INNA lansează „RA”, prima piesă de pe noul album „YO” compus în totalitate de artistă în limba spaniolă cu ROC NATION, casa de discuri a lui Jay-Z

INNA a muncit intens în ultimii doi ani pentru a crea noul album "YO", în limba spaniolă, compus de artistă și produs de David Ciente.

Prima piesă pe care o lansează se numește „RA' și este un mesaj de empowerment, de a ieși dintr-o relație toxică și a căpăta încredere în forțele proprii.


Videoclipul pentru „RA' a fost regizat și filmat de Bogdan Păun și Alexandru Mureșan (NGM Creative) cu care INNA a mai lucrat pentru „Nirvana' și „No Help', producție video Loops Production.

De imaginea INNEI s-au ocupat Andra Manea (make-up), Sorin Stratulat (păr), RDStyling (ținute). INNA poartă o ținută Versace de la Luisa Viaroma.

Albumul „YO' se lansează cu ROC NATION, casa de discuri a lui Jay-Z, care reprezintă artiști de top din întreaga lume precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey, Damien Marley, Miguel, Willow Smith.


„Mă bucur să lansez albumul „YO', abia așteptam acest moment. După doi ani de muncă în studio, sunt onorată să prezint fanilor mei „YO' și să îl lansez alături de un partener precum ROC NATION, o casă de discuri importantă la nivel internațional. Mulțumesc pentru susținere și încredere, mulțumesc Global Records pentru sprijin în toți acești ani. Sper ca „YO' să bucure, să inspire, să încânte. Nu înceta niciodată să visezi!', a spus INNA.

INNA le-a oferit fanilor o surpriză chiar de ziua ei, atunci când a publicat teaser-ul albumului „YO'.

INNA spune povestea acestui album și motivul pentru care a ales să îl compună, cu imagini din videoclipurile pieselor de pe YO’ care urmează să fie lansate.

„Sunt INNA și marea mea pasiune este să fac oameni fericiți. Chiar dacă sunt multe forme prin care poți să aduci fericire în viețile lor, eu am ales muzica. De fapt, muzica m-a ales pe mine.

Ca să spun și mai sincer, nu îmi amintesc să mă fi gândit la ceva anume atunci când am început să compun acest album. Dar fiecare lucru, sentiment, gând părea că este deja acolo, în mintea mea, din altă viață, din altă lume.


Cunosc fiecare personaj din poveștile mele. Fiecare sunet îmi amintește de un moment. Vocea mea vorbește despre emoții ascunse. Chiar acum, sunt gata să îmi dezvălui secretul, la un moment distanță de a-mi îndeplini visul.YO’ este următorul pas în călătoria mea. Un moment atât de important pentru mine, de special. Sunt fericită să îl împărtășesc cu voi', a spus INNA.

„YO' include 11 piese, fiecare spune povestea unui alt personaj, unei alte stări pe care INNA simte că le-a trait în altă viață.


Piesele se numesc „RA', „Contigo', „Iguana', „Si, Mama', „Sin Ti', „Locura', „Fuego', „Tu Manera', „La Vida', „Gitana', „Te Vas'. Pentru fiecare dintre ele, artista a filmat câte un videoclip cu NGM Creative (Bogdan Păun – regizor și Alex Mureșan – DoP), producție video Loops Production.

Cel mai recent single al INNEI No Help’ a depășit 15 milioane de vizualizări pe YouTube la o lună de la lansare.

De curând, INNA a susținut un turneu în Statele Unite ale Americii și Canada, turneu care a inclus 9 concerte în Montreal, Long Island, Washington DC, Los Angeles, Seattle, San Francisco, Scottsdale, Miami și Chicago. Pe 7 noiembrie, INNA va cânta la Premiile Telehit din Mexic, la Estadio Azteca, unde va interpreta „RA', dar și alte două hituri care au făcut-o celebră în întreaga lume.


INNA este nominalizată la ELLE Style Awards la categoria Best Personal Style și poate fi votată aici.

Foto: Instagram, Alex Chițu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle