In Jazz We Trust! (de Marius Chivu)

Am multi prieteni care pleaca prin Europa la tot felul de festivaluri de muzica – Primavera, Sziget, Glastonbury, Exit, Werther s.a. –, adica oriunde canta multe dintre marile trupe de electro/pop/rock/metal ale lumii. Desi ii invidiez, niciodata nu m-am mobilizat sa plec cu ei sau pe cont propriu.

De cateva ori, insa, mi-am facut planuri de a merge macar la unul dintre marile festivaluri europene de jazz: la Montreaux, la Umbria sau la Rotterdam, unde se tine The North Sea Jazz Festival. Asta pentru ca, daca e sa ma duc la un festival, doar jazzul m-ar motiva cu adevarat s-o fac.

N-as merge niciodata la un festi­val precum Untold, unde „mu­zicienii sunt niste tipi care baga un USB intr-un laptop, se pre­fac ca apasa/rotesc trei butoane si ridica mainile in aer ca si cum s-ar distra. Nu dispretuiesc muzica elec­tronica de dans, dar locul ei e in club. Mi se pare ridicol un asa-zis concert in care individul de pe scena nu produce muzica sub ochii mei, ci vine cu ea inregistrata de acasa. Mie imi place sa-i vad pe ade­varatii muzicieni inclusiv cum isi aranjeaza/acordeaza instrumentele inainte de concert; imi place sa le ascult compozitiile in timp ce-i urmaresc, in timp real, can­tand la instrumente, adica la acele obiecte stranii din lemn sau me­tal, subtile si, totodata, pline de o forta nebanuita.

Admir efortul, ta­lentul si inspiratia muzicianului care se angajeaza intr-un proces de fiecare data unic, irepetabil, de a produce muzica atunci, acolo, cu ajutorul gurii, a mainilor sau pi­­­­cioarelor, folosind niste obiecte a­­­­­­pa­rent simple, cu butoane, cor­zi, tuburi sau membrane.

Corp ver­­­sus instrument. Transpiratie ver­­­sus vibratie. Timp versus ritm. Aco­m­paniament versus solo. Com­pozitie versus improvizatie. Doar astfel muzica poate aspira la o anume spiritualitate si de ce ai tra­versa geografii pentru a merge la un festival, daca nu pentru a fi martorul unui act magic?!

Din fericire, in ultimii ani, pe langa festivalurile traditionale de jazz de la Sibiu si de la Timisoara, au aparut cateva noi: Green Hours si Jazz in Church la Bucuresti, Jazz in the Park la Cluj, Jazz at Bran Castle sau Dobrojazz la Tulcea – pentru a le numi doar pe acestea. De altfel, una dintre fanteziile mele e sa-mi petrec anul calatorind de la un festival de jazz (si blues) la altul! Din pacate, chiar daca mi-as permite un asemenea lux, aceste festivaluri depind, in buna parte, de capriciile autoritatilor care nu intotdeauna le asigura finantarile necesare/suficiente. De pilda, anul acesta, Administratia Fondului Cultural National a reusit cumplita performanta de a nu finanta nici unul dintre festivalurile de jazz (de la Bacau, Miercurea Ciuc, Bucuresti si Sibiu) care au depus proiecte.

La noi, unde jazzul n-a fost ni­­ciodata o prioritate in educatia muzicala a tinerilor, iar acum pare un moft cosmopolit, un festival precum cel de la Garana, care se tine neintrerupt din 1997 incoace, este un fel de minune. Cum am spus si cu alta ocazie, fac parte din generatia care a prins din mers festivalul de jazz de la Garana si incerc, de un deceniu incoace, sa nu ratez nici o editie. E o promisiune, dar si o datorie, fata de mine insumi. Caci acest festival a insemnat scoala mea muzicala.

N-as vrea sa intru in detalii si sa marturisesc cat de ignorant eram cand am ajuns prima data in Poiana Lupului (daca nu stiti deja, festivalul se tine intr-o poiana din muntii Semenic, langa un vechi sat de pemi, minoritate etnica de origine ceha aflata acum pe cale de disparitie). Cert e ca mi-am facut educatia muzicala la seral, sub cerul liber, la Garana – acolo mi-am rafinat gusturile cu cei mai buni muzicieni din lume, intalniti in carne si oase! Daca, prin absurd, s-ar pierde intreaga memorie muzicala a jazzului omenesc, dar s-ar pastra, printr-o minune, concertele de la Garana, istoria jazzului ar putea fi reconstituita in buna parte doar cu ce s-a cantat in Poiana Lupului in acesti douazeci de ani.

La Garana m-am imprietenit nu doar cu muzica asta pentru trup, suflet si, mai ales, minte, dar am cunoscut si foarte multi oameni cu adevarat speciali. Cei care vin an de an la acest festival mi se pare ca alcatuiesc cea mai culta „secta posibila! In toti acesti ani, in care ziua umblam teleleu pe muntii si prin padurile din imprejurimi sau inotam in lacul numit 3 ape, iar serile si noptile mi se petreceam lungit pe bustenii din fata scenei, in acesti zece ani am devenit dependent de capriciile vremii si de aventurile vietii la cort (jazzul sub cerul liber m-a facut mai barbat) si, mai ales, am descoperit nevoia acuta de a asculta jazz, de a fi aproape totodata de muzica si de natura.

Poate vara asta, intre 7-11 iulie, cand festivalul celebreaza a douazecea editie, ne vom intalni acolo si veti descoperi ca va place jazzul, ca ar putea umple o parte si din viata voastra. Altfel, tot ce n-am spus eu (program, invitati, cazare, zona) gasiti la garana-jazz.ro. Sa fie intr-un jazz bun!

P.S.: Cand terminam de scris acest text, se intampla tragedia din clubul gay Pulse din Orlando, unde un individ a ucis, intr-un act terorist homofob nemaiintalnit pana acum, cincizeci de oameni: barbati, femei, albi, afro-americani, hispanici, asiatici, tineri, mai putin tineri… Inchin aceasta pledoarie a mea pentru jazz, poate cel mai liber si mai tolerant gen muzical, memoriei acestor nevinovate victime ale ignorantei si urii.

Marius Chivu poate fi urmarit si pe pagina de autor de pe Facebook.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK