Cea de-a 67-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin incepe astazi, 9 februarie, in cadrul acestei editii fiind proiectate 399 de filme.
La cea de-a 67-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin sunt in competitie pentru unul din trofee 18 filme din mai multe tari, printre care si Romania. In plus, in cadrul European Film Market sunt prezentate aproximativ alte 700 de productii.
In competitia principala participa si filmul „Ana, mon amour', in regia lui Calin Peter Netzer, cel care a castigat deja un Urs de Aur, in 2013, cu lungmetrajul „Pozitia copilului'.
Anul acesta juriul international care va alege castigatorii Ursului de Aur si Ursului de Argint este prezidat de regizorul si scenaristul Paul Verhoeven si va fi compus din producatorul tunisian Dora Bouchoucha Fourati, artistul Olafur Eliasson (Danemarca), actritele Maggie Gyllenhaal (USA) si Julia Jentsch (Germania), actorul si regizorul Diego Luna (Mexic), regizorul si scenaristul Wang Quan’an (China).
Totodata, Romania este reprezentata si in cadrul „Berlinale Talents' si „LOLA at Berlinale', un proiect organizat in colaborare cu Academia Germana de Film, filmele prezentate fiind in cursa pentru Premiul German de Film. Aici va fi proiectat lungmetrajul „Die Reise mit Vater' („La drum cu tata'), o coproductie Germania-Romania-Ungaria-Suedia in regia Ancai M. Lazarescu.
Foto: Instagram