Interviu exclusiv cu Bogdan Mirica, omul din „Umbre”!

De Umbre ai auzit cu siguranta. Chiar daca nu l-ai vazut, la un moment dat ai auzit prietenii sau colegii vorbind despre el. Umbre e serialul romanesc, produs si difuzat de HBO la inceputul anului, care a suscitat un entuziasm rar intalnit la o creatie romaneasca. Productiile romanesti bune sunt putine si merita salutate. In seara asta am intalnire in Jazz Book, la 8.30, cu Bogdan Mirica, scenaristul si regizorul serialului Umbre. Nu l-am mai vazut de 13 ani, din facultate. Cine poate descrie concis, jurnalistic, ce senzatie are cand revede un om dupa 13 ani? Clipa exacta cand persoana respectiva se apropie si te intreaba simplu, zambind : „Am intarziat?”. E 8.31 si probabil 5 secunde. Bogdan Mirica e punctual. Incepem?

Despre Umbre, „o creatie originala' HBO Romania, s-a scris pe mai multe suporturi ca e cel mai bun serial romanesc facut vreodata. Bine scris, bine jucat si bine filmat. Un soi de Breaking Bad romanesc cu un personaj cu o viata dubla si nume autohton, Relu (Serban Pavlu), ziua sofer de taxi, noaptea recuperator de bani, pentru un mafiot din Bucuresti.

Pe scurt, sinopsisul primului sezon, compus din 8 episoade, nu promite o poveste incredibil de originala. Inca un serial cu gangesteri, cum au mai fost facute atatea altele, de la „clasicul'Sopranos, la ultimul de gen care mi-a placut, Peaky Blinders. Nu subiectul e original, ci modul in care este tratat. Felul in care sunt construite personajele, care miros romaneste, se imbraca romaneste si vorbesc un argou pe care imi imaginez ca ar trebui sa-l vorbeasca oamenii care se scalda in ape interlope.

Nimic nu e definitiv negru sau iremediabil alb. In Umbre e o discutie despre complexul tatalui la Carl Gustav Jung. Nu conteaza ca in scena de dinainte personajul principal a facut un dezacord care iti zgarie urechile. Daca Umbre a entuziasmat asa de tare publicul e pentru ca, pentru prima oara, un scenarist a plecat de la ideea ca publicul romanesc trebuie respectat.

Interviu cu Bogdan Mirica, 37 de ani, scenaristul si regizor, caruia, de fapt, nu ii place sa dea interviuri.

A History of Violence

Nu am timp sa fac schimb de amabilitati (de altfel nici nu au fost fineturi de tipul asta in conversatia noastra), ca Bogdan imi spune direct ca pe el nu il intereseaza sa dea interviuri. Ca nu i se pare natural ca el, ca scenarist sa fie mediatizat. E normal ca actorii sa fie alintati, scosi in lume, dar cumva artificial ca el sa fie vedeta. Stiu ca nu e vorba de timiditate si intuiesc ca nu e nici un soi de modestie falsa. Dar asa se intampla de obicei: cel mai greu e sa vorbim sincer despre lucrurile sau oamenii pe care ii iubim.

ELLE: Ce a placut in Umbre, din ce am citit, e universul specific romanesc, partea asta interlopa, din sufletul Bucurestiului. Cum ai construit lumea asta?
Bogdan Mirica : Daca intri pe Google si cauti „interlopi romani', o sa gasesti o gramada de imagini cu oameni care sunt foarte musculosi, dar care sunt in slapi. Sunt multe detalii de genul asta, care sunt foarte penibile, pe care eu am incercat sa le adaug in scenariu, dar pe care in filmele cu gangsteri americani nu le gasesti. Originalul (Umbre e facut dupa un serial australian) era un fel de soap din care am pastrat probabil 5% . Stii, genul de serial in care gangsterii se impusca, dar nu vezi un strop de sange. Si pe mine ma deranjeaza chestia asta. Adica pana la urma tu faci o propunere de conventie cinematografica. Pentru mine cel mai important a fost sa fac un film cu interlopi, dar sa mentin la minim detaliile de gangstereala, de violenta, in limita a ceea ce putem sa facem noi in Romania.

ELLE: Te-ai gandit la niste actori anume cand ai construit personajele?
B.M.: Pentru personajul principal, Relu, ma gandisem la Serban Pavlu. Imi placea fata lui, il stiam ca actor si mi se parea ca poate sa controleze spatiul. Cand l-am cunoscut am fost uimit sa vad ca nu e deloc cum ma asteptam. El in realitate e super glumet si foarte destept, foarte citit… Dar oricum nu voiam un actor plin de tatuaje, care sa para dur. Pentru ca personajul principal din Umbre nu e un gangster, e un om framantat, care are o viata interioara foarte bogata si foarte chinuitoare. Umbre nu e un film cu gangsteri. E un film cu oameni. Genul „gangstereala' se uzeaza foarte repede. Ideea e sa creezi niste personaje reale care traiesc niste conflicte, niste dileme. Se intampla ca acest context sa fie al lumii interlope, dar eu nu vreau neaparat ca personajele sa fie interlope, pentru ca nu intelegi nimic din ele. Si pe mine nu ma intereseaza violenta, ma intereseaza raspunsul omului normal la violenta.

ELLE: Este vreun personaj de care te simti mai apropiat?
B.M.: Este un scenarist, pe care il cheama Stuart Beattie, care a scris Collateral, un film cu Tom Cruise. Filmul este despre un ucigas profesionist care se duce intr-o noapte la Los Angeles, gaseste un taximetrist la intamplare si il obliga sa il duca in cinci locuri in care vrea el sa omoare cinci oameni. Cineva l-a intrebat pe Beattie „dar ce e cu tine, esti psihopat?'. Iar Beattie a spus „nu, dar trebuie sa gasesti de fiecare data in personaj ceva ce rezoneaza in tine'. Personajul principal din Umbre e introvertit, nu poate sa-si exprime emotiile, are o structura sufleteasca un pic ciuntita. Poate ca nu stie sa iubeasca, sa-si declare iubirea. Restul lucrurilor pe care le vezi la un personaj sunt usor de facut, daca ai un pic de exercitiu, important e sa gasesti resorturile intime. Si ca sa raspund la intrebare, e ceva din mine in fiecare personaj.

Vicky, Cristina, Ferentari

ELLE: Mi se pare ca personajele masculine sunt foarte coerente, pe cand personajele feminine sunt…
B.M.: …niste clisee misogine? (N-am apucat sa termin intrebarea, dar cred ca nu i-a placut)

ELLE: Nu, sunt foarte putini scriitori sau scenaristi care percep foarte bine latura feminina si e normal. Si in Umbre, personajele feminine sunt create pe acelasi calapod, e acelasi tip de femeie…
B.M.: Da, asta e intentionat facut. Dar ce ai spus e adevarat. Pe mine nu m-a preocupat deloc genul asta de frantuzisme.

ELLE: Dar diversificarea personajelor feminine ar putea sa aduca un anume echilibru serialului…
B.M.: Stiu. Dar probabil ca m-am gandit si eu gresit, intr-un fel. Pentru ca m-am gandit ca doar un anume fel de femeie poate sa supravietuiasca in genul asta de lume. Cred ca au toate ceva in comun. Un soi de apetenta pentru violenta.

In the mood for love

ELLE: Poveste-mi cum ti-ai ales actorii.
B.M.: Cred ca un regizor e un pic ipocrit daca nu recunoaste ca isi alege actorii pe baza unor afinitati. Adica toti actorii din Umbre, dincolo de faptul ca mi-au placut ca actori, mi-au placut si ca oameni. Omul vine cu o energie, chiar daca i-e frica un pic, daca e vulnerabil, sau agresiv. Pentru ca iti dai seama ca e o agresivitate care vine din dorinta ca vrea sa te impresioneze. Pe de alta parte, daca vine un actor care e foarte cunoscut, dar vine cu fite, nu ma sensibilizeaza. Cand lucrez cu un actor si cand lucrez bine, mi se deschide un canal de afectiune foarte profunda, o afectiune macro. De asta, la modul teoretic, as vrea sa evit pe cat posibil sa lucrez cu fete frumoase de varsta mea, ca nu vreau sa lucrez cu cineva si sa mi se deschida un alt canal. Cand lucrezi cu un actor si lucrezi bine si tu trebuie sa-ti deschizi sufletul, ca si el sa poata lua de la tine ce are nevoie.

ELLE: Dintre toti actorii cu care ai lucrat la Umbre, care este cel mai amuzant?
B.M: Pepe (asa i se spune lui Serban Pavlu in industrie). Mi s-a parut foarte amuzant si Dorel Visan. Nu neaparat intentionat. Este si impresionant, si intimidant, si foarte amuzant. E si extrem de bun ca actor. Facea lucrurile aproape inainte sa incepi sa i le explici, le intelegea, avea o intuitie. Dar te si intimida, ca un bunic pe care il respecti si de care ti-e frica. Fiecare actor are ceva al lui.

A Man Under Influence

ELLE: Care sunt obsesiile tale, ca scenarist ?
B.M.: Ce ma leaga foarte mult de Umbre, de filmul pe care o sa-l fac (Caini, filmarile incep in vara) si probabil de tot ce o sa mai fac de aici inainte este ca are cateva teme care ma preocupa pe mine foarte mult. Una dintre ele este manifestarea masculinitatii. Cum reusesti tu ca mascul sa prevalezi in fata altor barbati si in fata lumii.

ELLE: De ce te preocupa tema asta?
B.M.: Nu stiu, a fost ceva in cresterea mea, probabil cand eram adolescent. A trebuit tot timpul sa ma bat ca sa devin ceea ce am vrut sa fiu, sa capat un soi de legitimitate. Asa ca mi se pare ca punctul comun pe care il am eu cu serialul e profund. Probabil ca daca nu as fi facut Umbre, as fi facut ceva tot despre un barbat. Ma simt mult mai apropiat de universul asta… desi acum urmatoarea etapa e sa lucrez mai mult la personajele feminine. Eu am inceput sa descopar femeia acum putin timp. Suna foarte prozaic si prostesc din partea mea, dar multa vreme am fost atras numai de fizic, pana sa incep sa descopar Femeia. Acum in sezonul 2 din Umbre, de exemplu, incep sa fac alte lucruri cu personajele feminine.

ELLE: Sunt o multime de referinte culturale, ascunse in scenariu. Crezi ca publicul romanesc e pregatit sa digere dialoguri despre psihanalisti discipoli ai lui Freud?
B.M.: Tu ai zis mai devreme ca Umbre este mai bun decat alte seriale. O problema cu celelalte seriale e ca se pleca de la premiza ca publicul romanesc e format din imbecili. Ori eu nu cred asta, cred ca e un cerc vicios. Iar oamenii, cand le dai ceva OK, incep sa se simta bine, isi spun, uite, ca nu ne considera imbecili. Dar ca sa nu raspund la intrebarea ta, referinta mea cea mai draga, e ca in foarte multe locuri apar cifrele 78 sau 18. Pe tatuaje, pe tricouri, numere de la usi… 78 pentru ca m-am nascut in 1978, 18 pentru ca e ziua mea de nastere.

Scoop

ELLE: Ce se intampla in sezonul 2?
B.M.: Nu pot sa-ti spun… Cred ca o sa fie mai inchegat, mai coerent si mai hardcore. Si cred ca o sa se simta mai modern. O sa fie dus mai departe, o sa fie mai misterios si mai dens. Voi mai introduce personaje. Masculine… Da, si eu simt in continuare ca serialul e un pic machist.

ELLE: Mi s-a parut ca pe la episodul 4 a fost o ruptura de ritm. Lucrurile incep sa vina in avalansa… (pana la urma o sa-mi spuna ceva si despre sezonul 2).
B.M.: In mod normal serialele sunt foarte dogmatice. Daca te uiti la un serial poti sa decelezi foarte usor pattern-ul pe care il urmeaza episoadele. Exista o schema pe care americanii o respecta, ori eu am vrut sa fac altceva. In sezonul 2 vreau sa ma joc un pic cu structura dramatica, sa mai bag niste personaje, sa mai scot altele. Mi-ar placea, de pilda, la un moment dat sa am un episod care sa fie, sa zicem, 80% numai despre Relu. Eu trebuie sa ma joc in limitele paradigmei, in care sunt obligat sa ma manifest. Dar daca dai tot timpul formula, ca scenarist te frustrezi. Iar eu nu vreau sa intru in schema asta, vreau si eu sa ma bucur cand scriu ceva.

ELLE: Care sunt serialele tale preferate? Si te rog sa nu spui Breaking Bad…c a nu mai suport comparatia intre Umbre si Breaking Bad. Relu si Walter sunt la antipozi.
B.M: Eu ma uit la foarte multe seriale. Mi-au placut foarte mult Arrested Developement, Utopia, Fargo, Sopranos si The Wire. Si am mai vazut o mini serie care mi se pare interesanta, se cheama Top of the Lake, de Jane Campion.

ELLE: Daca ai pleca pe o insula pustie si ai putea lua un singur film, care ar fi? (se stramba, dar mie imi plac intrebarile astea, si pana la urma e interviul meu)
B.M.: Ce-s intrebarile astea?! Winter Sleep (film de Ceylan, premiat la Cannes in 2014) mi se pare cel mai bun film contemporan. Sau as lua un film de-al lui John Cassavetes. (Se razgandeste din nou!) Nu, Winter Sleep. Dar daca ar as pleca pe o insula pustie cred ca as lua o carte. Nu, mi-as lua chitara. Sau as lua o femeie. Da, as lua o femeie.

ELLE: Ce femeie?
B.M.: O femeie cu care sa pot pleca pe o insula pustie.

Text: Ileana F. Buzea
Foto: Adi Marineci/HBO

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro