Internship la ELLE: Ce am învățat acolo? Află chiar de la interne!

ellede ELLE.ro

Ce înveți dintr-un internship la ELLE? Ei bine, dacă te pasionează domeniul modei, al frumuseții, al artei, dar și al situației femeilor în zilele noastre, internship-ul este un prim pas către cariera ta. Află chiar din confesiunile fostelor interne ce înseamnă o astfel de experiență!

Internship la ELLE: Ce am învățat acolo? Află chiar de la interne!

Ce înseamnă un internship la ELLE? Munca la o revistă este departe de imaginea glitz&glam pe care o știi din filme. Ba chiar e atât de complicată încât ne-ar fi greu să o ducem la capăt fără ajutorul internelor. De aceea, am hotărât să le lăsăm chiar pe ele să îți vorbească despre viața în redacție.

Eu mă consider super-norocoasă!

Când am fost rugată să scriu despre experiența mea din acest internship la ELLE, recunosc că m-am blocat puțin. În primul rând pentru că ea nu a luat sfârșit (și sper să nici nu se întâmple asta prea curând – ține-mi pumnii!). Și, în al doilea rând, pentru că am făcut atâtea lucruri cool de când am început un internship la ELLE, încât e greu să aleg doar câteva despre care să-ți vorbesc.

O să încep totuși prin a-ți spune că am fost dintotdeaună pasionată de lumea modei și de jurnalism, așadar un internship la ELLE a fost, pentru mine, un pas firesc. Și, deși am avut o groază de emoții la interviu, le-am convins cumva pe fete că mă descurc aici și că pot să scriu – și încerc să le conving în continuare.

Aici atmosfera e foarte relaxată, și nu în sensul că am sta degeaba – dimpotrivă! Se muncește foarte mult, mai ales cu o săptămână-două înainte să plece la tipar noul număr, când e agitație mare în redacție. Dar spun că e o atmosferă relaxată pentru că toți cei de aici te fac să te simți binevenit – chiar și pe mine, care sunt extrem de timidă atunci când întâlnesc persoane noi – și pentru că sunt mereu gata să te ajute, să îți explice; să te învețe, pur și simplu, orice ai vrea să înveți. Și chiar am învățat multe: de la stilul jurnalistic caracteristic revistei la cum se realizează, propriu-zis, un număr de revistă, și până la a fi asistent de styling pentru unele ședințe foto, chiar simt că am evoluat în cele două luni care au trecut.

Am scris zeci de articole – majoritatea pentru site, însă și câteva texte pentru revistă –, iar ce mi-a plăcut cel mai mult este că am avut libertatea să îmi aleg, de foarte multe ori, subiectele. (Dacă tot am zis asta, ai citit deja articolul meu despre Lena Dunham de pe elle.ro? S-ar putea să îți placă.) Revenind, poate că sună amuzant, dar m-am bucurat până și de excursiile la magazine, atunci când am avut o grămadă de haine de returnat de la ședințele foto, împreună cu nea Ilie, șoferul. În plus, de la Cristina Crăciun am învățat niște super-trucuri de styling, dar și cum să protejezi talpa pantofilor la shooting-uri. OK, cu asta m-am descurcat mai greu, dar toate se învață până la urmă, și cred că mi-a reușit oarecum.

Ioana m-a învățat să am mai multă încredere în mine și în ceea ce am de zis, fără ocolișuri și foarte direct (aș fi zis straightforward, dar m-a învățat și să prefer cuvintele din limba română), și m-a inspirat să scriu propriul articol pentru un număr viitor, pentru care sunt mai mult decât încântată!

Pe scurt, una dintre ex­pe­riențele și colaborările de care sunt foarte mândră și care, sper eu, se va materializa în ceva de lungă durată. Cândva, cumva.

(Bianca Bârsan, social media marketer)

„Aveam doi ani când revista ELLE a apărut pe piața din România, aveam 13 când am început să o citesc, iar acum, la 20, iată-mă, am ajuns să contribui și eu la ea”

 

Efectul ELLE

Știi sentimentul acela pe care îl ai atunci când îți dorești ceva foarte mult și, în final, îl primești? Da… cam așa a fost cu mine și ELLE – un coup de foudre de atâta amar de vreme. O dorință pe care nu am lăsat-o să stagneze, să rămână la nivel imaginar. Am ajuns aici și știi ce-am găsit? O redacție de femei  puternice (și niște tipi simpatici), care reușesc să se inspire în fiecare lună și să ajungă să creeze produsul finit, în care să ne regăsim și pe care să-l admirăm. Muncă și perseverență, doamnelor, muncă și perseverență!

N-am să pretind că a fost simplu, n-am să spun că mi-a fost mereu ușor, dar mi-a făcut o enormă plăcere și mi-a adus o bucurie de neegalat. Nici un lucru nu e simplu atunci când te chinui să iasă foarte bine, când muncești și te dedici complet. Că n-are cum să fie. Dar satisfacția ce vine după aceea, pentru ea merită să te dăruiești cu totul. Și cred că putem empatiza toate cu asta.

Una dintre cele mai mișto chestii pe care le-am făcut în internship la ELLE a fost explorarea arhivei. Nu știu câte dintre voi aveți o colecție completă a revistei (ce se întinde pe aproape două decenii) acasă, însă eu vă spun sincer că m-a minunat ce am găsit în ea. De ce? Păi, pentru că habar nu aveam, și îmi asum sincer (dar ce bine că mi-am revenit) câți oameni talentați au semnat, de-a lungul timpului, în ELLE. Câți redactori, colaboratori, fotografi, designeri și stiliști au muncit ca ELLE să ajungă unde e azi. Să ții în mână munca atâtor oameni, s-o citești și s-o admiri, este ca o gură de aer proaspăt combinată cu ceva nostalgie; un paradox… prima revistă, evoluția, cum s-a sculptat de-a lungul vremii – ce mult timp a trecut de-atunci și, totuși, ce repede s-a scurs.

Aveam doi ani când revista ELLE a apărut pe piața din România, aveam 13 când am început să o citesc, iar acum, la 20, iată-mă, am ajuns să contribui și eu la ea, într-un mod infim, dar totuși…  Da, nici mie nu îmi vine să cred. În orice caz, efectul pe care acest internship la ELLE l-a avut asupra mea este unul înălțător (nu știu dacă ăsta e cuvântul, cert e că nici măcar nu știu dacă efectul ELLE poate fi descris în cuvinte).

ELLE portretizează tipul de femeie pe care îmi doresc și eu, la un moment dat, să-l întruchipez – acum mai am prea multe de învățat. Însă eu zic să aplaudăm toate femeile, și tot ceea ce înseamnă ele, căci dacă am învățat cu adevărat ceva aici, este că fiecare este puternică în felul ei. Cheers!

(Ștefana Macovei, actual redactor ELLE)

Cu siguranţă nu am învăţat să fac cafea

Anul trecut, în luna noiembrie, pe pagina de Facebook a revistei ELLE apăruse o postare prin care echipa anunţa disponibilitatea unui stagiu de practică. Încântată, entuziasmată şi, în mod oarecum ciudat, emoţionată, am trimis un e-mail şi am cerut mai multe informaţii despre acest internship.

După ce am aflat ce trebuie să fac, am trimis CV-ul şi scrisoarea de intenţie şi am aşteptat să primesc un răspuns din partea fetelor. Răspunsul a întârziat să apară (era perioada sărbătorilor), aşa că, în luna ianuarie, am revenit cu un alt e-mail. În cazul acesta, perseverenţa mea a fost de bun augur şi am reuşit să obţin acest internship la care visează, cred, aproape orice pasionată de fashion & beauty. În prima zi de practică, trebuie să recunosc că nu aveam nici o aşteptare. Văzusem redacţia la interviu, aşadar spaţiul îmi era familiar şi eram conştientă că acest stagiu de practică nu va fi întocmai ca în The Devil Wears Prada. Încă din prima zi am redactat articole pentru site şi am căutat tot felul de informaţii, lucru pe care îl fac şi azi. De la subiectele de beauty, pe care îmi plăcea cel mai mult să le fac (pentru că, ei bine, cine n-ar vrea să afle mai multe despre măştile cele mai potrivite fiecărui tip de ten?), până la cele despre zodii, care mi se păreau cele mai amuzante, articolele pentru site au fost principala mea sarcină ca internă.

Totodată, pe parcursul intern-ship-ului, am avut ocazia să scriu câteva rânduri pentru ELLE Man. N-aş fi crezut vreodată că voi scrie despre fotbal, însă, datorită acestui supliment, mi-am uimit prietenii când am ştiut pe ce dată va fi finala UEFA Champions League. Amuzant, nu?

Cât ești intern, partea cea mai nostimă o reprezintă, cu siguranţă, şedinţele foto. Dacă am învăţat ceva din această experienţă, este că totul necesită efort şi atenţie. Indiferent că shooting-ul se desfăşoară în interior sau afară, în studio sau pe plajă, hainele trebuie să fie mereu protejate pentru ca returul să fie cât mai lin.

Ce am învăţat, în final, ca intern la ELLE? Ei bine, cu siguranţă nu am învăţat să fac cafea, aşa cum te-ai aştepta urmărind filmele de la Hollywood. În schimb, am învăţat să ies puţin din zona mea de confort şi să încerc să obţin ceea ce îmi doresc. Și am mai realizat în perioada aceasta că o revistă de modă nu înseamnă doar haine superbe şi evenimente glam, ci şi multă muncă, pasiune şi conştiinciozitate.

(Georgiana Livadaru, editor www.elle.ro)

” În redacția ELLE nu se vorbește doar despre modă. De cele mai multe ori ne lansam în polemici pe diverse subiecte care țineau de societate, activism, drepturi sau artă.”

 

Ce am învățat într-un internship la ELLE a fost cum să citesc o revistă

Mereu când mă aflu în fața unei noi provocări, mă gândesc la acest internship la ELLE. Când am pășit în redacție, mi-am propus așa: să învăț în cele șase săptămâni cât alții ar învăța în ani, pentru că era singura mea șansă de a afla cum funcționează o revistă pe care o citeam și o admiram de ani de zile. Mi-am luat misiunea în serios și cred că toată echipa a știut pe ascuns că eram un mic observator, așa că mi-au venit în întâmpinare. Am învățat de la ELLE că „cea mai vândută revistă de modă din lume se construiește în echipă. O echipă atât de unită, încât uneori aveam senzația că fiecare știe ce gândește celălalt. Am învățat că moda nu înseamnă doar un outfit sau o piesă statement, ci că în spatele ei există un concept care este definit și analizat în detaliu, ca într-o teză de doctorat.

Ca orice persoană care face un internship la ELLE, participi la realizarea editorialelor de modă. Primul meu editorial a fost chiar aici, la Academie, unde am făcut și acum pozele, împreună cu Cristina. Câteva ore petrecute în frig, outfit-uri pregătite de acasă, make-up, păr, trezit devreme și grija ca fiecare detaliu să fie… perfect. Nu mi-aș fi imaginat vreodată câtă muncă e în spatele unei imagini perfecte și cu câtă lejeritate reușesc Domnica, Cristina și Maurice să coordoneze o ședință foto. E un mix de intuiție, documentare și pasiune, pe care am învățat să îl iau cu mine în fiecare proiect care a urmat.

Contrar așteptărilor, în redacția ELLE nu se vorbește doar despre modă. De cele mai multe ori ne lansam în polemici pe diverse subiecte care țineau de societate, activism, drepturi sau artă. Fiecare are ceva de spus și e interesant când povestea o spune chiar cea care a scris articolul pentru următorul număr. E o experiență pe care aș numi-o completă și care m-a ajutat să înțeleg ce presupune munca unui jurnalist cu adevărat documentat.

În cele șase săptămâni, am identificat două momente importante în redacție: când se stabilea conținutul noului număr și când ne strângeam toți pentru a ne asigura că numărul care pleacă către tipar este așa cum ni l-am imaginat. Practic, de la A la Z. De la concept la produsul final – cam asta ar fi o scurtă definiție. De exemplu, ședința pentru stabilirea noului număr dura cel putin două ore, timp în care fiecare venea cu propuneri de subiecte, iar cea mai mare provocare era să găsim un punct comun, acea idee care să contureze numărul următor.

În final cred că, dincolo de așteptările și presupunerile mele, ce am învățat cel mai mult din frumosul internship la ELLE a fost cum să citesc o revistă. Pare ceva foarte banal și puțin ciudat, dar nu cred că am știut cu adevărat ce înseamnă presa scrisă până când nu am ajuns în redacție. Au trecut trei ani de când am făcut un internship la ELLE și pot să spun cu certitudine că am sentimentul că nu am părăsit niciodată echipa.

(Silvana Dulamă-Popa, Independent Art Curator & Arts PR)

Cu un an în urmă…

Cu un an în urmă redactam emoționată o scrisoare de intenție, o trimiteam pe adresa ELLE, dar nu îmi făceam mari speranțe că voi primi un răspuns. Când l-am primit, însă, îți poți imagina marea mea surpriză, dar și imensa fericire.

Cu un an în urmă îmi cumpăram pantofi noi special pentru interviul ce avea să aibă loc în redacția ELLE și încercam cu înfrigurare să mă pregătesc pentru toate întrebările posibile.

Cu un an în urmă mă așezam (un pic temătoare) la un birou din redacție, pregătită pentru noul meu „job, hotărâtă, ambițioasă și cât se poate de serioasă.

Cu un an în urmă nu îmi imaginam că voi face un internship la ELLE, revista mea preferată, și, mai ales, nu îmi trecea prin cap că voi ajunge să lucrez aici, ulterior. Însă foarte multe sunt lucrurile pe care nu mi le imaginam atunci.

Așadar, ce am învățat eu dintr-un internship la ELLE? Am învățat că oamenii nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi la prima vedere. Drept exemplu, cineva care mi s-a părut, în a doua mea zi aici, cea mai rece și distantă persoană ever îmi este acum prietenă și mentor, iar parcursul meu aici nu ar fi fost la fel dacă nu ar fi fost ea.

Am învățat că cele mai bune și cele mai profesioniste proiecte se realizează întotdeauna, obligatoriu, cu o doză de joacă și una de râs. Am participat la cel mai mare și cel mai important shooting al anului (cel pentru ELLE Style Awards), dar și la alte ședințe foto, la shopping, la retur, asta pe lângă activitățile de zi cu zi din redacție. Am învățat că nu trebuie să te iei niciodată prea tare în serios.

Am învățat ce înseamnă să „te propui, dar și alte câteva expresii amuzante, înțelese numai de cei din redacție. Am învățat că din orice experiență prin care treci ai de învățat câte ceva, iar acel ceva te poate schimba în mod ireversibil. Iar experiența unui internship la ELLE este, deloc întâmplător, exact așa: sexy, stylish, spirited!

(Ruxandra Marin, editor www.elle.ro)

Citește și:

Ce trebuie sa faci daca vrei sa lucrezi in industria fashion

Foto: Emil Costruț

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle