Îți este greu să pui limite în cuplu? De ce acest comportament îți afectează serios sănătatea emoțională

Când nu pui limite în cuplu, nu doar că relația nu se desfășoară așa cum ai și tu nevoie, ci echilibrul tău emoțional e dat peste cap.

Partenerul tău nu citește gânduri și ca atare nu știe ceea ce îți dorești dacă nu comunici. Indiferent cât de dispus ar fi să facă anumite schimbări pentru binele relației voastre. În același timp, poți fi în relație cu cineva căruia îi place modul călduț în care se desfășoară lucrurile. Observă că îți e greu sau incomod, însă de vreme ce nu pui ferm limite merge mai departe deoarece lui îi este bine. Iar în toată această dinamică tu ești cea sfâșiată pe interior.

Eterna salvatoare

Ești mereu disponibilă pentru familia ta, a lui, pentru prieteni, pentru el. Rezolvi probleme pentru ei, îi scoți din încurcătură, poate chiar ești lăudată pentru asta și pusă pe un piedestal. Te simți valorizată, importantă. Dar asta vine la pachet și cu stări de anxietate, poate cu atacuri de panică, cu un burnout emoțional și sunt situații când efectiv simți că nu mai poți. Să fii Femeia Fantastică este foarte solicitant și de fapt un mecanism de apărare sau de a face față. În plus, uneori apar și acele gânduri de tipul: dacă nu aș face toate aceste lucruri pentru el/ei, oare m-ar mai accepta și prețui pentru cum sunt eu cu adevărat?

Aprobi orice

Pentru tine o anumită situație legată de cuplu este foarte incomodă. Dar nu o abordezi. Pe principiul tac și înghit mergi mai departe și te consumi pe interior. Aștepți să se umple paharul ca să iei atitudine. Prin asta nu dai o șansă relației să se desfășoare așa cum ai și tu nevoie, ci urmărești de pe tușă cum se distruge.

Te sacrifici

Când partenerul devine epicentrul existenței tale, pui totul pe masă. Energie, bani, emoții, absolut toate resursele tale. Nu doar că îți poți pierde restul relațiilor de prietenie în care nu mai ai cum să investești, căci nu mai ai de unde, dar în felul acesta îi întreții și lui un comportament dependent care în realitate te deranjează.

Nu ții cont de nicio limită

Nici cele pe care poate le pui plăpând sau deloc, dar nici de ale lui. Ca un fel de bine făcut cu forța, e ca și cum nu auzi ce îți cere. Dorința ta de control și de a face lucrurile cum crezi tu că e bine îl castrează emoțional și oricum îți menține anxietatea și temerile.

Îi găsești constant scuze

Ai premiul I la creativitate și creionezi cele mai variate motive pentru care el nu are nicio vină pentru comportamentul abuziv, iresponsabil, manipulator. La polul opus limitelor prin care el să-și ajusteze atitudinea se află aceste scuze care îți întrețin suferința. E ca o buclă prin care el se poartă la fel, știind că tu ești acolo să îi repari greșelile sau să i le explici altora ori ție.