vorbesc… Potter s-a laudat ca a facut filmul cel mai ieftin pentru vremuri de criza; intr-adevar, e ieftin: n-are decit o idee, si aia rasuflata. In rugaciunile oricarui cronicar de film ar trebui sa figureze: Doamne, apa­ra-ne de mizeriile cu „mesaj', ca de alea fara ne aparam si singuri.

Luni

Vreme superba. Iau o pauza de la vi­zionari ca sa „vizionez' orasul (vremea buna, in februarie la Berlin, e mai rara decit un film bun in selectia Berlinalei) si revin la filmul de dupa-masa (The Private Lives of Pippa Lee de Rebecca Miller). Ma-ntilnesc cu Iulia Blaga si ne miram ce putina lume e: Fata, sa vezi ca s-au dus la The Countess! (Filmul cu Julie Delpy, in care joaca si Anamaria.) OK, ii zic, daca nu ne place Pippa, plecam! Dar Pippa ne place: Robin Wright Penn (care o joaca) e una din actritele alea rare pe care-ti doresti sa le vezi mai des, iar Pippa e un personaj formidabil – o scena doar: Pippa, fumind; intra fie-sa, Mama, te-ai reapucat de fumat!? Termin indata, zice Pippa; ia de pe perete o farfurie de decor si stinge tigara in ea. Dupa care zice, mai mult pentru ea: I think Im having a quiet nervous breakdown. Genial.

Marti

Dimineata la Chéri, cu Michelle Pfeiffer – care nu „o' joaca pe Chéri (care e un „el'), ci pe amanta lui mai in virsta (dar Michelle nu pare sa aiba vreo virsta!). Filmul lui Frears e o melodrama spirituala, deci ai voie sa 1) rizi la replici si 2) bocesti la final. Seara e party-ul romanesc unde ma vad, in fine, cu Anamaria. Locul se numeste „Roter salon', pe perete e un portret al lui Lenin si eu ma culc la 23,30, asa ca-i ratez pe Zdob & Zdub care-ncep sa cinte abia dupa ora 1. Dar stabilesc cu Anamaria sa ne ducem la premiera de gala a lui An Englishman in New York, a doua zi – deci

Miercuri

Premiera e la Zoo Palast. Anamaria imi spune: Ia uite cine e… Pe acelasi rind cu noi, cu caciulile trase adinc pe ochi, sint Keira Knightley si „Chéri' (Rupert Friend). Filmul e un omagiu flamboaiant (ca si personajul) adus lui Quentin Crisp, care-a murit la 91 de ani dupa o viata dedicata ultrajului. Crisp a fost cel mai „out' homosexual britanic, stabilit la New York unde s-a simtit ca pestisorul de aur intr-o apa mov-lavanda. Sting i-a scris o piesa (o stiti: se cheama ca si filmul), iar Sally Potter l-a invitat sa fie regina Elisabeta I in Orlando… John Hurt il joaca pentru a doua oara (prima oara fusese in 1975), iar Cynthia Nixon (Miranda din Sex & the City) apare in chip de Penny Arcade, o performera care l-a luat pe Q.C. in show-ul ei. La final, aplauze nesfirsite. Crisp spusese odata ca „viata e o chestie funny in drum spre mormint'; important e sa ai aplauze, imi permit sa-l continui… Anamaria ma prezinta lui Hurt. Ii spun: Ar fi fost nostim sa o luati chiar pe Tilda Swinton in fragmentul din Orlando (in film e reconstituita o scena din filmul lui Potter). Hurt ride cu pofta. Iesim in noaptea berlineza. Cum am aparatul foto la mine, ii zic Anamariei: Hai sa ne pozam cu afisul! O nem­toaica se apropie de ea si-i cere un autograf. Ii spune ca jacheta de lina pe care o poarta in Storm seamana cu cea din 4,3,2… Pai, e aceeasi si e a mea, ii confirma Anamaria. Doamna ne pozeaza, ne luam la revedere si cautam un restaurant. Gasim unul italienesc, numai ca eu trebuie s-o sterg mai repede (am un film in celalalt capat al orasului), asa ca o las pe Anamaria, cu care stabilesc sa ma vad

Joi

La vizionarea de dimineata cu La teta asustada, filmul peruancei Claudia Llosa (nepoata lui Mario Vargas…). Care ne place, amindurora, enorm! (Se pare ca si juriului, pentru ca avea sa primeasca Ursul de Aur.) Ce nu-mi place este ca nu mai am spatiu, asa ca ma opresc aici: Anamaria pleaca oricum la Londra (ne luam la revedere la Oscar – cafeneaua unde ne-am tot intilnit), eu mai ramin doua zile, dar nu se intimpla nimic memorabil. Anul asta, pe afise si genti scria „Berliiiiiiiiiinale'. Cred ca „i'-urile alea erau niste semne de exclamatie intoarse!

Articol publicat in ELLE Aprilie 2009
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK