Să vă asumați că nu mai sunteți fericiți în cuplu poate fi terifiant din mai multe puncte de vedere. Întâi priviți cu sinceritate situația de fapt și e greu să descoperi că nu e nici pe departe roz. Apoi apar semnele de întrebare dacă partenerul este cu adevărat persoana potrivită pentru tine, chiar dacă ați stat niște ani împreună și aveați anumite planuri mărețe, dintre care unele s-au și concretizat. Se conturează și ideea despărțirii care naște semne de întrebare înfricoșătoare: cum va fi viața după, mă voi descurca, cum împărțim lucrurile, unde voi sta, ce mă fac singură, mai găsesc pe altcineva ok?
Să stai emoțional cu tristețea, nefericirea câteodată ai impresia că efectiv îți rupe fiecare os din corp și durerea este insuportabilă, sufocantă. Te întrebi dacă mai poate fi reparată relația, dacă celălalt vrea asta sau poate să o facă alături de tine. Oare tu vrei? Este el capabil sau povestea voastră a fost o simulare a unui indisponibil emoțional? Orice întrebări ai avea ulterior și în ce direcție se va duce relația voastră, pentru a descoperi adevărul e necesar să nu mai eviți realitatea.
Comparațiile
Dar nu neapărat dintre voi și alte cupluri. Ci dintre cum era partenerul, cum era relația și cum se prezintă lucrurile acum. Ești alimentată să rămâi în relație de felul în care el se comporta cu multă vreme în urmă, de perspectivele pe care le oferea. Un fel de energie care te ajută să faci față insatisfacției din prezent, dar pe care nu vrei să o privești mai atent.
Nimic nu mai este interesant
Viața voastră se prea poate să fii devenit extrem de banală, în care niciunul nu mai face niciun efort, nicio propunere. Serviciu, cumpărături, cină, somn. Nu vă mai distrați împreună, nu vă mai bucurați împreună, de fapt activitățile care vă animă parțial le faceți singuri. Ideea de a pleca voi doi într-o vacanță, într-un final de săptămână, de a ieși în oraș nu aduce niciun pic de entuziasm. Ca și cum nu vă place compania celuilalt, și sunt extrem de mari șansele să nu vă mai simțiți în largul vostru alături de partener.
Agresivitatea pasivă
Nu sunt izbucniri serioase de furie, căci furia pură aduce un mesaj ce nu poate fi ocolit. Ci înțepături mai fine, ignorare, limbajul corpului ce trădează dezacord fără a se discuta mai departe. Sunt cumva indicate subtil problemele dar fără a fi abordate frontal și rezolvate. Evident, ele rămân în aer și, treptat, dintr-un mic norișor gri se transformă în ditamai furtuna.
Evitările
Treburi apărute la serviciu care vă fac să ajungeți foarte târziu acasă, în mod recurent. Mai degrabă o organizare (in)conștientă a muncii ce duce la statul peste program. Uzual fiecare își face de lucru în altă cameră când sunteți acasă. Mâncați împreună uitându-vă la un film ca să nu schimbați două cuvinte între voi. Ieșiți în grupuri unde interacționați doar cu alte persoane, între voi absolut minimal.
Comunicarea…
… este scurtă, aproape inexistentă pe timpul zilei, iar discuțiile de substanță care țin de vulnerabilitate și conexiune emoțională fac parte din trecut. Dacă au existat cu adevărat vreodată. Fiecare se conectează cu prietenii, colegii, cu oricine altcineva doar cu cel de acasă nu. Inclusiv comunicarea la nivel practic este precară. Poți afla detalii importante foarte târziu, să fii pusă în fața faptului împlinit în anumite situații și asta să crească nemulțumirea.
Fără tandrețe
Gesturile calde, încărcate de iubire nu mai există de ceva vreme sau dacă încă există astfel de manifestări sunt oarecum mecanice. Sexul are un preludiu scurt sau uneori se sare peste el. Nu mai e nimic romantic și tandru.
Citește și:
Spui că trăiești fără frică și ai mare încredere în tine? Când asta poate fi o problemă în cuplu
Foto: PR