Interviu ELLE: Carla Antonelli – Daca oamenii grotelor ne huiduie, inseamna ca existam!

ELLE: Faceti activism de foarte multa vreme. Cand ati simtit ca e momentul sa militati pentru drepturile omului?
Carla Antonelli: Fac parte din Partidul Socialist Muncitoresc din Spania din 97, dar am simpatizat cu ei inca de la primele alegeri libere, democratice. Mult mai devreme, la varsta de 17 ani, intr-un interviu pentru un ziar, sfatuiam deja populatia sa voteze cu ei. Mai apoi s-a unit grupul federal pentru comunitatea LGBTI, care a demarat mai multe initiative pentru casatoriile intre persoane de acelasi sex si pentru recunoasterea identitatii de gen a persoanelor trans, care s-au coagulat in jurul lui Jose Luis Rodriguez Zapatero (fost Prim Ministru al Spaniei, n.red.). In 2005 si in 2007 aceste initiative au devenit legi, aprobate de Parlament.

ELLE: Care era climatul politic atunci cand v-ati facut publica identitatea de gen? Care erau atitudinile generale fata de comunitatea LGBTI in Spania?
Carla Antonelli: Eu am inceput procesul de tranzitie din 1977, acum multi ani. Era inca in vigoare o lege a pericolului social, asa ca ne inchideau, pana s-a promulgat democratia. A fost in vigoare pana in 1985. Ne inchideau pentru ca eram prilej de scandal public. Era la fel ca in timpul dictaturii lui Franco, exista represiunea politiei, pentru ca politia avea aceeasi mentalitate ca in dictatura. Primul Pride a fost in 1977 in Barcelona, dar s-a terminat cu arestari, cu raiduri ale politiei. Eu am participat in 1979 la un mars in Madrid, iar situatia era complet represiva. Eram la marginea legii si exista o puternica stigma fata de persoanele LGBTI. Eram izolati. Intreaga comunitate era asa.

ELLE: Si cum reactiona comunitatea? A existat o strategie pentru a merge mai departe?
Carla Antonelli: A fost un proces care a inceput din anii 90, cand am inceput sa avem strategii politice. Aici a aparut figura lui Pedro Zerolo, era presedintele COGAm (Colectivo Gay de Madrid), a decedat anul trecut, si atunci s-a creat si federatia spaniola a celor 40 de colective ale persoanelor LGBTI (FELGTB, n.red.). Mai intai au fost gay si lesbiene, apoi s-au adaugat T-ul (persoanele transgender) si B-ul (bisexuali). Deja a inceput sa se contureze o dinamica mai organizata. Astfel s-au pus bazele unei strategii pentru a realiza politici care sa promoveze drepturile comunitatii. Casatoria intre persoanele de acelasi sex figura in programul de guvernare al Partidului Socialist. In aceeasi zi, de exemplu, mai multe persoane de acelasi sex se duceau sa se casatoreasca, chiar daca a doua zi casatoriile erau anulate. Era un demers pentru vizibilitate.

In Madrid am inceput cu manifestari mici in 94 – 95, care se terminau in Placa del Sol, si de-a lungul timpului au devenit din ce in ce mai mari. Cu timpul, marsul s-a transformat intr-o adunare populara de un milion de oameni, care insemna si ca acolo exista capital electoral pentru partide, dar era si o vizibilitate care ne facea de neignorat. Suntem peste 4,5 milioane de persoane LGBTI in Spania. Nu se pot ignora drepturile acestor oameni. E datoria statului sa ne protejeze, si nu doar cu legi impotriva discriminarii. Anul acesta marsul va fi pe 2 iulie la Madrid, asteptam foarte multi oameni.

In Romania putem vorbi, ipotetic, de peste 2 milioane de oameni carora nu le putem intoarce spatele. Un guvern trebuia sa aiba in minte toti cetatenii, sa le asigure egalitate de drepturi, o legislatie pentru persoanele trans ca procesul prin care trec sa fie un demers strict administrativ, in care sa nu mai intervina judecatori si psihiatri, aceste lucruri sa nu fie hotarate de ei. Decizia unui judecator asupra corpului tau te face pe tine incapabil sa decizi asupra propriei persoane.

ELLE: Intreb de o strategie in sensul unui sfat pentru comunitatea de aici, care e inca divizata si nu reuseste sa se adune in jurul unui scop comun.
Carla Antonelli: Comunitatea nu poate sa nu iasa, doar pentru ca acum lucrurile par imposibile. Si noi le vedeam la fel in 2003, ne gandeam ca nu o sa ajungem sa traim sa ne vedem drepturile castigate. In doar doi ani lucrurile s-au intamplat. Comunitatea trebuie sa se uneasca in jurul drepturilor. Sfatul meu e ca oamenii din comunitate sa intre in politica, pentru ca acolo vocile sunt auzite, sa fie mai vizibili. Trebuie sa vina la marsurile Pride, ca sa le spuna parlamentarilor cati oameni au nevoie de drepturi. Trebuie distruse stereotipurile si miturile care exista despre ei, sa educe lumea. E o munca care nu trebuie sa inceteze, se realizeaza putin cate putin. Certurile din comunitate sunt favorabile doar dusmanilor comunitatii, care sunt oricum puternici. Sunt necesare voci puternice in politica.

ELLE: Ar fi dragut sa se intample asta.
Carla Antonelli: Pentru asta trebuie sa aveti voci, modele, sa comunicati puternic, sa fiti vizibili, sa lansati discursuri coerente, serioase, si strategii adecvate situatiei de aici. Sa treceti peste prejudecati, sa combateti forta religiosilor ortodocsi. Si una dintre forme e sa le vorbiti permanent oamenilor.

ELLE: A existat, in toata aceasta perioada lunga de lupta pentru drepturi, un moment al victoriei, unul la care nici macar nu sperati? Cum s-a simtit?
Carla Antonelli: A fost momentul aprobarii legii din 2007, cand am trecut legea pentru identitatea de gen a persoanelor trans, o lege care spunea ca nu e nevoie de operatie ca sa te identifici cu genul pe care il simti. A fost o izbanda tensionata, grea. Casatoria egala s-a obtinut relativ usor, dar legea privind identitatea persoanelor transgender a presupus o lupta grea. Eu chiar mi-am amenintat propriul partid, care era atunci la guvernare, ca voi intra in greva foamei. Pana la urma legea a fost aprobata, dar lupta m-a afectat foarte mult la nivel personal. In acel moment am iesit din politica, si am facut show-ul TV Sindromul lui Ulise, care a fost foarte popular. Si am zis atunci ca, daca ma intorc vreodata in politica, voi intra pe alta usa sau pe alta fereastra decat cele pe care am iesit. Si asa a si fost. Cand am revenit, erau alegeri pentru Adunarea Regionala din Madrid. Tomas Gomez (fost parlamentar socialist, n.red.) mi-a propus sa figurez pe lista partidului, ceea ce a atras critici si insulte din partea dreptei extremiste. Dar am mers mai departe. Daca oamenii grotelor ne huiduie, inseamna ca existam. S-a facut si un documentar, Drumul Carlei, despre mine, in care spun ca astfel de victorii fac ca intreaga ta viata sa capete sens. Te simti util, aceste momente te valideaza ca persoana. Si, asa cum spuneam in 2007, a fi femeie sau barbat nu are aproape nimic de-a face cu organele genitale pe care le ai in pantaloni.

ELLE: Care sunt acum temele de care va ocupati, ca parlamentar?
Carla Antonelli: Suntem in campanie electorala, duminica se voteaza in Spania. Pe langa temele LGBTI, ma ocup si de protectia familiilor si minorilor, in aceasta comisie am fost numita tocmai pentru a-I irita pe radicalii de dreapta. Ei bine, o femeie trans poate sa se ocupe de asta si sunt foarte vehementa pe acest subiect. Sunt si in Comisia pentru cultura si am aprobat un nou proiect de lege care il celebreaza pe scriitorul Benito Perez Galdos, care e emblematic pentru Spania si e din Canare, ca si mine. Si saptamana trecuta am trecut un proiect pentru finantarea campaniilor de prevenire HIV/SIDA, subventiile incetasera in timpul crizei. Iar in iulie se va relua un dosar foarte important pentru mine, cel al bebelusilor furati in timpul dictaturii (chiar si al democratiei). Se estimeaza ca peste 300 de mii de copii au fost furati din motive ideologice, apoi, in democratie, totul a devenit o afacere. Toata chestiunea a fost descoperita in anii 80, dar nu s-au luat masuri pentru ca erau multe interese la mijloc, statul stia de aceasta practica. Sunt implicate foarte multe clinici in care se intampla asta. Cerem accesul la arhive ca sa facem lumina in acest dosar, mai ales ca in aceasta legislatura partidul de dreapta nu are majoritate. Intr-o zi, cand ieseam de la metrou am vazut o manifestatie de Ziua Mamei, unde foarte multe mame isi plangeau bebelusii furati acum mult timp. E o drama foarte complexa.

ELLE: Problematica trans e foarte vizibila azi in mainstream, exista seriale, Caitlyn Jenner e foarte populara, ceea ce poate ajuta, poate usura coming out-ul persoanelor trans de acum. Dar dumneavoastra nu ati beneficiat de genul acesta de vizibilitate. Ce modele ati avut?
Carla Antonelli: E clar ca vizibilitatea e pozitiva, pentru ca iti spune ca nu esti singur, ca nu esti o insula, ca esti doar tu. Eu in 99 am facut un site, un ziar pentru persoane trans, care era foarte citit in America Latina. A ajutat foarte multe persoane doar pentru ca exista. In micile sate izolate puteai sa intri pe un forum si sa nu mai ai o viata complet secreta. Sunt necesare aceste initiative. Orice fel de vizibilitate ajuta, dar nu toata vizibilitatea e pozitiva. Sunt lucruri care pot face mai mult rau decat bine, dar societatea trebuie sa inteleaga ca persoanele trans sunt ca toti ceilalti. Si bune, si rele, uneori chiar si sfinte. Dar trebui sa spui toate povestile. Sunt persoane trans in toate domeniile, cu tot felul de joburi, cu tot felul de caracteristici. De exemplu, la un reality show, a fost la un moment dat un barbat trans care avea cele mai rele caracteristici ale unui barbat – era machist, iubea puterea, era foarte rau. Lumea putea sa inteleaga ca asta inseamna sa fii trans. Dar nu poti zice ca toate persoanele trans sunt foarte educate, canta minunat la pian si cos goblen. Deci consider ca vizibilitatea e pozitiva. Dar eu am trait intr-o epoca fara internet. Am plecat de acasa, la 17 ani, intr-o societate care avea un dictator, nu aveam modele. Nici transexualitatea nu stiam ca exista, existau doar homosexuali. Asta te nelamureste, nu te poti identifica. Apoi am cunoscut persoane care treceau prin tranzitie si asta a ajutat.

ELLE: Exista, in cazul persoanelor publice, o asteptare sa fii un model atunci cand esti trans si vizibil. Se resimte, pentru persoanele trans, o astfel de obligatie?
Carla Antonelli: In cazul persoanelor din politica, evident ca exista un fel de obligatie. Am un cuvant de spus, dar vreau sa fiu coerenta cu propriile mele principii. Angajamentul asumat e acelasi. Te schimbi si te schimbi, dar pana la urma nu trebuie sa ajungi sa nu te mai recunosti. Exista o presiune, dar doar pentru ca nu spui intotdeauna tot ce ai de spus, si ti-ar placea sa zici mai mult. Dar nu iti modifica felul in care vrei sa fii ca activist. Eu nu ma simt obligata. Eu nu vreau sa dezamagesc pe nimeni pentru ca nu vreau sa ma dezamagesc pe mine. Cum iti plac filmele lui Almodovar, o sa iti spun ce a spus Agrado in Todo sobre mi madre: O persoana e cu atat mai autentica cu cat seamana mai mult cu ce a visat sa fie.

ELLE: Exista foarte multe fire narative despre persoanele trans, dar se vorbeste mai putin despre crime motivate de ura sau despre persoanele obligate sa practice sexul comercial. Iar presa prietenoasa cu comunitatea se dovedeste uneori fortata sa fie corecta politic si se impiedica in cuvinte, dorind sa respecte aceasta corectitudine. Ce povesti ar trebui sa mai spunem despre persoanele trans? Si cum ar trebui sa le spunem?
Carla Antonelli: Sa fii corect politic inseamna sa tratezi o perosana dupa destinatia inspre care se indreapta, nu dupa locul din care a venit. Iar povestile trebuie spuse, toate. Cu comertul sexual, persoanele trans sunt obligate sa faca asta pentru ca nu sunt angajate in alte parti, si atunci cand nu e o alegere avem o problema. Sunt multe femei trans care fac asta si nu din propria alegere. Iar violenta si crimele sunt, din pacate, prea multe. Si una singura ar fi prea mult. La fel ca violenta domestica. Trebuie sa constientizam ca realitatea asta exista. Dupa Orlando, multe persoane publice au transmis condoleante, din toate curentele politice si chiar din cler. Uneori nici macar nu au spus ca e vorba despre persoane LGBTI, cum s-a intamplat la voi. Eu am transmis un tweet spunand atunci ca cei care plang crimele din Orlando, dar in rest nu au facut nici un fel de politica impotriva discriminarii, ar trebui sa taca. Nu poti sa faci asta daca nu ai puterea sa apesi un buton in Parlament ca sa aprobi o lege. Mai degraba taci, cel putin nu esti fariseu si ipocrit. Arati ca nu iti pasa si asta e.

Foto: Twitter

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK