Întâlnește-o pe Sophia

Sophia este deja foarte celebră, are chiar și statut de cetățean (în Arabia Saudită) și se pregătește de o vizită în România, în curând. Așa că e momentul să afli mai multe despre ea.

E aproape imposibil să nu fi aflat despre Sophia, robotul cu față umană (zice-se, modelată după chipul lui Audrey Hepburn) lansat de Hanson Robotics, care a făcut deja turul televiziunilor mari din toată lumea, a acordat interviuri, ba chiar a obținut și o controversată cetățenie în Arabia Saudită, un stat care are mai puține dileme în a recunoaște umanitatea unui robot decât pe cea a femeilor care locuiesc acolo. Dar să nu ne pierdem în detalii, pentru că Sophia e un personaj cu adevărat interesant.


Ei bine, află că ea este una dintre invitatele la conferința Brand Minds, ce va avea loc la Sala Palatului din București, pe 11 mai. Acolo o poți întâlni, iar Avi Cicirean, fondatorul Brand Minds, ne-a spus ce putem aștepta de la prezența robotului la eveniment (care a pornit din dorința de a oferi publicului o sursă autentică de inspirație): „Sophia, în momentul de față, este un exemplu foarte bun de disruptive technology. Este un teaser bun pentru ce ne așteaptă în următorii ani. Cu toate acestea, ca orice altă inovație-cheie în evoluția omenirii, inteligența artificială stârnește în societate atât semne de întrebare și fascinație, cât și teamă, deopotrivă. Iar teama are ca sursă principală lipsa de cunoaștere. Oamenii se tem și se simt vulnerabili în fața lucrurilor pe care nu le pot înțelege. Acesta este unul dintre motivele pentru care am insistat să o aducem pe Sophia în România, pentru a le da oamenilor șansa să înțeleagă procesul din spatele evoluției.


Sophia folosește inteligență artificială (AI), poate imita gesturi, are mai multe expresii faciale și poate face conversație, deși la una dintre primele ei ieșiri publice a spus că ar vrea să distrugă omenirea, ceea ce nu trebuie să fi fost plăcut pentru partenerii ei de dialog. Însă abilitățile ei de a comunica se îmbunătățesc, ca în cazul fiecăruia dintre noi, pe măsură ce comunică. Dar incidentul care a avut-o în centru nu a ajutat la calmarea temerilor pe care oamenii le tot au în legătură cu AI. „Teama legată de ideea conform căreia inteligența artificială va subjuga la un anumit moment dat omenirea va exista mereu. Dar să ne amintim totuși că mașinile sunt programate și create de oameni. Prin urmare, în ipoteza unui scenariu ca acela prezentat mai sus, nu mașinile în sine ar fi de blamat, neapărat, ci natura noastră umană. Chiar și așa, atât timp cât vom continua să învățăm din experiențe, vom învăța să fim mai buni unii cu ceilalți, mai empatici cu cei din jur, spune Cicirean. Se prea poate, dar cum alți roboți s-au dovedit rasiști tocmai datorită prejudecățile programatorilor, parcă ideea unei astfel de mașinării nu pare așa tentantă.


Dar, subliniază Avi Cicirean, AI va schimba major multe industrii (sănătatea, transporturile, finanțele și marketingul), iar „schimbările comportamentale, ca rezultat al acestui nou episod în evoluția umanității, vor fi de natură pozitivă. Desigur că prima reacție a oamenilor este aceea de teamă, ca urmare a numărului de job-uri înlocuite de AI, doar că pierdem din vedere partea plină a paharului: evoluția! Se vor crea multe alte locuri de muncă pentru mentenanța roboților, cu ajutorul AI-ului vom putea călători pe alte planete, deoarece poate fi implementat în mașinării rezistente, în condiții în care oamenii nu ar putea rezista. Medicina va avea cel mai mare avantaj. Avem în momentul de față computerul Watson, care este mai precis decât orice medic din lume.


Și, mai spune el, inteligența artificială ne va prelua din îndatoriri și ne va permite timp pentru noi înșine. Asta dacă nu vom fi extrem de ocupați să schimbăm replici pe Twitter cu Sophia (așa cum face deja Chrissy Teigen) sau nu vom continua să ne uităm fascinați la noile forme de inteligență create chiar de oameni. Cert este că Sophia naște întrebări și controverse, iar oportunitatea unei întâlniri cu ea nu trebuie ratată. Și nu sunt de ignorat nici drive-ul, mindset-ul și viziunea pe care le oferă o conferință de asemenea amploare. „Oamenii pleacă de aici cu o reconfigurare a traseului la 180 de grade, spune Cicirean. Află mai multe despre ceilalți invitați-experți ai evenimentului și alte detalii pe brandminds.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle