Indicii că e cazul să-ți reevaluezi cât se poate de serios relația de cuplu

Să te uiți onest la relația de cuplu e de mare ajutor. Poți descoperi ce nu mai funcționează corect, cum să reparați asta, sau ce așteptări nerealiste vă sabotează.

Să-ți analizezi sau reevaluezi relația de cuplu nu înseamnă că te uiți cu lupa la defecte sau cauți probleme. Și nici nu e necesar să faci tu singură asta, deși dacă simți un grad înalt de disconfort o auto-analiză e utilă. Poți seta cu partenerul o întâlnire săptămânală, care să aibă o durată bine delimitată, 1-2 ore, în care să vorbiți despre cum v-ați simțit de la ultima analiză. Ce a fost bun în relația voastră, ce v-a adus bucurie, ce a creat disconfort și cum abordați mai sănătos și eficient cauza acestui disconfort. Este ca mersul preventiv la medic pentru a vă ține sub control sănătatea și a regla mai ușor, din timp, anumite dezechilibre, nu când deja suferința este acută sau cronică.

Prea multă plictiseală?

Din ce vine ea? Dintr-o rutină care din stadiul securizării s-a dus în cel al plictiselii? Care este programul vostru de lucru? Cum împărțiți responsabilitățile? Cine are inițiativă în ceea ce privește petrecerea timpului liber? Se ține cont de nevoile ambilor sau unul are tendința să fie mai egoist, mai îndreptățit? Cum vă colorați relația în trecut? Ce funcționa atunci și ar putea funcționa și acum?

Așteptări (ne)realiste?

Să aveți încântarea și fascinația de la început, deși voi sunteți împreună de 3-4-5 ani? Relațiile se schimbă, iubirea se maturizează și trece prin diferite etape. Aceste așteptări se referă și la tipuri de comportament sau servicii care nu se potrivesc cu realitatea din teren?

Nevoile sunt împlinite?

Desigur este vorba despre nevoi emoționale, care o dată cu trecerea timpului se pot schimba și ele, iar ritmul pe care îl ai acum să fie de asemenea diferit de ritmul avut acum câțiva ani. Partenerul tău ține cont de nevoile tale și de acest nou ritm? Felul în care v-ați transformat este cât de cât similar, ori s-a creat între voi o foarte mare distanță? Peste această distanță se poate crea o punte, ori este atât de mare încât ați devenit doi străini pe care nu îi mai poate (re)uni nimic?

Cum este asumarea?

Asumarea e cea a relației, a stadiului actual și a unuia viitor. Apoi asumarea este și cea a greșelilor făcute, care rănesc, care sabotează relația. O greșeală care nu e recunoscută, interiorizată, nu va genera un comportament de reparare sau de prevenție ulterior. De ce să mă conțin, să îmi corectez comportamentul dacă nu consider că e unul greșit? Aici mai poate interveni și gaslighting-ul, deformarea realității, ca o modalitate de evitare a consecințelor propriilor fapte, de ocolire a asumării lui. Iar dinamica în care unul modifică realitatea, iar celălalt se luptă să o păstreze intactă, să nu se lase manipulat, să arate exact firul lucrurilor, este cu adevărat epuizantă. Nici nu contează dacă cel care face gaslighting caută modalități să își ascundă faptele în mod conștient, și apelează la această strategie, ori e un mecanism inconștient prin care să nu se mai critice pe sine, să se protejeze de judecata lui personală.