Îți este teamă de singurătate? Ce aspecte profunde maschează acest tip de frică

Îți spui că e pur și simplu frica de singurătate, dar aceasta poate fi doar un paravan pentru alte temeri pe care e important să le abordezi.

Îți justifici tot felul de comportamente prin teama de singurătate. Îți zici că de aceea treci din relație în relație fără niciun pic de pauză sau timp pentru tine să te vindeci, să te aduni, să te descoperi. De aceea accepți să rămâi în relații unde e destul de clar că nu aveți nimic în comun și viitorul nu sună prea bine împreună. Ori e motivul pentru care dorești să rămâi prietenă bună cu toți foștii sau să te caute și să rămâi amică cu persoane alături de care nu te-ai vedea niciodată în cuplu. Sigur că pot fi explicații valide, dar nu singurele sau chiar în tandem și cu altceva.

Crezi că nu te descurci

În dinamica relațională cu partenerul există o puternică dependență. Consideri că efectiv nu te descurci de una singură și el trebuie constant să te împingă de la spate, să te țină de mână când vine vorba și de sarcini banale, rutiniere, normale pentru un adult. Partenerul este ca un părinte, de fapt ca părintele sau părinții pe care i-ai avut și te-au protejat excesiv rămânând și la maturitate o fetiță dependentă de altcineva.

Îți e dificil să plătești facturile, să te ocupi de casă, să îți gestionezi banii. Altcineva trebuie să rezolve pentru tine problemele care inerent apar, să ia decizii în locul tău, chiar și când deciziile înseamnă ce pantofi să îți iei sau la ce furnizor să îți faci abonamentul de mobil. Atenție, nu este vorba despre a te consulta, a cere o părere ca apoi să acționezi cum crezi tu că e mai bine. Ci a delega complet.

Seducția

Este foarte plăcut să rămână acolo, să îți dea târcoale o persoană pe care în realitate nu o placi prea mult. Desigur că nu vrei o relație, dar nici să dispară complet, așa că nu pui în act o respingere fermă ci lași ușa parțial deschisă. O semi-amiciție care devine enervantă când insistă prea mult sau discuția capătă puternice nuanțe sexuale. Sau devii seducătoare ca să îl aduci înapoi pe cel care te adoră, dar s-a distanțat și nu a mai dat niciun semn de viață. Este o hrănire a orgoliului, o formă de validare.

Abandonul

În lupta cu rana abandonului ajungi să te agăți și să sufoci partenerul care inerent se îndepărtează fiind copleșit de dorința ta de fuziune. Iar și o minoră separare, de exemplu pleacă două zile în team building cu colegii, apasă butonul de panică și reacționezi vehement, cu furie și poate chiar agresivitate. Varianta de evitare este izolarea și respingerea intimității și a relațiilor. Foști parteneri te-au rănit foarte tare, te-ai simțit respinsă, și încă doare, iar pentru a te proteja în prezent fugi de iubire. Doar că fuga aceasta intră în conflict cu nevoia de conexiune, care nu e împlinită, și resimți și mai pregnant singurătatea de care îți e teamă dar și o întreții.

Nu ești suficient de valoroasă

Consideri că a nu fi într-o relație îți arată că nu ești suficient de bună pentru a fi iubită, deci perpetuu ești în cuplu pentru a nu adeveri această credință. Doar că partenerii aleși sunt unii indisponibili care nu au o abordare hrănitoare emoțional și confirmă scenariul inițial. Societatea la rândul său, mediul în care ai crescut sau trăiești acum poate condamna singurătatea, iar pentru tine a fi singură înseamnă a fi diferită, deficientă, deci cauți să fii în cuplu oricum ar fi acesta, inclusiv dacă înseamnă să te înjosești.