Atacul asupra membrei Parlamentului Britanic, Jo Cox, care facea parte din Partidul Laburist, s-a intamplat in contextul situatiei cu care se confrunta acum Marea Britanie privind iesirea din Uniunea Europeana – Brexit. Un referendum care va decide daca Regatul Unit iese din Uniune sau daca ramane va avea loc peste o saptamana.
Jo Cox, care avea 41 de ani, se afla in tabara pro-UE si sustinea ramanerea Marii Britanii in Uniunea Europeana. Joi, in ziua in care aceasta a murit, atat politicienii care pledeaza pentru iesire, cat si cei care pledeaza pentru ramanerea in UE si-au suspendat campaniile.
Jo Cox a fost impuscata si injunghiata in timpul unei intalniri cu alegatorii, la Birstall, un orasel din nordul Angliei. Suspectul, un barbat de 52 de ani, a fost arestat dupa atac. Unii martori oculari au sustinut ca barbatul care a atacat-o pe Jo Cox a strigat „Britain First’; acesta este unul dintre sloganurile campaniei pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.
Premierul britanic David Cameron si liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, i-au adus omagii parlamentarei ucise, iar sotul sau, Brendan Cox, a indemnat oamenii sa lupte impotriva urii care i-a ucis sotia. Jo Cox avea doua fiice, in varsta de 3 si 5 ani.
Jo Cox era absolventa a Universitatii Cambridge si fusese aleasa parlamentara de Batley and Spen in anul 2015. Era presedinta Grupului Femeilor Laburiste, iar una dintre problemele pentru care a luptat in campaniile sale era problema refugiatilor si a conflictelor din Siria.
Foto: facebook.com – Jo Cox