Indicii că nu îți mai dorești partenerul și relația, dar încă nu ai curaj să recunoști asta

În adâncul sufletului nu te mai vezi alături de partenerul de cuplu, dar îți e greu să îți asumi o decizie atât de importantă.

Uneori te uiți la partenerul tău și nu înțelegi ce mai cauți lângă el. În momentele de singurătate și introspecție tatonezi timid ideea de despărțire care pare din ce în ce mai încântătoare, dar îți e foarte dificil să vizualizezi cum îl anunți că relația voastră s-a încheiat. Ești cu un pas în cuplu și unul în afara lui, iar asta e chinuitor atât pentru tine cât și pentru partener, indiferent cât de mult încerci să păstrezi aparențele.

Acționezi mecanic

Faci unele lucruri pentru că trebuie, fără niciun sentiment pozitiv. Mai degrabă simți un gol interior sau frustrare căci alegi să te comporți invers decât ai vrea. Tandrețea este pusă în act ca un automatism, fără să simți bucuria, plăcerea, starea de bine date de o îmbrățișare sau un sărut. Îți respecți în continuare partenerul și comportamentul tău reflectă asta. Ori părerea ta despre el este foarte proastă, respectul spulberat, dar te comporți elegant din respect pentru tine sau de teamă să nu înceapă din nou un conflict monstruos. Căci agresivitatea verbală, atitudinea lui agresivă sunt pentru tine deja de nesuportat.

Nu repari

Fiecare cuplu mai are conflicte, fiecare partener mai face greșeli și cei doi trăiesc împreună o experiență negativă. Pentru a aduce echilibrul în relație e necesar ca paritatea să fie de 5 la 1. Adică 5 experiențe pozitive, frumoase, reparatoare pentru 1 experiență negativă. Dar și chiar dacă greșești tu, nu mai îți dorești să contracarezi efectele negative ale acelei greșeli. Partenerul este cel care te-a rănit? Pur și simplu nu mai vrei din partea lui nimic. Efortul de a repara relația este mult în spate, de domeniul trecutului.

Distanțarea intenționată

Un cuplu are planuri, angajamente, responsabilități care trebuie împărțite și duse la bun sfârșit. Abordarea ta este una din ce în ce mai axată pe propria persoană, în care te ocupi de tine și de ce ai tu nevoie, fără să îl mai iei în calcul prea mult și pe celălalt. Ai spune că se traduce și prin egoism, doar că tu ca structură nu ești o persoană egoistă, îndreptățită. Ci pur și simplu începi să te comporți ca o femeie singură care se distanțează și de identitatea de femeie aflată în relație.

Distanțarea o aplici și legat de activitățile în doi, când îți găsești alte lucruri de făcut, creezi scuze care rămân în picioare indiferent de ce argumentează partenerul, apar convenabil urgențe care te ajută să nu fii prezentă acolo unde nu îți mai dorești să fii. Distanțarea se reflectă și în comportamentul tău față de familia sau prietenii lui. Nu dorești să mai întreții acele relații, le eviți de-a dreptul.

Indiferența…

… devine din ce în ce mai evidentă. Discuțiile dintre voi, dacă există, sunt scurte și mai degrabă superficiale, nu mai ai energie pentru ele, îți pierzi rapid concentrarea. Te apuci să faci practic ceva în loc să vorbești, eviți și te detașezi nu doar emoțional ci și la nivel comportamental. Ocaziile importante precum ziua lui de naștere, aniversarea relației sau a căsătoriei nu te mai interesează și faci mai puțin decât un minim necesar pentru ele.