Faptul că îți dorești mult relația pe care o ai nu înseamnă că ea va fi și una împlinitoare. Și, în plus, ești sigură că vrei exact această relație?
Efortul nu te sperie și nu te-a speriat niciodată. Dacă îți privești viața, vei constata că a fost de altfel un lung șir de eforturi, de a studia la o școală bună, de a te descurca financiar, pur și simplu de a supraviețui. De asemenea, știi bine că relația de cuplu nu merge de la sine, e necesar să munciți amândoi pentru ea, pentru a o pune pe făgașul dorit, a o sculpta în forma agreabilă pentru amândoi. Iar cuvântul care s-a repetat de două ori este amândoi. Căci o relație nu poate fi ținută, construită doar de unul singur. Și nici reparată când inerent apar fisuri. Iar determinarea cu care faci asta pentru relația ta actuală naște o întrebare importantă: de ce vrei exact această relație din moment de balanța atârnă mult spre insatisfacție în cuplu? Și predicția unui viitor similar e dată de anumite elemente cât se poate de clare.
Petreceți mult timp împreună, poate că v-ați și mutat împreună, aveți o mulțime de activități în doi, ori cu prietenii. Nu te poți plânge că partenerul este fizic ieșit din relație, că lipsește de acasă și tu ești mai mult singură. Cu toate astea sentimentul singurătății este foarte pregnant deoarece lipsește intimitatea emoțională. Partenerul nu se arată nicicum vulnerabil în fața ta, nu discută cu tine ce îl supără, ce îl apasă. Iar tu dacă te îndrepți spre el în momentele tale de vulnerabilitate ești… concediată rapid. Pur și simplu nu simți apropierea emoțională dintre voi doi și nici nu poți discuta cu partenerul despre asta deoarece refuză ori cataloghează acest aspect drept o prostie.
Sau există pe aspecte minore, de organizare internă, aspecte practice așa cum le numește el. Și primește validare din partea sa tot ce e practic. Ce ține de sfera emoțională e invalidat, inclusiv emoțiile sau sentimentele tale. Dacă discutați pe un subiect aproape că nu te lasă să vorbești, contează părerea lui, nu a ta, deci de negociere nici nu poate fi vorba. Deciziile sunt luate preponderent de către partener, chiar și atunci când sunt unele majore, iar așteptarea sa este ca pur și simplu să le accepți fără prea multe discuții. Discuțiile în sine i se par obositoare, inutile.
Poate ai încredere în el că nu te înșeală, poate că nu. Dar nu doar despre acest aspect e vorba când (ne)încrederea apare în scenă. Lipsește încrederea că te susține, că te poți baza pe el, că e acolo lângă tine în caz de nevoie. Și nu sunt nesiguranțe venite din neant, ecouri din foste relații sau din copilărie. Ci au în spate situații concrete din cuplul vostru, când aceste nevoie emoționale nu au fost împlinite în relație cu partenerul, când a fost absent și aceasta este normalitatea lui în ceea ce privește cuplul.
… despre lume, despre viață, despre ce se face și nu într-o relație. Normalitatea menționată anterior care conține principiile și valorile după care vă ghidați fiecare. Și nu unele recitate frumos, ci și validate la nivel comportamental, puse în act.
Foto: PR