Ioana Chițu, despre teatru politic și proiectele care oglindesc societatea: „Când vii cu ceva ce îți aparține și pui pe scenă, te aștepți să te desensibilizezi”

Prin proiectele în care alege să se implice, actrița Ioana Chițu aduce mai aproape de public subiecte inspirate din problemele și neajunsurile care macină societatea.

Ioana Chițu și-a croit, prin meseria de actriță, planuri de explorat teme care fierb în jurul nostru și a avut acces la multe zone necunoscute. De aceea, am invitat-o să aflăm mai multe despre parcursul ei, să înțelegem cum s-a modelat personajul pe care îl joacă în filmul Crai Nou/Blue Moon, cum privește premiile industriei și ce are de spus despre proiectele care tratează subiecte despre care nu vorbim suficient.

Ioana este din Piatra Neamț și a fost un copil care a făcut dansuri și participa mereu la evenimente locale și județene. De mică a fost pasionată de un tip de performance. În perioada liceului, a intrat în Teen Act, o trupă de teatru pentru adolescenți, alături de care mergea pe la festivaluri, în special în limba engleză. „M-am apropiat de zona asta de teatru fix prin trupa asta și mi se părea că am un spațiu unde mă pot manifesta, aveam și foarte multă energie.” Cu unii oameni pe care i-a cunoscut încă mai ține legătura și sunt prieteni în continuare, dar nu multe persoane au urmat aceeași direcție în carieră. „Mai suntem eu, Alina Petrică, Alex Zlăvog (n.red. cunoscut streamer local), apropo, a fost și el în trupa de teatru de la Piațra Neamț și a terminat și el actoria. Și mai sunt oameni care au fost în trupă, dar erau generații mai mari: Erwin Șimșensohn, Alina Grigore, Alex Pavel.”

În ceea ce privește studiile, Ioana a absolvit Facultatea de Psihologie de la Universitatea din București și actoria la UNATC. Timp de doi ani, le-a studiat în paralel. Îi pare rău că n-a reușit să facă mai multe cu psihologia, „dar încerc să fiu la curent cu tot ce înseamnă evoluție științifică, metode noi de terapie, urmăresc jurnale științifice.”

În munca de actriță, domeniul a ajutat-o „în înțelegerea atât personală, cât și a personajelor, motivații… Dar mi-a fost greu, trebuie să recunosc că n-am trecut prin psihologie cum mi-aș fi dorit, fiindcă nu aveam timp efectiv. Eram la UNATC de dimineață până seara.”

A terminat și un master la UNATC, la secția Arta Actorului, dar experiența facultății o descrie drept „dezamăgitoare, fiindcă eram și foarte mulți studenți. Nu consider că am avut de la profesori timpul necesar să ne îndrume.” În schimb, o parte pozitivă e că a dezvoltat relații cu unii colegi și cu celelalte secții, precum regie de teatru și de film.

În Crai Nou, filmul scris şi regizat de Alina Grigore, răsplătit cu Scoica de Aur, marele premiu al Festivalului de Film de la San Sebastian, Ioana o interpretează pe Irina, o persoană cu multe fațete, iar ceea ce vedem noi „e o compresie a tuturor acestora. Multă lume spune că are și această doză de mister.” A reușit să-i dea contur și să-i facă întregul. Irina este „o supraviețuitoare a violenței domestice, a unui mediu toxic, abuziv, într-o societate patriarhală, iar finalul filmului nu e neapărat ideal și nu e ceea ce ne dorim.”

Alegerea cu privire la încheierea peliculei, care a stârnit indignare și înverșunare în rândul publicului, a fost opțiunea regizorală a Alinei, „care să reflecte realitatea, nu cum ne-am dori, fiindcă știm că majoritatea supraviețuitoarelor violenței, de cele mai multe ori, se întorc la abuzator pentru că n-au o alternativă, își pierd complet simțul sinelui, autodeterminarea, se depersonalizează, n-au acces la resurse înafara mediului ăluia care aparent o susține.”

Ioana Chițu în filmul *Crai Nou*. Foto: PR

Colaborarea cu Alina Grigore, regizoarea filmului Crai Nou, a fost una reușită, fructuoasă și spune că dorește oricui să aibă parte de o astfel de experiență. A contat foarte mult, crede Ioana, faptul că Alina este și ea actriță. „Inițial, era o carte care a devenit scenariu, s-a tot modificat pe parcurs și cu Alina am lucrat cum mi-aș dori eu să lucrez.” Și-au dat timp, au aprofundat personajele, istoria lor, relațiile între personaje, „am repetat mult și în locație și în afara locației, și cu camera, chestii care nu se întâmplă, fiindcă nu prea are nimeni luxul timpului, să poată repeta atât cât am repetat noi.”

Crai Nou deschide conversații necesare în România despre violență de gen, abuz, învinovățirea victimei, dinamici patriarhale și familii disfuncţionale, motiv pentru care am vrut să știu de la Ioana cum se raportează la ideea că filmul a adus mai multe căi de înțelegere în percepția oamenilor despre aceste fenomene atât de comune, dar atât de puțin recunoscute sau condamnate la nivel larg. Îmi povestește că la un moment dat, la o sesiune de întrebări și răspunsuri, a întrebat dacă ar fi fost nevoie de un avertisment pentru secvențele de violență.

„Unele persoane au spus „da, m-au trigger-uit foarte tare acele secvențe, alte persoane au spus „asta nu e nimic, mie mi s-a întâmplat mai rău.”

La Gala Premiilor Gopo 2023, Ioana a obținut premiul la categoria Tânără Speranță pentru interpretarea din Crai Nou. Pe scenă, a făcut o declarație curajoasă, îndemnând publicul să nu rămână indiferent atunci când asistă la orice fel de violență și spunând că premiul îl consideră drept o recompensă pentru întreaga echipă. Ceea ce a spus mi-a amintit de discursul valoros al actriței Katia Pascariu la Premiile Gopo din urmă cu un an, atunci când, după ce a fost desemnată cea mai bună actriță într-un rol principal pentru prestația din filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, a punctat necesitatea unor premii colective.

Ioana este de părere că „într-o viață ideală n-ar trebui să existe competiție, ci toată lumea să fie răsplătită și recunoscută pentru muncă și actul creator.”

Actoria, adaugă ea, este o muncă de echipă și include mulți oameni, de la electricieni, persoana care face decorul, scenografie și până la costume. Toate persoanele au o contribuție în acest întreg și nu vede ierarhii între ele. „Eu n-aș fi putut să fac rolul ăsta fără toți membrii echipei.”

Ioana activează de vreo șase ani în zona teatrului politic și crede că e important ca teatrul să fie un canal care transmite un mesaj. În teatrul documentar, pe care îl practică de asemenea, e o responsabilitate foarte mare pentru că „spui poveștile unor oameni reali, nu e ficțiune.”

De multe ori, textele sunt transcrise după interviuri, „oameni ăia vin să te vadă și vor să se simtă reprezentați, tu trebuie să le dai o voce. Ei de multe ori n-au ocazia, șansa, sunt invizibili, nu pot urca pe o scenă sau pe un platou de filmare să spună povestea.”

În sensul acesta, îmi dă exemplul regizorului David Schwartz, care a făcut un spectacol despre lucrătorii din supermarket-uri și livratori, tocmai „ca să tragă un semnal de alarmă „vezi că acești oameni n-au protecție socială, nu sunt apărați, vezi cum îi tratezi”, diferența de clasă, adică niște lucruri pe care unii oameni nu le văd sau nu sunt educați în sensul ăsta.”

Spune că este foarte greu să supraviețuiești, atât ca actor, cât și ca lucrător cultural.

„Aici mă refer la clasă socială. Cei independenți n-au beneficii de nici un fel, deci dacă nu aparții de o structură de stat ești aproape în aer.”

Mai vorbește despre perpetuarea unui mit, conform căruia din sărăcie și precariat se naște adevărata artă, care este fals. „Lucrătorii culturali și artiștii trebuie să mănânce, să supraviețuiască și să-și ia și vacanțe, pentru că e nevoie și de relaxare după muncă.”

Și-ar dori să existe mai mult sprijin în afara celui acordat de Administrația Fondului Cultural Național, „care oferă această platformă pentru proiecte independente. Dar și acolo este o foarte mare competiție și întotdeauna trebuie să te lupți pentru fonduri să faci un spectacol în care oricum te autoexploatezi, fiindcă n-ai suficiente resurse.”

O mare problemă, susține ea, este faptul că nu reușești să câștigi suficient cât să duci un trai decent. Nu se vorbește despre asta, completează Ioana, „pentru că multă lume vrea să păstreze această imagine a actorului, a actriței, care să fie glam pe covorul roșu, care să arate într-un fel, să se comporte într-un fel, să fie un model la care să aspiri.”

Cât despre alte roluri, a jucat-o pe Daniela Tarău, o femeie care a fost închisă pe nedrept, în spectacolul #Abuz – Mâine plec acasă, în regia Adinei Lazăr. Proiectul i-a dat ocazia de a afla multe „despre sistemul de justiție din România, felul în care se citesc dosarele, cum se deschide un dosar penal și cât de ușor poți fi condamnat dacă ai furat un salam din magazin ca să-ți hrănești copiii.” În spectacolul Vulnerabil, regizat de Alice Monica Marinescu, scris de ea și de Vera Ion, joacă alături de Cabiria Morgernstern și Alex Călin. Proiectul are ca subiect relațiile de putere din familia tradițională și în cadrul lui a apelat foarte mult la istorii personale. „Mi se pare că de fiecare dată când pui personalul, când vii cu ceva ce îți aparține și pui pe scenă, te aștepți să te desensibilizezi.” În actorie, lucrează mult cu mintea, emoția și sufletul. Urmărește-o pe Ioana Chițu.