Începe Spotlight – Festivalul Internațional al luminii

Spotlight – Festivalul Internațional al luminii debutează joi, 18 aprilie, la ora 20. Lucrări semnate de artiști străini și români recunoscuți în domeniu vor îmbina arta și tehnicile cele mai inovatoare pentru a exprima valorile europene ce susțin tema ediției a V-a a festivalului – EuropeLights –, marcând, totodată, două evenimente majore ale anului: președinția României la Consiliul Uniunii Europene și deschiderea Sezonului România-Franța la București.

Începe Spotlight – Festivalul Internațional al luminii

Pe 18 aprilie, de la ora 21:00, publicul prezent la Spotlight va putea asculta, în Piața George Enescu, ritmurile electronice pregătite special pentru eveniment de către celebrul artist francez Bob Sinclar, unul dintre cei mai apreciați DJ din lume. Din SUA până în America de Sud, din Europa până în Asia, ajungând până în Australia, muzica sa circulă și electrizează audiența, uimind de fiecare dată prin diversitatea sunetelor și a instrumentelor folosite. Concertul este precedat de un warm-up cu DJ ANDI, de la ora 20:30.

La fel ca în anii anteriori, traseul principal al Festivalului Internațional al Luminii – Spotlight este Calea Victoriei, completat de spațiile din Strada Lipscani și din Piața Universității, care vor găzdui instalații interactive, sesiuni de video-mapping și multe altele, timp de patru zile, începând cu ora 20:00 și până la miezul nopții.

Lista lucrărilor prezentate în cadrul Festivalului Internațional al Luminii – Spotlight și program Spotlight:

Abstract
Artist: Collectif Coin (FR)
Loc: Biblioteca Centrală Universitară Carol I

Pornind de la ideea că trecerea timpului este o iluzie, cei de la Collectif Coin au imaginat un nou stil de reprezentare vizuală: Abstract, o matrice de triunghiuri, în care fiecare se mișcă de-a lungul axei sale verticale. Într-o buclă de 20 de minute, care combină lumina, sunetul și mișcarea, Abstract își dezvăluie sursa de inspirație: relativitatea.

WAVE-FIELD
Artist: L4 Studio & Wireframe Studio (CA)
Loc: Muzeul Național de Artă al României
Wave-Field oferă tuturor privitorilor posibilitatea de a interveni participativ asupra spațiului urban. Balansoarul încurajează dezvoltarea relațiilor dintre oameni și consolidează relațiile dintre prieteni și membrii unei familii. Balansoarele Wave-Field sunt luminoase și muzicale, fiecare având propriul temperament și vocabular muzical.

microCOSMOS
Artist: Ygreq Interactive (RO)
Loc: Parcul Bisericii Kretzulescu
Lucrarea este inspirată din fascinația pentru astre ca generatoare de lumină și își propune să cuprindă un fragment din Univers, un obiect care ziua reflectă lumina soarelui, iar noaptea devine sursă de lumină. Titlul are dublă valență, descriind pe de o parte un Cosmos în miniatură, iar pe de altă parte invitând la o privire microscopică asupra lumii interioare a omului. Astfel, interacțiunea particulelor din interiorul structurii oglindește, la nivel simbolic, felul în care particulele de electricitate călătoresc și interacționează în rețeaua neuronală umană.

A SKY FOR ALL
Artist: Livia Zaharia (RO)
Loc: Biserica Kretzulescu
Instalația A Sky for All este realizată de Livia Zaharia, absolventă a Facultăţii de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti. Ideea de bază a proiectului este cea a unităţii – sub același cer – indiferent de posibilele divergenţe. Acesta este proiectul câștigător în urma apelului de proiecte pentru tineri artiști Europa digitală. Europa viitorului, lansat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul ediției a V-a a Festivalului Spotlight.

ABYSS
Artist: Nicolas Paolozzi / Module (FR)
Loc: Piața Revoluției – Memorialul Renașterii
Abyss este o creatură mistică venită din adâncurile lumii. Lumina și structura ei rafinată sunt alcătuite din patru linii principale, conectate printr-o rețea minuțioasă de cabluri. Nicolas Paolozzi privește spațiul ca pe un ansamblu de interacțiuni, care evoluează în timp. Module oferă o experiență unică și imersivă a realității prin designul arhitecturii hibride.

STRATUM
Artist: Chevalvert Studio & Mirage Festival (FR)
Loc: Piața Revoluției – Ansamblul Monumental Iuliu Maniu
Stratum este o instalație interactivă ce permite influențarea spațiului printr-un singur gest și crearea unei geografii a mișcării. Gestul este detectat prin leap motion, ce transmite informația mai departe. Interacțiunea este posibilă pentru o singură persoană o dată, dar declanșează lumini și sunete care îi fac părtași și pe ceilalți spectatori.

DISCOBALLS
Artist: 360 Revolution (RO)
Loc: Magazinul Muzica
Trei instalații discoball sunt amplasate într-o secvență paralelă cu Calea Victoriei, proiectând spoturi luminoase pe toate clădirile din zonă și rotindu-se, pe muzică, într-o dinamică ce invită la petrecere. Dancing stars este un proiect conceput în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, care include jocuri de lumini în tematica ediției de anul acesta a festivalului – EuropeLights.

WHEEL OF TIME
Artist: Les Ateliers Nomad (RO)
Loc: Hotel Novotel & Palatul Telefoanelor
Prin Wheel of Time, privitorii pot naviga vizual atât prin zi și noapte, cât și prin anotimpurile anului, cu ajutorul unei cârme interactive plasate în fața clădirilor care găzduiesc proiecția. Tranzițiile și animațiile sunt controlate în timp real de către privitori, rezultatul fiind compoziții reale și abstracte care urmăresc pulsul naturii.

URBAN PINBALL
Artist: Mindscape Studio (RO)
Loc: Teatrul Odeon

Această instalație multimedia este inspirată din celebrul joc arcade numit Pinball. Lucrarea este controlată de doi „jucători”, care trebuie să interacționeze unul cu altul și împreună să animeze fațada Teatrului Odeon prin apăsarea a trei butoane luminoase. Urban Pinball este un joc la dublu care stimulează dialogul și coordonarea între cele două persoane.

LIGHTPONG
Artist: CINETIC (RO)
Loc: Cercul Militar Național
Lightpong are ca punct de plecare jocul pe calculator PONG, faimos în anii ’70. Scopul este acela de a transforma mecanismele vechiului joc într-o experiență interactivă. Poate fi jucat de doi jucători, care controlează paletele cu o sursă luminoasă – lanterna telefonului, brelocurile luminoase sau brichetele. Jucătorul care obține primul cinci puncte este declarat câștigător, iar jocul se reia.

GRAND LIGHTS BOULEVARD
Artist: 360 Revolution (RO)
Loc: Grand Hôtel du Boulevard
Grand Hôtel du Boulevard este pus în valoare prin jocuri de lumini. Pe clădirea hotelului, care datează din 1871, logo-ul festivalului Spotlight prinde viață, îmbinând trecutul cu prezentul și amintindu-ne de legăturile strânse cu Europa, care se regăsesc în tema de anul acesta: EuropeLights.

PAVILION
Artist: Sébastien Lefèvre (FR)
Loc: Piața Universității
Pavilion este o structură deschisă – luminoasă și sonoră – care permite accesul publicului în interiorul său. Este un spațiu viu și primitor, o împletire de fire luminoase, suspendate în aer, ca un frunziș de lumini. Instalația, lejeră și dinamică, este cufundată în universul sonor compus special de Yes Soeur.

BeeHive
Artist: One Night Gallery & Mișu Cojocaru (RO)
Loc: Blocul Rosenthal
Pe fațada clădirii, care poate fi asemănată cu structura unui stup, autorii lucrării au creat un centru de lumină, folosindu-se de jocurile și reflexiile fagurelui și ale mierii, peste care sunt suprapuse albinele.

TENSEGRITY
Artist: Aérosculpture / Jean-Pierre David & Christian Thellier (FR)
Loc: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
Șase tuburi fluorescente de cinci metri lungime plutesc în aer, într-un echilibru tensionat. Pentru această lucrare, Jean-Pierre David revizitează principiul tensegrității, în timp ce Christian Thellier reinterpretează digital ezitările electronice ale tubului fluorescent, amândoi relatând, fiecare în felul său, istoria neonului.

LUMINUITS
Artist: La Camaraderie (FR/CA)
Loc: Calea Victoriei 15
O instalație misterioasă și participativă, care devine vizibilă grație luminii declanșate de către participanți. Luminuits sunt personaje timide și discrete, cărora nu le place să atragă atenția. Totuși, există o modalitatea de a le face să apară, și anume luminându-le cu blițul aparatului de fotografiat.

INTRUDE
Artist: Parer Studio (AU)
Loc: Calea Victoriei, intersecție cu Str. Lipscani
Australia, țara natală a Amandei Parer, se confruntă cu o invazie de iepuri, care au devenit o pacoste pentru locuitori. Lucrarea creată de artista australiană este inspirată de această situație problematică, dar și de contrastul cu imaginea idilică a acestei creaturi, mai ales pentru copii. În mod intenționat, Intrude evocă această imagine drăgălașă a iepurelui și recurge la umorul vizual pentru a invita publicul să ia în serios mesajul ecologic al lucrării.

WISH BLOW
Artist: LNLO (FR)
Loc: Banca Națională a României
Închide ochii, pune-ți o dorință… și suflă cu toată puterea! Cu cât sufli mai tare, cu atât cresc șansele să ți se împlinească visele. Ai suficientă forță pentru a lumina toate cele 24 de sfere colorate? LNLO crede în puterea magică a gândirii pozitive: dacă îți pui o dorință, ea se poate împlini. Wish Blow simbolizează puterea speranțelor și a dorințelor noastre și a fost prezentată pentru prima dată la Fête des Lumières – Lyon, în 2018.

BRÂNCUȘI
Artist: Mindscape Studio (RO)
Loc: Palatul CEC
Lucrarea este o interpretare a operei celebrului artist român. Având la bază trei materiale – piatră, lemn și metal –, proiecția realizată de Mindscape Studio – câștigătorii concursului de video mapping de la ediția precedentă Spotlight – ilustrează în mod abstract procesul de transformare a materialului din stare brută în operă de artă, totul în prezența luminii creatoare a artistului.

Absorbed by Light
Artist: Gali May Lucas (UK)
Loc: Muzeul Național de Istorie a României
Care sunt efectele smartphone-ului asupra utilizatorilor săi? Puteți afla luând loc lângă personajele așezate pe bancă. Cum vă simți? Personajele din Absorbed by Light sunt concepute de artista britanică Gali May Lucas și realizate de sculptorul Karoline Hinz, stabilită la Berlin.

Lighting Europe
Artist: MotionLab (RO)
Loc: Palatul Loteriei Române
Proiectul Lighting Europe privește atât diversitatea, cât și similitudinile culturale la nivelul țărilor europene. Spațiul virtual deschide un univers fantastic, plin de conexiuni între diverse domenii și teme: poezie, proză, teatru, emoții, culori, muzică, desen, filosofie… traversate, toate, de magie.

Citește și:
De ce trebuie să vezi acest film despre Nina Cassian, fascinanta poetă pe care nu o găsești în manuale

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle