Când vine vorba despre locuri numai bune de explorat pentru iubitorii de artă, Europa mustește de orașe cu istorie bogată și de muzee în ale căror colecții se găsesc comori. Am selectat aici doar câteva dintre ele, dar nu uita să ne spui și care sunt sugestiile și descoperirile tale.
Iubitorii de artă sunt o specie aparte de turiști, cei care ar prefera oricând să petreacă ore multe într-un muzeu sau să bată distanțe considerabile pentru a vizita expoziții temporare spectaculoase. Și trebuie să mărturisesc că și eu fac parte dintre ei. În asemenea măsură încât nici cozile (acum rezolvabile simplu cu achiziționarea unor bilete online), nici distanța, nici prețurile nu mă descurajează atunci când îmi pun în gând să vizitez ceva. Așa că am zis că nu ar strica să înșir aici câteva dintre descoperirile mele făcute la fața locului, laolaltă cu alte câteva locuri în care mi-am promis că voi ajunge în viitorul cât se poate de apropiat.
Să zici despre Florența că e un oraș numai bun de vizitat pentru iubitorii de artă este un eufemism. Renașterea s-a născut, practic, aici, și a lăsat atât de multe urme încât o singură vizită în oraș, fie ea și de o săptămână, nu are cum să epuizeze resursele de frumos ale orașului. Totuși, indiferent pentru cât timp ai fi aici, ai lucruri de văzut și făcut. De la Dom la Campanila lui Giotto, arta pur și simplu se află la fiecare pas, chiar pe stradă, în orașul acesta. Dar nu poți ajunge aici fără cel puțin o vizită la Galeriile Uffizzi, unde se găsesc vreo 1500 de lucrări, dintre care unele dintre capodoperele artei universale, precum Nașterea lui Venus, de Botticelli, sau Bunavestire a lui Leonardo. Nu ocoli nici Galleria dell’Accademia, care îl găzduiește pe David al lui Michelangelo, alături de o serie impresionantă de alte lucrări.
Ce ar fi o vizită la Paris fără o coadă la Luvru? Nu spun că Monalisa nu merită efortul sau că Luvrul nu este unul dintre cele mai bogate muzee ale lumii (reflectând, printre altele, o mentalitate colonialistă pe care până și Beyonce a ținut să o corijeze într-unul dintre videoclipurile sale), însă, dacă ai bifat deja acest obiectiv major și te-ai plictisit de cele 35 de mii de exponate inestimabile, te sfătuiesc să nu ratezi cu nici un preț Centrul Pompidou, care adăpostește cea mai valoroasă colecție de artă modernă din Europa. De asemenea, nu uita nici de Musée DOrsay, pentru o întâlnire cu Monet, Renoir, Van Gogh sau Toulouse Lautrec. Și nu te da în lături nici de la vizite la Musée des Arts Décoratifs, Jeu de Paume sau Palais de Tokyo.
Vezi şi Muzeul Louvre din Paris – curiozități despre cel mai vizitat muzeu din lume!
Pentru mine, Londra este orașul muzeelor și galeriilor prin excelență. Poate și pentru că am ajuns acolo mai des decât în alte capitale europene, poate și pentru că am avut timp să mă atașez de unele dintre spectaculoasele exponate. În plus, colecțiile permanente ale celor mai multe dintre muzeele londoneze sunt accesibile gratuit publicului, și numai expozițiile temporare necesită bilete (altfel, destul de piperate). Oricum, odată ajuns la Londra, nu rata Tate Modern, un muzeu în care te plimbi la liber printre lucrări de Warhol, Duchamp, Alexander Calder… sau Ana Lupaș și Andrei Cădere, care au fost, și ei, achiziționați în colecție. Altfel, Victoria and Albert Museum necesită oricând o vizită, la fel și British Museum (deși o parte din colecția sa este foarte disputată în ultimii ani, dat fiind că unele dintre cele mai valoroase exponate au fost capturi de război). Iar galeriile sunt o cu totul altă poveste și găsești o mulțime, de la cele expunând street artists, la cele ale căror expoziții rivalizează cu cele ale marilor muzee.
Dacă ai ajuns în Roma și nu ai admirat până ți s-a sucit gâtul tavanul spectaculos al Capelei Sixtine se cheamă că ai fost cu adevărat la Roma? E greu de conceput Roma fără Michelangelo, la fel – fără Muzeul Vaticanului, sau fără capodoperele care se întâlnesc la fiecare pas, nu neapărat în muzee, pentru că Roma este un oraș în care istoria încă respiră. Spre exemplu, pe Caravaggio îl poți cunoaște cel mai bine dacă mergi la biserica Santa Maria del Popolo. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt și muzee admirabile de vizitat pentru iubitorii de artă. Villa Borghese te așteaptă cu Tiziano, Raphael, Caravaggio, din nou, Rubens și Botticelli, în vreme ce mai ai de văzut și Galleria Nazionale dArte Moderna, Palazzo Barberini, sau Galleria Doria Pamphilj.
În Amsterdam trebuie să mărturisesc că nu am avut timp, singura dată când am ajuns acolo, să cutreier prin muzee, dar asta nu înseamnă cu nu am deja o listă cu trei preferate, așa cum mi-au fost recomandate de iubitorii de artă pe care îi cunosc. Așadar, la următoarea mea descindere în oraș, îmi e clar că voi ajunge neapărat la Muzeul Van Gogh, pentru că, de altfel, acesta este artistul care mi-a deschis ochii asupra artei și a făcut ca totul să mi se pară foarte interesant de la o vârstă fragedă. Iar dacă nu îmi ajung exponatele de aici, am toate intențiile să continui cu Rijksmuseum, pentru o pleiadă de lucrări de Rembrandt, Vermeer sau Frans Hals. Și, în cele din urmă, și la Muzeul Rembrandt, pentru o lecție despre ce înseamnă meseria de pictor.
Fa cunostinta cu povestea lui Vincent van Gogh!
Deși Viena nu are o reputație prea bună (pentru că e percepută drept plictisitoare) și nu e neapărat prima destinație la care te-ai gândi când vine vorba despre artă (sau de a petrece un city break), orașul e printre cele cu cel mai înalt standard de viață din Europa și e o adevărată resursă de comori culturale. Iubitorii de artă știu prea bine că Museumsquartier merită efortul – pentru că durează ceva să parcurgi cei peste 60.000 de metri pătrați încărcați de artă. Colecția Gustav Klimt de la Belvedere este un punct de atracție clasic deja, pentru pasionații de munca artistului, iar Albertina, cu colecțiile sale de grafică sau impresionism și cu numeroasele (și atrăgătoarele) expoziții temporare, este musai de văzut.
Berlin este prin excelență un oraș minunat pentru iubitorii de artă, mai ales contemporană, dar nu numai. Aici arta realmente e la fiecare colț, fie că e vorba de artefacte antice din Grecia sau Babilon (muzeul Pergamon e un must see), fie că e vorba despre performance-uri, ateliere, workshop-uri, spații informale, galerii deschise de artiști și tot așa. CFA (Contemporary Fine Arts), colecția Boros, Eigen + Art sau KW Institute sunt de neratat când te afli în oraș.
Bilbao este un alt loc în care nu am ajuns încă, dar unde țin neapărat să merg, fie și numai pentru perspectivele superbe pe care le oferă clădirea emblematică a lui Frank Gehry, care găzduiește muzeul Guggenheim de aici. Și nu doar muzeul, cu expozițiile, instalațiile, performance-urile lui este unul de primă clasă, ci și întregul district al artelor, unde poți vedea deseori lucrări semnate de greii artei zilelor noastre, de la Louise Bourgeois la Anish Kapoor.
De parcă nu ar fi de ajuns că Veneția este gazda celei mai spectaculoase bienale de artă a lumii (care are loc, anul acesta, chiar acum și care generează periodic numele to watch în lumea artei), nici muzeele pe care le adăpostește nu sunt de ignorat. Printre ele, de neratat este cel dedicat colecției lui Peggy Guggenheim, extravaganta iubitoare de artă care a adunat pentru sine și a lăsat să vadă toată lumea capodopere ale modernismului. Desigur, nu sunt de ratat nici bazilica centrală, nici Palatul Dogilor, nici galeria academiei, care adună lucrări ale artiștilor italieni și e un memento al bogăției și viziunii extraordinare a celor care odinioară dețineau orașul.
Barcelona este fără urmă de îndoială unul dintre cele mai fermecătoare orașe ale Europei, și cu atât mai mult pentru iubitorii de artă. De ce? Două motive ar fi suficiente: fundația Miro și muzeul Picasso, fiecare dintre ele doldora de operele unora dintre cei mai valoroși și mai populari artiști ai secolului trecut. În plus, însă, Barcelona este și spațiul în care și-a făcut de cap Gaudi, așa încât o vizită acolo care să excludă casele Mila și Batlo, Sagrada Familia sau Parc Guell ar fi incompletă. Și Muzeul Național de artă, Muzeul modernismului, Muzeul de artă modernă și nenumăratele galerii sunt tot atâtea motive pentru care ar trebui să-ți faci drum spre Barcelona.
Foto: Shutterstock
Vezi şi care sunt cele 7 arte frumoase și cum au apărut ele!
Dacă vrei să îţi programezi din timp o călătorie sau o activitate, iata si ce zile libere sunt in 2024!