Job description: animal de companie

Am inceput sa ma gandesc la modul cel mai serios ce inseamna un animal de companie si la viata pisicii mele (in varsta de 11 ani) cu doua saptamani in urma, cand o stare proasta m-a facut sa o duc val-vartej la medic. In vreme ce asteptam rezultatele analizelor si cascam ochii la peretii acoperiti cu postere cu animale fericite langa care stateau rafturi intregi cu medicamente, sortimente de mancare si dispozitive menite sa le faca viata mai frumoasa si mai usoara, imi auzeam pisica urland constant. Nu a fost scoasa prea mult din casa, asa ca orice calatorie o sperie ingrozitor si provoaca un val de mieunaturi de toata groaza. Asa ca am inceput sa ma gandesc…

Asta desi am avut dintotdeauna animale. Multe – cateodata peste zece – atunci cand locuiam intr-o casa cu curte. Nu mi-am pus niciodata problema ca tin captive niste animale care nu si-ar fi dorit sa fie langa mine. Stand la curte, de multe ori animalele se aduna singure, se pripasesc acolo unde gasesc conditii care le convin si refuza sa mai plece. Si nu am cumparat niciodata un animal – toate au fost animale care au venit singure sau au fost adunate de la o margine de drum, unde nu ar fi avut mari sanse de supravietuire. (Pisica de acum, locatara de bloc chiar din momentul in care s-a nascut, a ajuns sa respire pentru prima oara pe canapeaua mea pentru ca mama ei, Vanda, s-a aciuat langa mine cand veneam spre casa si nu a mai vrut sa plece – iar dupa doua luni a dat nastere unor pisoi superbi).

Doar ca, stand in cabinetul veterinar, mi-am dat seama ca pisica mea varstnica (pacient geriatric a fost termenul folosit de medici) nu a avut o viata in toata regula. Nu s-a urcat niciodata intr-un copac. Nu a vanat nici un soarece si nici o vrabiuta (desi pandeste porumbeii care aterizeaza ocazional pe pervaz, emitand sunetele specifice unei vanatorese redutabile). Nu ar sti sa se descurce o secunda in Bucurestiul plin de oameni si de automobile. Nu a facut niciodata pui. Si dintr-o data m-am simtit vinovata ca nu i-am oferit o viata de pisica normala. 

Un studiu publicat anul trecut de iSense Solutions spunea ca unul din doi romani din mediul urban are in grija un animal de companie, si ca suma totala a cheltuielilor cu animale se ridica la un miliard de lei anual. Pe langa asta, subiectul animalelor este din ce in ce mai dezbatut de opinia publica. Da, toata lumea este de acord ca un animal de companie iti face bine. Ca te relaxeaza cand esti abatut si te insenineaza cand esti bolnav. Ca cei mici, crescand alaturi de un animal, vor deveni adulti responsabili si iubitori. Sunt o multime de beneficii pentru cei care au animale. Dar care, ma intreb, sunt beneficiile pentru aceste animale?

Suntem intr-o perioada in care animalele sunt tema intensa de discutie. Se spune despre ele ca au cucerit internetul si nu trebuie sa te uiti pe o retea de socializare de doua ori ca sa vezi atatea clipuri cu pisici incat sa iti ajunga pentru o viata. Iar filmuletele cu prietenii duioase intre animale din specii diferite devin virale in ore. Publicatia Vogue Paris a dedicat un intreg numar micilor bestii care ne fac viata mai frumoasa. Cainii fara stapan din Bucuresti au nascut o generatie de salvatori care se intrec in a recupera animale abandonate (si rareori am vazut oameni luptand mai eroic pentru altceva in afara de ei insisi decat aceste persoane care s-au inhamat de bunavoie la o lupta care nu se va sfarsi nicicand). Avem acum si o Politie a animalelor, iar cazurile de cruzime fata de necuvantatoare sunt sanctionate drastic de opinia publica (pentru ca inca nu am auzit de vreo condamnare serioasa pentru astfel de acte de cruzime, unele absolut terifiante). Chiar si primarul capitalei a luat o hotarare laudabila – atunci cand, in urma unui incendiu in care si-au pierdut viata o multime de animale de circ, a decis sa nu mai permita reprezentatiile cu animale in oras. Mai tarziu, Parlamentul a adoptat o lege care interzice folosirea animalelor la circ (daca animalele cu pricina nu sunt caini, cai, delfini sau pasari exotice).

In tot timpul acesta, animalele infloresc in continuare pe internet si mai avem si exemplul celebritatilor care isi declara public iubirea pentru felurite vietati. George Clooney a avut un porc drept animal de companie. Acum, Miley Cyrus are unul. Caini, pisici, cai, hamsteri – toata lumea pare sa aiba cate un patruped simpatic. Unele sunt vedete ele insele, cum este cazul lui Choupette, pisica lui Karl Lagerfeld, sau Neville, cainele lui Marc Jacobs.

Si sa nu uitam de animale salbatice la fel de celebre ca posesorii lor – leul lui Tippi Hedren, cei trei tigri ai lui Mike Tyson sau caracatita lui Nicholas Cage – care sunt doar declaratii extravagante si iresponsabile despre ce iti permiti sa cresti, pentru ca nu imi imaginez ca Tyson se juca prea mult cu tigrii, cat despre Cage… ce sa mai zic?

Asta in vreme ce din ce in ce mai multe persoane devin vegetariene din respect pentru animale, iar trend-ul fur free infloreste in moda: Armani, Asos, Calvin Klein, Diesel, G-Star, H&M, Net-a-Porter, Ralph Lauren, The Outnet, Tibi, Topshop, Uniqlo si Zara sunt doar cativa designeri si retaileri care au renuntat complet la utilizarea blanurilor naturale.

Citeste si:

Net-a-Porter, Mr Porter, Yoox si The Outnet renunta la blana

Si asta pe langa cei care si-au cladit afacerile de la zero avand la baza o politica lipsita de cruzime fata de animale, cum este Stella McCartney, ale carei principii i-au si adus, in parte, succesul si careia i se datoreaza tendinta la care suntem martori.

PETA si alte organizatii care se ocupa de protectia animalelor nu inceteaza sa faca lobby pentru vertebrate si nevertebrate laolalta, din ce in ce mai multe celebritati indeamna oamenii sa nu mai cumpere animale pentru propriul amuzament (ci sa adopte) – dintre acestea, Moby este, de departe, activistul meu preferat. Dar cu toata activitatea lor, in cele mai multe dintre tari vanatoarea este inca permisa, cum este si la noi. Ca sport.

Revenind, insa, problema animalelor mi se pare in ultima vreme din ce in ce mai spinoasa. Nu stiu daca e ok sa tin un animal, impotriva vointei lui, alaturi de mine. Nu stiu daca este corect ca eu sa fiu cea care decide ce mananca si ce nu mananca animalul meu. Nu stiu cat de etic este sa decid asupra corpului unui animal de companie, fie ca vorbim despre sterilizare, un tratament sau inevitabila (uneori) eutanasiere. Cu toata dragostea pe care le-o port animalelor, sau tocmai datorita ei, ideea de „a avea' un animal mi se pare din ce in ce mai problematica.

Foto: Instagram

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK