Istoria cool-ului romanesc si mai ales bucurestean

VEZI FOTO

POZA 1 / 5

Incep prin a-mi cere scuze in fata cititorilor care asteapta un text plin de date istorice, marturii arheologice si citate din oamenii celebri care au adaugat cite o caramida la temelia notiunii de cool in România. Se vor trezi, in schimb, cu un text vag, care amesteca perioadele istorice, care se ba­zeaza pe istoria orala si in care faptele obiective sint inlocuite de parerile subiective ale unor malagambisti. Dar acum, ca v-am stirnit interesul si vreti sa aflati ce inseamna „malagambist', nu veti avea incotro si va trebui sa-l cititi.

INAINTE DE 1989
Nu as vrea sa va trezesc amintiri triste din perioada cozilor la alimentare, cind orice lucru firesc ajunsese sa aiba statutul de cool (colectia de Paris Match, portocalele, guma de mestecat, crema de fata, deodorantul, fotografiile color, jeansii, detergentul frumos mirositor, bananele si penarele colorate, prezervativele si samponul, zaharul si cafeaua), mai ales ca sintem in plina recesiune si
s-ar putea sa aruncati revista din mina si sa alergati la supermarket pentru a va face provizii pentru urmatorii doi ani. Vreau, in schimb, sa va amintesc ca inainte de 1989 era cool sa mergi la 2 Mai si la Vama Veche cu boema artistica si nuda, facind abstractie de statiunile care se intindeau un pic mai la nord, asemenea unui colier de perle socialiste, unde se asculta Radio Vacanta si se lua micul dejun la ora fixa.

Era cool orice lucru care sfida sistemul, erau cool radiourile pentru ca la ele se ascultau Vocea Americii si Europa Libera, nu erau cool televizoarele pentru ca, in afara de desenele animate cu Mihaela, nu mai era nimic de vazut, erau cool videourile pentru ca toti vecinii mei faceau schimb de casete video cu filme de Tarkovsky (pina cind, la un moment dat, s-a copiat un film cu bataie peste caseta cu Nostalgia). Era cool sa nu-ti fie frica sa te exprimi, era cool sa fii in pielea curajoasa a lui Andrei Cadere , un artist conceptual care, in toti cei 33 de ani pe care i-a petrecut in România inainte de a fugi la Paris in 1967, a ramas un outsider al cercurilor artistice si nu a pus piciorul in nici o universitate sau galerie, expunind numai in spatii private (de exemplu intr-o casa din 2 Mai). Pe cit era de cool, pe atit era de pe­riculos sa asculti muzica rock, sa ai parul lung, sa nu fii membru de partid. Of!

1990-1995
Marturiile istorice din aceasta perioada sint destul de vagi, asemenea unor fildesi de mamut depesar dezgropati dupa citeva mii de ani si din care nu a mai ramas decit o bucata de trei centimetri pe care se ingramadesc toti paleontologii. si, pentru ca tot am amintit de mamuti depesari, cred ca si acum, la aproape 20 de ani de la momentul cu pricina, as putea stirni conflicte puternice daca as spune ca rockerii erau mai cool decit depesarii. Sau invers. Asa ca prefer sa nu va spun care este parerea mea adevarata si sa va zic ca ambele categorii erau la fel de cool. Rockotecile si festivalurile de rock (Rock 91, 92, 93 etc.) erau atractia principala pentru prima ca­tegorie, depesotecile si jeansii drepti pentru a doua.

Oare isi mai aminteste cineva de depesoteca Powerhouse din Bucuresti, de linga Cismigiu, unde se asculta Depeche Mode in proportie de 95% si The Cure in proportie de 5%? Sau de barul MBL din Cismigiu, unde rockerii si hippiotii aveau discutii antimondialiste avant la lettre? |n afara de aceste manifestari la limita cool-ului, de citeva festivaluri de jazz si de niste publicatii timide (cum ar fi revista Rock & Pop), nu prea se mai intimpla mare lucru. Haine cool nu existau, Internet nu aveam, MTV-ul care venea pe cablu se lafaia intr-un mainstream destul de enervant, revistele erau pline de retete de pandispan si singurele graffiti din orasele românesti erau semnele de „Hidrant'. Dar aceasta situatie nu va mai dura mult, pentru ca…

1995-2000
…este perioada in care cool-ul isi scoate nasul la aer si-i place. In 1997 apare revista romaneasca 2000 plus cu tenta avangardista, unde redactorii scriau pe rind la singurele doua calculatoare din redactie. Tot in 1997 apare si primul numar al revistei pe care o tineti acum in mina. Dupa cum povestesc cei implicati inca de atunci in procesul de productie, cind se faceau editoriale de moda hainele se cumparau, nu se imprumutau, pentru ca magazinele nu concepeau sa imprumute haine pentru a fi foto­grafiate. 1997 este anul in care are loc prima prezentare de moda haute-couture, cu colectia „Metropolis' semnata de Janine, care in scurt timp deschidea un magazin pe Magheru si lansa parfumul „J de Janine', a carui imagine era manechinul Oana Cogalniceanu.

Scenele underground de muzica electronica si de hip-hop isi luau avint sa ajunga in overground. (De prin 94, clubul Studio Martin „se misca' cu DJ Vasile, Seba, Vladone si Niki4, ca­re si-au inceput cariera de DJ inca de pe vremea casetelor). Iar in tot acest timp, un loc constant cool era Laptaria lui Enache, terasa de deasupra Teatrului National. Prin 1998 s-a organizat un bunic al concertelor din prezent, cu Moby, Prodigy, Propeller­heads. Dar, ghinion, nici unul dintre aceste nume nu era atit de cunoscut cum este acum si publicul a fost format in principal din pustani cu viziune care cred ca se felicita si acum pentru ca au fost in sala.

Din fericire pentru bietii oameni aflati in cautarea cool-ului, in Bucuresti s-a deschis in acea perioada magazinul Miniprix, unde se aduceau gramezi intregi de haine din strainatate. Nu costau deloc mult, asa ca mai toata lumea isi permitea sa le customizeze, chiar cu riscul de a le distruge: se taiau minecile jachetelor, fustele si jeansii se scurtau cu foarfeca si bluzele de trening co­lorate erau extrem de a­pre­ciate. Pai, da, evident ca erau apreciate, pentru ca din 1997 se deschisese Web-ul (in primii doi ani fusese Internet Café si sala de biliard si de-abia dupa aceea devenise club) si nu te pu­teai duce imbracat oricum! Goa­na dupa haine era groaznic de obositoare, intr-o epoca in care incaltarile Converse ur­mau sa soseas­ca de-abia peste citiva ani (in 2004, daca nu ma insel). A! Mai exista si magazinul MY X, decorat de Carla Szabo, inventat de Connex, unde se gaseau tot felul de dracii destul de cool: fuste cu multe fermoare, hano­race cu multe fermoare, gentu­te cu multe fer­moare.

Dar sa revenim la Web: pina cind a murit, pe 1 ianuarie 2008, Web-ul a fost inima cool-ului bucurestean, locul in care auzeai prima oara o piesa, in care electroclash-ul (un stil de muzica ce amesteca elemente electro cu New Wave) se nastea sub ochii celor prezenti (mai degraba se teleporta din alte tari, dar, ma rog, sa presupunem ca vorbim despre electroclash-ul românesc), in care auzeai prima oara de un film si unde inca se mai discuta despre cit de creativa este publicitatea. Toata lumea iubea Web-ul si flyer-ele lui colorate care anuntau petrecerile si din care puteti vedea o mostra in aceste pagini. Mai putin Tom Wilson, pe care il stiti de la pagina de muzica si care spune ca…

Locuri, lucruri si fapte care au fost cool in trecut si au sanse aproape inexistente sa-si revina:

• Vama Veche
• Piata Obor
• Club A
• Legumele din piata (inainte de azotati)
• Electroclash-ul
•  Publicitatea
• Telefoanele mobile
•  Pretul caselor si chiriile

2000-2005
…„atunci cind am venit in Bucuresti, in 2000, nu exista nimic in afara de Club A, Fire, si Web. Eu la Web nu mergeam pentru ca mi se parea ca e plin de fitosi si de copii de bani gata care isi permiteau sa bea whisky, asa ca mergeam in Fire in fiecare marti seara, cind era DJ Gigi care punea indie-rock. si se imbata si se arunca in pu­blic, dar asta este alta poveste. Nu aveam de unde sa ne luam haine in perioada aceea, asa ca ne luam tricouri de la Miniprix pe care le vopseam. si jeansi pe care ii lasam in ceai ca sa se decoloreze.'

Anii 2000 au adus multe noutati. Un bar ilegal, la Pindu, amplasat pe linga Bulevardul Ion Mihalache, intr-o casa alba unde trebuia sa suni la usa. Un alt bar, unde se faceau after-party-uri in week-end, DV8, amplasat pe linga rondul Mihail Kogalniceanu, un altul care a rezistat doar vreo trei luni, la un subsubsol la Universitate, unde clientii stateau in leagane si Marika punea muzica.

n 2001 a aparut la cinema filmul Marfa si banii regizat de Cristi Puiu, cu Dragos Bucur, Ioana Flora si Alexandru Papadopol. Acum pare de necrezut ca Papa­do­pol a facut ce­va cool vreodata! A fost primul film care anunta mult adoratul nou val  românesc din prezent si a fost o raza de soare in peisajul gri al filmelor românesti care puneau in discutie niste conflicte de care majoritatea spectatorilor se simteau straini (poate mai putin daca lucrau la CNC).

In 2002 s-au organizat primele „DJ Democracy' intr-un club de linga Parcul Carol, Ramirez, Montague and Asso­cia­tes, unde oricine isi putea pregati un playlist de 15 minute si isi putea savura cu entuziasm cele 15 minute de glorie la pupitru. (Apropo, patronul acestui club ii este in continuare dator lui Tom Wilson cu cite­va sute de euro. Daca citeste acest articol sper sa aiba mustrari de constiinta.)

Primul stencil (graffiti facut cu un sablon care se pune pe perete inainte de a aplica vopseaua) a aparut in 2003 sub forma unui alergator-atlet. Arta schiopata, in afara de Kalinderu Media Lab, amplasat linga Cismigiu, nu existau locuri in care sa mergi la sigur si sa stii ca nu vei gasi acuarele cu peisaje de toamna.

Dar – ura! – in 2004 s-a deschis Muzeul National de Arta Contemporana, imediat criticat pentru ca a crescut din Casa Poporului ca un parazit artistic. Dar cui ii pasa de critici? In nici un caz celor care si-au petrecut multe happy Sundays la rind pe terasa lui generoasa, de unde se vede cum apune soarele deasupra fostului cartier Uranus. |n 2005 s-a lansat si publicatia trimestriala Omagiu, un mix de arta, moda si design, pe care o putem rasfoi acum atit la Carturesti, cit si in librariile de prin Europa (continentul, nu complexul). Un pic mai tirziu se deschidea si barul cu supe de la subsolul casei lui Ota, in Cotro­ceni, despre care o cunostinta internationala de-a mea a spus: „Oh, this is not little Paris. This is little Berlin'.

Ce a fost cool si va ramine asa pentru totdeauna:

• Trupa O-Zone
• Downshifting-ul
• Bibliotecile de cartier de unde poti imprumuta Trei grasani de Iuri Olesa atunci cind ti se face dor de copilarie
• Second hand-urile
• Satele fara discoteca, dar cu circiuma

2005-2008
Putem sa trecem direct la 2008, cind Roisin Murphy s-a afisat la Saptamina Modei de la Milano cu o rochie aurie de la Rozalb de Mura, semnata de Olah Gyarfas. Bucurestiul a intrat pe harta clubbing-ului si a concertelor si a primit porecla de „Ibiza Estului'. Acum citeva luni a aparut in The New York Times un articol despre Bucurestiul cool in care Matt Gross, autorul, aminteste de Galeria de Arta Digitala 115, terasa La Motoare, lansarea ziarului de comics-uri Aooleu!, ceainaria La Metoc, lacul Vacaresti, kebabul de la Dristor, MNAC. E clar! Bucurestiul a devenit un oras cool. Exista cel putin doua concept store-uri, cite un concert interesant o data la doua saptamini (in medie) si poti sta in casa intr-o seara nu pentru ca nu ai unde sa mergi (din contra!), ci pentru ca iti este somn. Poti sa-ti cumperi un parfum Comme des Garçons fara sa mergi cu avionul pentru asta, poti sa-ti cumperi mincare organica si poti sa-ti cumperi revista britanica ID de la un chiosc de ziare. Poti sa mergi cu laptopul in zonele cu Internet wireless din parcuri si sa-ti verifici e-mail-ul. Poti sa te imbraci extravagant si oamenii nu se mai opresc sa te priveasca si sa te injure. E adevarat, magazinele nu sint ca la Londra, mincarea nu este ca la Berlin, parcurile nu sint ca la Paris si pistele pentru biciciclete nu sint ca la Amsterdam. Dar cui ii mai pasa?

Ce n-a fost si nici nu va fi cool:

•  Sa mergi cu masina prin oras
•  Cladirea Bancorex de pe Calea Victoriei
•  Sa stai in Pipera
• Sa faci cumparaturi la Mall cind nu sint reduceri
• Restaurantele cu specific românesc cu animale impaiate pe pereti, unde merg doar japonezii si ghinionistii
• Shaorma dupa reteta romaneasca, cu „cit mai multi cartofi prajiti, daca se poate reci'

 Iar acum, pentru ca ati citit tot acest text, a venit vremea sa va multumesc si sa va spun cine erau malagambistii. In Bucurestiul anilor 40 se lansase o moda excentrica, numita „Malagamba' si despre care se spune ca a fost lansata de Sergiu Malagamba, baterist, dirijor si compozitor, considerat un pionier al jazz-ului romanesc. Compozitorul si actorul Temistocle Popa scria in cartea Trecea fanfara militara asa: „Sergiu Malagamba avea, pe linga faima unui stralucit muzicant, si o infatisare deosebita. Cu trupul subtirel, nervos, cu chi­pul smolit si mustacioara à la dArtagnan. Magazinele bucurestene se si apucasera sa-i lanseze moda: guler à la Malagamba, croiala à la Malagamba, pantofi à la Malagam­ba (ingusti si cu tocuri inalte), sacouri à la Malagamba, cu revere mici. scolile de dans incepusera si ele sa-si faca reclama cu anuntul „Predam dansul Malagamba!.

Iata-ne pe noi, cei de la malul Dimbo­vitei, cistigindu-ne o cele­britate pe care altii n-au avut-o. Fiindca n-a existat niciodata un dans Ginger Rogers, nici macar un dans Fred Astaire. Insa dansul Malagamba a fost si s-a dansat cu frenezie'. Pentru frivolitatea stilului sau, Sergiu Mala­gamba a petrecut o scurta perioada in lagarul de la Tirgu-Jiu in timpul regimului antonescian, ares­tarea lui provocind un mars al elevilor pe Ca­lea Victoriei. Activitatea sa muzicala a continuat apoi pina in anii 70, cind Sergiu Mala­gam­ba a disparut de pe lume si, mai mult ca sigur, a ajuns in acea zona a raiului unde s-a intilnit cu restul sufletelor de malagambisti, cele care in timpul vietii purtasera carare la mijloc si cele doua bucle din stinga si din dreap­ta vilvoi, pantaloni cu pense ascutiti la glezne spe­cial ca sa se vada sosetele vargate, sacou in ca­rouri si cravata lunga, pina peste curea. Exista si o legenda care spune ca moda malagambista fusese im­portata din Italia fara ca Sergiu Malagamba sa ai­ba alta vina decit aceea de a i se supune, dar, daca tot vorbim despre legende, mai bine le alegem pe cele cool.

P.S. Imi cer scuze ca am povestit exclusiv despre Bucuresti, dar aici lucrurile s-au intimplat repede si sub ochii mei. (Desi nici macar nu sint din Bucuresti.) Dar pregatesc in prezent o enciclopedie a cool-ului romanesc care cuprinde toate zonele din tara.

P.P.S. Daca vi se pare ca informatiile pe care vi le-am dat provin in prea mare masura din underground, v-as ruga sa acceptati faptul ca intre cool si underground este o legatura la fel de strinsa ca intre un ghem de lina si viitorul pulover care va deveni.

Despina Badescu

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK