Interviu cu Ioana Cristina Casapu – ”Viața se repetă în aceleași volume, restul este comedie romantică americană și Woody Allen”

Platforma de surprize caritabile I wonder a provocat-o la un interviu nonconformist pe o scriitoare contemporană, un artist care crede în puterea experiențelor și, mai ales, în puterea lor vindecătoare –Ioana Cristina Casapu. Niciodată Universul nu ne trimite emisari întâmplători. Pe 12 iulie Ioana susține un curs inovator , o altfel de experiență de storytelling.

Cine ești?
Ioana Cristina Casapu: M-am născut la București, într-un februarie cu multă zăpadă, la ora 17:45, în timp ce la televizor se transmitea filmul Othello. Am copilărit într-un imaginar bogat, populat de povești pe care le inventam singură sau cu bunica mea, într-un apartament din cartierul Titan al capitalei, vorbind cu animalele imaginate de mintea mea și născocind emisiuni radiofonice pe care le înregistram pe casete audio, sau desenând și scriind cap-coadă reviste închipuite. Am urmat facultăți de economie și de publicitate și am ales abia mai târziu în viață subiecte de studiu care mă interesau cu adevărat: psihologie, sociologie, media, experimente artistice. Vreau să scriu cărți, să cercetez resorturile inimii și să ajut alți oameni să își spună poveștile.

Dacă ar trebui sa inventezi un cuvânt, ce ar defini el?
ICC: DRAMÁNŢĂ, dramanţe, s. f. – 1. îmbinare stilistică între DRAMĂ, s.f. şi ROMANŢĂ, s.f., care descrie sentimentul universal de plastilină în mâini nepotrivite, dorul neprevăzut de oameni de necâştigat, asthenia caracteristică sezonului ploios martie-mai.

2. prescurtare pentru: azi iau banii. O să am bani. Am bani degeaba, mă scald într-o ciorbă care nu-mi place, am dormit nouă ore pentru prima dată anul ăsta şi mi-e şi mai somn decât de obicei. Cineva asculta muzică clasică în birou, eu am o rochie mare văluroasă neagră şi mă simt un pic ca E. Bovary: I will never have what I love.

Ce te limitează?
ICC: Propriile mele prejudecăți.

Ce i-ai găti la micul dejun actorului/ personajului care te incită/inspiră?
ICC: Piure de cartofi cu somon și branză cheddar. O cafea neagră.

Ce ai pierdut iremediabil?
ICC: Tot ceea ce am putea spune că am pierdut se poate întoarce, prin urmare, nimic. Așa cum spunea o prietenă, avem răgaz, până la finele vieții, să pornim în căutarea timpului pierdut.

Care este definiția ta pentru „paradise lost' (Ileana Vulpescu spune că toți avem unul)?
ICC: Apartamentul de la Cișmigiu în care am locuit jumătate de an înainte să mă mut din țară în 2015 – într-o clădire din 1929 care avea o terasă fantastică, aproape regală dacă vrei, cu vedere la parc, scăldată în soare și în muzica de la Conservator. Odată am scris despre acea casă că mi-a lipsit mai mult decât toți oamenii care nu mai sunt în viața mea. Am fost atașată de multe lucruri, dintre cele care astăzi nu mai există, dar cred că fericirea mea a depins mereu de zboruri, trenuri și drumuri. Atunci când călătorești singur, dormi singur, mănânci singur și parcurgi distanțe lungi prin viață de unul singur, descoperi că există ceva mai reconfortant în străinii pe care îi întâlnești decât, uneori, în (ne)siguranța relațiilor stabile din viața ta.

Ce ai fi vrut să inventezi?
ICC: O metodă de tratament psihologic. Și o voi inventa.

Ce active imateriale merită un portofoliu întreg?
ICC: Parfumul unei femei care pășește într-o încăpere.

Verb preferat?
ICC: A mișca.

Textura confortabilă?
ICC: Mătase, blană, apă salină, păr.

Ce te liniștește?
ICC: Mările reci. Cred că marea germană sau baltică, de aici de la granița cu Polonia, nu e la fel de frumoasă ca Marea Nordului, de care sunt veșnic îndrăgostită, dar cumva păstrează același sentiment melancolic de „salt of the earth” pe care îl au dunele de nisip din preajma apelor întinse și ochii adânci ai unei frumoase actrițe nemțoaice, acum tare bătrână și locuitoare de Berlin și ea, pe numele ei Veruschka (cunoscută din filmul Blow Up). Mările cu aspect turistic mereu mi-au dat grele bătăi de cap și urâte căderi nervoase, probabil de-asta evit dinadins Grecia, Turcia, litoralul românesc și bulgar și fug către locuri din astea pustii unde e așa liniște că te poți simți ca la capătul pământului.

Un cuvânt fără sens?
ICC: În lumea de astăzi, „adio' și-a pierdut sensul, cu paginile noastre de social media mai interconectate decât viețile noastre. Adio era un cuvânt bun, acum avem un cuvânt nou numit „block'. Adio era un cuvânt de modă veche, pe care societatea, așa cum e ea astăzi, l-a îngropat sub.

Ce n-a fost încă definit și trăiești des?
ICC: Trăiesc un fel de melanj de trecut și viitor, prin care prezentul se mai strecoară din când în când pe nesimțite și îmi dezamorsează toate planurile. Cred că, dacă am trăi cu toții mereu în prezent, am înnebuni de tristețe sau de fericire, sau de amândouă deodată.

Un cadru de film care conturează cel mai bine percepția ta despre lume, în acest moment.

Un cadru din HER

Cum arată o dimineață care dă șanse?
ICC: Mergi la birou, calci într-un cui pe drum, doctorii te trimit în concediu medical, scrii o carte în șase zile, iar în a șaptea faci primul duș pe acea săptămână și bei șampanie. Iei un premiu, cartea se publică, și te gândești că viața le aranjează pe toate, mai ales când ești pregătit să renunți.

Ce este o zi bună?
ICC: O zi în care ți-ai asumat ridicolul vieții.

Cărțile de colorat pentru adulți, escape rooms, supereroi – ce sunt copiii?
ICC: Noi suntem copiii. Vom fi toată viața, important e să ne mai luăm în brațe pe noi înșine, din când în când. Să învățăm să ne fim și mama, și tata, și copil, și prieten, în același timp. Asta este integritatea.

Ce este eșecul?
ICC: Uneori, mă uit la eșec ca la un tort, pe care îmi imaginez că dacă îl voi mînca meticulos pînă la ultima înghițitură, voi putea merge mai departe la drum cu burta plină, și cu mintea convinsă că unele lecții, oricît de grele ar fi, trebuie pur și simplu integrate.

Ce este dragostea?
ICC: O formă de tortură utilă pentru scris cărți: literatura e mai mult despre a face sex și mai puțin despre a face copii. Dragostea, împlinită sau neîmplinită, îți schimbă viața pentru totdeauna.

Experiența – cum definești acest joc -surpriză al fiecărei clipe?
ICC: Cu umor: viața se repetă în aceleași volume, restul e comedie romantică americană și Woody Allen.

Cum poți digera/asimila mai bine o experiență?
ICC: Trecând prin ea de atâtea ori de cât e necesar. Secretul e să înveți să dansezi, până când viața devine dintr-un cerc, o linie.

De ce îți e teamă mai mult – de banal sau de neprevăzut?
ICC: De niciuna, ambele sunt necesare, congruente, și adesea, utile în viața de zi cu zi. Banalitatea unei călătorii cu liftul, în care rămâi blocat în mod neprevăzut la etajul patru și încerci să comuni cu vecinii într-o limbă pe care nu o cunoști, deși aproape că ai un atac de panică, poate fi o experiență de viață.

Ce nu ți-ai ierta?
ICC: Să nu trăiesc atât cât e necesar ca să pun lumea în mișcare prin cuvinte. Am un tatuaj, Live To Tell, e de la Madonna, dar prinzi mesajul: scriitorii sunt și ei oameni, blocați pe o plajă de responsabilități, însă scriitorii nu ar trebui, cred eu, să își ia viața până când nu au terminat ce au avut de spus.

BONUS – vorbește-mi despre workshopul din 12 iulie cu câte detalii simți. De ce să alegi acest worksop? Cum te-ai apucat de coaching creativ și ce înseamnă cursul Embody Through Storytelling?
ICC: Am început să lucrez la acest program de coaching în urmă cu 6 luni. A fost o perioadă decisivă, în care am ales să renunț la multe vicii, oameni sau contexte nefavorabile vieții mele. Ai putea crede că viața mea de acum e super plictisitoare, dar sunt chiar și eu surprinsă că a ieșit mai degrabă superbă. Viața mea era foarte dureroasă și fiecare zi era o provocare înainte de asta. Nu mai eram neapărat funcțională, nu știam ce vreau să mai fac cu viața mea, și mă simțeam atât de burnt out încât mi-era aproape imposibil să mai lucrez sau să îmi caut proiecte noi. Am acceptat mulți oameni lângă mine care erau epuizați emoțional și indisponibili pentru că, într-un fel, așa eram și eu. Nu mai știam cine sunt și cred că asta se aplică multor oameni ce experimentează o criză personală după vârsta de 30 de ani, sau chiar mai devreme. Nu este o problemă a generației Y, este o situație global socială, indiferent de vârstă sau mediu, trebuie doar să privim în jur și să vedem epidemia de depresie care ne afectează. Așa am început să lucrez la workshop și la un program mai elaborat, care e gândit pentru sesiuni de 7 săptămâni de coaching, pentru oameni care au nevoie de sprijin și mentorat, în principal adulți care doresc să se conecteze la sursa nealterată de pasiune și bucurie din interiorul lor și să învețe cum să mențină o curiozitate naturală atunci când se confruntă cu blocaje mentale sau emoționale.

Programul a fost creat după o metodă concepută de autoarea și regizoarea americană Julia Cameron. Ce înseamnă mai exact workshopul?
ICC: Julia Cameron, care era scenarist la Hollywood în perioada când a demarat programul de coaching, și se confrunta la rîndul ei cu blocaje de carieră, personale, existențiale – a făcut o treabă foarte bună în a crea o serie de exerciții creative gândite pe principiile realibilitării artistice. Sigur că programul gândit de ea nu avea în vedere doar artiști, ci oameni de toate felurile care căutau o soluție pe termen mediu la o problemă veche de cînd lumea și pământul: ce să fac cu viața mea? În Embody Through Storytelling am combinat mai multe exerciții pe aceste principii, care includ elemente de psihodramă, jurnalism narativ, role play, meditație și scrierea zilnică a unui jurnal. E un workshop construit pe empatie, umor și focusat pe soluții, creat pentru oamenii care doresc să își acceseze resursele interioare de creativitate, indiferent de industria în care lucrează sau de mediul din care provin. Adresăm un dialog deschis cu copilul interior, arhitectul fericirii care trăiește în fiecare dintre noi, și ne concentrăm pe felul în care această conexiune ne poate transforma viețile, joburile și relațille prin permeabilitatea creativității.

Cum poți să îți recapeți încrederea în propriile forțe creative și de ce avem nevoie de asta?
ICC: Lucrând de la interior spre exterior, cu pași moderați, fără grabă, și cu conștiința permanentă a faptului că ne dorim asta. Lucrurile se pot schimba în noi. Lucrurile s-au schimbat pentru mine, însă doar pentru că mi-am dorit realmente ca ele să se schimbe, cred acum. Am atins pragul cel mai de jos. E un clișeu enervant, dar îmi place să cred că aceste clișee sunt adevăruri universale. Poate fi imposibil să înțelegi cum funcționezi ca om și cum ești pe dinăuntru, și să schimbi ceva până când nu ești cu adevărat pregătit să faci asta – sau atât de sătul încât nu mai poți continua o singură zi în mintea ta așa cum este ea. E ceva ce nu poate fi forțat prin presiune socială sau prin traumă.

Cei care caută sprijin în mentorat și în cursuri de dezvoltare personală au ajuns la un platou în viețile lor, sau la un punct de cumpănă, de regulă. Sunt oameni care au, poate, foarte mult succes în carieră, dar viețile lor personale au de suferit. Sau, sunt oameni care au o viață stabilă și confortabilă, dar nu se simt împliniți cu ceea ce fac. Mai sunt și persoane care traversează o criză existențială și se confruntă cu prăbușirea tuturor elementelor de stabilitate din viețile lor – și au nevoie de un start nou. Ceea ce încerc să ofer prin programul acesta nu este un panaceu universal pentru toate tipurile de provocări ale lumii cu care ne confruntăm, ci mai degrabă un plan de lucru pentru ca acești oameni să își poată accesa și utiliza resursele interioare de forță creatoare, pe care uită adesea că le au, capacitatea cu care își pot construi așa cum vor viitorul ideal pentru ei.

Cum putem să ne accesăm creativitatea interioară și să o aplicăm în viața personală?
ICC: În multe feluri. Aș zice însă, că cel mai la îndemână, vorbind sincer cu noi înșine, prin instrumente puternice ca scrisul sau auto-interviul. Cei mai mulți oameni se confruntă cu imposibilitatea preconcepută că nu pot face un anumit lucru decât în condițiile X, Y sau Z. Aici intervin constrângeri exterioare, legate de mediu, societate, puncte de vedere și tradiții, dar și interioare, cele cu care creștem încă din copilărie și care se reflectă ulterior, toată viața, în relațiile pe care le stabilim, indiferent de context. În acest program urmărim o decontextualizare, o deconstruire, dacă vrei, a programelor' cu care am fost obișnuiți să lucrăm emoțional, la nivel subconștient, și să updatăm software-ul acolo unde nu mai servește o cauză sănătoasă.

Despre ce va fi următoarea ediție, Stories That Sell, de pe 12 iulie, de la POINT?
ICC: Pentru acest curs am lucrat împreună cu prietena mea Ruxandra Babici, la rândul ei coach, consultant marketing, antreprenor, și specialist HR corporate cu experientă de 10 ani în retenția și dezvoltarea macro audiențelor.

Stories That Sell: The Personal Branding Workshop este un curs de storytelling și copywriting pe care l-am conceput împreună, ce promovează exprimarea creativă, deblocarea emoțională, conectarea la artistul interior, și curatorierea experiențelor personale în artă narativă, ca metode de construire a propriului succes.

Un curs alternativ de scris, cu aplicabilitate directă, creat pe principiile reabilitării artistice.
Îmbină metode inspirate din jurnalismul narativ, scrierea unui jurnal, scenaristică și copywriting, care promovează scrierea creativă ca metodă de expresie. Un workshop de deblocare a creativității interioare, de scriere autentică, și apoi de transpunere a conținutului narativ în structuri care diferențiază, convertesc și ating corzile emoționale ale audienței.

Vei învăța să îți scrii povestea de brand (personal) care mișcă, deschide uși, crează oportunități, și strânge oameni în jurul ideilor tale, să te diferențiezi ca profesionist, să creezi conținut care și generează vizite, likes, shares și să convertești mai mulți clienți, fără ajutorul unui copywriter.

Pentru înscrieri: https://www.facebook.com/events/622487308129049/

BIO: Ioana Cristina Casapu este o scriitoare stabilită la Berlin, cu peste 10 ani de experiență în management editorial și în proiecte culturale și corporate. A studiat business, comunicare și psihologie și are o atitudine umanistă în relație cu tehnologia. A colaborat ca director editorial cu publicațiile Berlin Art Parasites (DE), Thought Catalog (NY) și Autor Magazine (RO), și a scris pentru Dazed Digital, C-Heads și Dilema Veche. În 2015 a publicat un studiu despe psihologia relațiilor moderne, după ce a petrecut 5 luni pe Tinder și a întâlnit peste 160 de persoane în 5 țări. Primul ei roman, Deviații de Stereo (2016) este o radiografie la 360 de grade a generației Y din București.

Interviul a fost realizat de iwonder.ro, prima platformă de e-commerce din România care vinde experiențe și cadouri în scop umanitar. Citiți mai multe despre I wonder aici

Foto: Lucian Brandt

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro