Îți este foarte teamă de infidelitate? Comportamente cu care crezi că îți securizezi relația, dar o faci mai fragilă

Gândul la infidelitate este paralizant? Așa că te angajezi într-o serie de comportamente exagerate pentru a o preveni. Impactul lor? Negativ.

Singura ta îngrijorare foarte serioasă legată de ce ar putea merge rău în cuplul vostru, ce l-ar putea distruge, este în relație directă cu ideea de infidelitate. Fie că este o infidelitate emoțională, în care partenerul nici nu se atinge de femeia respectivă, dar s-a îndrăgostit de ea, fie de infidelitate fizică prin aventuri sau infidelitate ce implică ambele dimensiuni și se concretizează într-o relație în paralel, de lungă durată. Acesta ți se pare deznodământul oribil peste care știi că nu ai putea să treci, ori prin care el te părăsește pe tine pentru a rămâne cu cealaltă. Și atunci scoți toate armele pentru a lupta cu acest inamic sau mai degrabă pentru a-l preveni. Dar acest soi de prevenție în final ajunge să slăbească și mai mult relația, ba chiar tu să fii extrem de nemulțumită de calitatea ei.

Te străduiești excesiv

Cum? Partenerul să fie nemulțumit de tine? Ceva de acasă să nu-i placă și să caute în altă parte? Și iată cum te transformi în aceea ce crezi că este partenera perfectă. Depui eforturi imense pentru a-l face fericit, să nu apară nicio fărâmă de disconfort. Depui efort și în locul lui încât îi acoperi și partea sa de responsabilitate din relație. Treptat partenerul se poate simți îndreptățit să primească tot acest comportament, să considere că i se cuvine și el chiar nu trebuie să miște un deget pentru ce îți aduce ție bucurie. Îți ignori nevoile și nu îi ceri nimic, ale lui sunt singurele care contează, doar să nu se uite în altă parte. Ceea ce te îndepărtează de propria persoană, este epuizant și frustrant. Desigur, dezechilibrul din cuplu este major.

Supraimplicarea familiei

Cum să renunțe la tine când aveți o familie atât de unită și părinții lui sunt de partea ta? Ca atare le permiți intruziuni nenumărate dacă ei se încadrează în această tipologie sau chiar tu ești cea care îi invită să devină ei… parte din cuplul vostru. Nu mai sunteți în relație doi, ci patru. Poate că nu mai locuiți singuri, ci cu ei. Majoritatea plecărilor sunt împreună cu ei, aceștia iau deciziile importante în locul tău sau al vostru și ajungeți să fiți asimilați cuplului mai în vârstă, nu un cuplu independent, de sine stătător.

Nu îi lași nicio urmă de intimitate

Este mai controlat decât în adolescență. Nu concepi ideea de timp personal, pentru sine, activități individuale, îi selectezi prietenii, îi ceri explicații pentru absolut orice și trebuie să îți spună tot. Îl suni și îi scrii foarte des. Evident că în acest proces în care te transformi în polițist îți negi și ție ceea ce îi negi și lui. Să ieși cu o prietenă la cafea sau la prânz? Dacă îi oferi o portiță să fie infidel?! Cauți să petreceți tot timpul împreună, chiar dacă nu este unul de calitate.

Îi încalci limitele…

… căci tu știi mai bine, iar limitele pe care ți le pune le vezi drept o formă de distanțare și o rebeliune care e semn rău. În mod eronat crezi că dacă acceptă orice fel de comportament din partea ta asta îți arată că te iubește și chiar vrea să stea în relație alături de tine. Conștient sau inconștient îl provoci în diverse maniere care cauzează certuri serioase cu mare potențial de erodare a relației.

Îl susții până la autosacrificiu

Obiectivele lui devin și ale tale. Viziunile lui despre viitor le integrezi, deși nu rezonează întocmai cu ale tale. Lucrezi foarte mult și susții financiar cuplul astfel încât el să testeze diverse visuri sau oportunități despre care ești oricum convinsă că nu vor fi câștigătoare.