O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate. În aprilie, cinci spectacole Vanner invită publicul din București să-și privească lumile interioare și exterioare în oglinda scenei.
Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci deschide seria de spectacole pe data de 5 aprilie, începând de la ora 19:00, în Sala Mică a Teatrului Național „I.L. Caragiale”. Într-o lună asociată cu păcălelile, Komorebi vorbește despre cum să nu te păcălești pe tine însuți, purtând din frică măști până când uiți cine este, de fapt, sub ele. Când conceptul de masculinitate pare atât de fragil încât până și a vorbi despre frică provoacă frică, spectacolul ne invită să explorăm drumul spre identitate, spre comunicare și spre autenticitate, înțelegând că fricile bărbaților nu sunt doar ale lor și că, uneori, a vorbi despre frică necesită mai mult curaj decât a o înfrunta de unul singur.
Text: Raluca Mănescu. Cu: Denisa Nicolae, Liviu Romanescu, Teodora Velescu. Mișcare scenică: Teodora Velescu. Compoziție muzicală: Mihai Dobre. Scenografie și costume: Elena Gheorghe. Pregătire muzicală: Oana Pușcatu. Univers sonor și light design: Alexandros Raptis. Concept: Denisa Nicolae și Liviu Romanescu.
Biletele se găsesc aici.
Cassandra îndreaptă oglinda către cealaltă „tabără” a războiului dintre sexe, deschizând o discuție necesară, onestă și emoționantă, condimentată cu umor tăios, despre feminitate, despre modul în care modelele reverberează, sufocant, de la o generație la alta și despre procesul dificil de a te delimita de ele – ceva la fel de curajos și de traumatizant ca o a doua naștere. Spectacolul va avea loc pe 7 aprilie, începând la ora 20:00, la Apollo 111.
Text: Norah Sadava & Amy Nostbakken („Mouthpiece”). Traducere: Denisa Nicolae. Cu: Denisa Nicolae; Mihaela Velicu. Regie: Leta Popescu. Scenografie: Tudor Prodan. Muzică: Mihai Dobre. Mișcare scenică: Ștefan Lupu. Pregătire muzicală: Oana Pușcatu. Sunet: Daniel Octavian Nae. Lumini: Marius Nițu.
Biletele se găsesc aici.
Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. este un spectacol construit în jurul ideii de comunicare, atunci când acesteia i se impun din afară limitări absurde, cantitative. Cum se mai transmit iubirea, descoperirea reciprocă, oglindirea persoanelor dintr-un cuplu una în cealaltă, dacă vorbele însele sunt „pe rație zilnică'? Subtextul este, desigur, că dincolo de coduri și de limbaje, indiferent de bariere și de limitări, suntem mereu mai mari pe dinăuntru decât pe dinafară. Iar din acest punct de vedere… altfel vorbim.
Autor: Sam Steiner. Actori: Denisa Nicolae & Liviu Romanescu. Regia: Iulia Grigoriu. Scenografia: Răzvan Bordoș. Light design: Alexandru Matios. Sound design: Bogdan Moroșanu.
Biletele se găsesc aici.
LUNGS este cel mai longeviv spectacol Vanner Collective, dar asta nu înseamnă că nu e cât se poate de actual – dovadă că în luna aprilie aniversează 8 ani de la premieră. Între război, crize economice, eco-anxietate și toate celelalte motive de îngrijorare cu care ne confruntăm zilnic, un cuplu tânăr își dorește un copil. A privi acest deziderat fundamental printr-o lentilă deformată de scepticism, de teamă, de neliniști etice este o situație din ce în ce mai răspândită și mai specifică ultimelor două generații, iar LUNGS este o ocazie nemaipomenită de a experimenta la prima mână acea rezonanță dintre viață și scenă pe care o poate isca spectacolul potrivit, la momentul potrivit. Următoarea reprezentație va avea loc pe data de 19 aprilie, începând la ora 19:30, la Teatrul Act.
Text: Duncan Macmillan. Cu: Denisa Nicolae și Liviu Romanescu. Regia: Nicolae Constantin Tănase. Scenografia: Adeline Andreea Bădescu.
Biletele se găsesc aici.
Tot în luna aprilie, Vanner Collective va propune și o reprezentație a spectacolului Tot ce-i mai frumos în lume, născut în urma unui proiect interdisciplinar de cercetare artistică a fenomenului depresiei. Rezultatul, mereu plin de empatie, este o explorare a perspectivelor care pot însenina existența, a nenumăratelor unghiuri din care pot fi văzute lucrurile, un efort de a aprinde o lumină în întuneric.
Text: Duncan Macmillan și Jonny Donahoe. Cu: Denisa Nicolae. Regia: Nicolae Constantin Tănase. Scenografia: Adeline Bădescu.
Pentru informații legate de următoarea reprezentație a acestui spectacol, urmăriți pagina oficială a Vanner Collective, aici.
Vanner este un colectiv de creatori de teatru din România și Irlanda, format în Marea Britanie în 2014. Crescând idei și proiecte artistice inovatoare, Vanner le vorbește oamenilor prin intermediul unui teatru provocator, proaspăt, actual, accesibil.
Detalii despre spectacole și bilete pe: www.calatorprinteatru.ro. Noutăți pe Facebook și pe Instagram.