Invelite in prosoape de culoarea noului parfum Dior, jurnalistele isi string si mai mult rindurile. Sintem pe plaja din Ilbarritz, in partea basca, cu picioarele in nisip, cu doar citeva minute inainte de a-l intilni pe Jude Law si totusi nimeni nu e bine dispus. Una dintre ele suspina: „Este rindul meu, urati-mi noroc'. Sarim sa o imbarbatam, confraternitatea nu este un cuvint lipsit de sens in meseria noastra. Micuta silueta urca panta si dispare, inghitita parca de casa din beton gri unde asteapta actorul. „Sa speram ca rezista mai mult de cinci minute, este simpatica fata asta', suspina una dintre jurnaliste.
O tacere coplesitoare se instaleaza. Cu un sfert de ora mai devreme, un coleg a iesit de la interviu nervos si cu lacrimi in ochi. Sorbind avid din sampania rosé Moët & Chandon, povesteste: „El este un dragut. Dar ea… Cind il intrebam pe Jude ceva mai personal, ea facea «Sst, sst!» si isi punea degetul aratator sub nasul meu. Eram disperat'.
Nu cu mult timp in urma, cireasa de pe tortul meseriei noastre era interviul „one on one', fata in fata. Astazi, expresia nu mai are nici un sens, deoarece, va dati seama, un interviu „one to one' la care mai ia parte cineva, chiar in spatele intervievatului, si care face „Sst, sst' agitindu-si degetul aratator, nu e deloc acelasi lucru. Pentru citeva minute bune, discutam intre colegi, incercam sa punem la cale o vendetta, o rabufnire colectiva care ne va permite sa regasim intimitatea pierduta a interviurilor.
Dar deja colega se intoarce dezgustata de la interviu: „A reusit sa aduca toata discutia la actiunea lui Jude Law in Afganistan!'. Pe fruntea mea palida, apar broboane de sudoare. Imi imaginez ce o sa zica seful meu atunci cind o sa ma intorc la redactie cu o inregistrare de jumatate de ora despre actiunile umanitare ale lui Jude.
Ma hotarasc sa cer ajutorul celor de la Dior. „Nu l-ati putea pregati? Sa-i explicati ca eu am tendinta de a ma casatori cu toate celebritatile pe care le cunosc, dar ca nu e deloc o situatie personala, ci doar imi reprezint cititoarele, sintem ca un fel de colectiv de indragostite.' Jérôme, directorul de comunicare, imi promite ca va incerca.
Vine rindul meu. Urc panta si ma adincesc intr-un culoar intunecat, cu o ambianta demna de filmele lui Hitchcock, dar reamenajata de casa Dior (mocheta cladirii a fost schimbata cu una gri pal pentru aceasta ocazie, iar personalul poarta espadrile albe cu dunga rosie, culorile parfumului Dior Homme Sport). Jérôme ma asigura printr-un zimbet ca a rezolvat. Sper ca totul sa iasa bine. Iau o gura mare de aer inainte de a intra in camera.
Jude Law se ridica pentru a ma saluta. In spatele sau, o silueta blonda se ridica rapid. Este vorba de faimoasa Sarah. Nu ma inspaiminta. Am fost crescuta la manastire, de maicute feroce. O salut pe Sarah si, zimbindu-i dragastos, o felicit: „Am auzit ca sinteti simpatica. Si eu sint la fel, deci ne vom intelege foarte bine'. Am reusit sa o uimesc cu declaratia mea, ceea ce mi-a lasat destul timp pentru a face o miscare laterala demna de o reptila. Si bingo, m-am lipit de Jude.
Doar am venit acolo pentru un parfum, trebuie sa verific daca miroase bine. Il adulmec pina sa-mi explodeze narile. E bine, e chiar foarte bine. Miroase a ghimbir si a mare. Deschid apoi ochii pentru a observa un baiat frumos. Mai devreme, la conferinta de presa, imbracat intr-un costum Savile Row strins pe corp, mi-a lasat impresia ca este cam mic de statura si ca are umerii unui barbat care nu prea a avut parte de proteine la 15 ani.
Law este intr-adevar frumos ca o fata, dar are, totusi, un aer de barbat. Nici prea solid, nici prea scund, cu ochii de un verde clar, cu tenul bronzat, isi permite luxul de a nu fi 100% Ken: urechea dreapta este cam departata si deja, pe frunte, timpul si-a lasat urmele. Nu e inca ingrijorator, iar in 15 ani va avea cu siguranta o figura interesanta. Satisfacuta de penajul pasarii, acum vreau sa o aud cum ciripeste.