Iertarea te ajută și pe tine și trebuie să-ți ierți mereu partenerul? Ce e greșit la această perspectivă

Iertarea are evident părțile ei bune. Doar că dacă e oferită pentru că trebuie te va destabiliza și nici nu va ajuta relația.

Iertarea te eliberează de furie, de resentimente, îți aduce liniște sufletească. Iertarea te ajută să nu îl mai vezi pe celălalt exclusiv ca pe un personaj negativ, și să observi și ce face bun sau bine. Iertarea te eliberează și îți permite să mergi mai departe fără să te mai uiți constant în urmă, la ceea ce s-a petrecut. Sună bine, nu? Realitatea este că iertarea forțată reprezintă o formă suplimentară de vătămare emoțională și chiar nu e obligatoriu să ierți tot. Ai dreptul să nu ierți și în același timp să dai drumul acelor lucruri care te-au rănit, să nu le mai cari precum un bolovan legat de picior. În plus, uneori acceptarea și eliberarea vin o dată cu procesarea emoțională, cu doliul relațional. Dar dacă nu e vorba de o despărțire și încă ești în relația cu partenerul? Când și cum devine iertarea o problemă.

Nu te uiți la nevoile tale

Iertarea este cumva un automatism. Partenerul a făcut ceva care ți-a încălcat limitele, principiile, valorile, nevoile, iar tu imediat ai trecut peste. Căci așa ți s-a spus de mică să faci, asta ai văzut că făcea mama cu tatăl tău sau invers. Căci te temi foarte tare ca partenerul să nu te părăsească, să apară tensiuni care pot strica relația. Vrei să fii flexibilă, înțelegătoare și îți spui că nu trebuie să reacționezi exagerat sau să te superi din orice prostie. Sigur că există și miza sau conținutul greșelii, și în același timp ai tot dreptul la emoțiile tale. Să clipești și astfel să anulezi tot ce simți, să zâmbești frumos și să treci peste e o ignorare de sine. Nu te uiți la ce ai tu nevoie și îți negi nevoile cu totul. Este doar despre partener și despre relație, nu și despre tine care ești cealaltă jumătate din relație.

Nu pui limite

Iertarea în care îl bați pe umăr pe partener sau nu îi spui nimic e o modalitate de a nu pune tu niciun fel de limită. Și nu exersezi asta, ci mai degrabă exersezi capitularea, a te strădui să-i faci pe plac celuilalt chiar și atunci când te rănește. Nu te aperi și nu creezi cadrul a ceea ce este acceptabil sau nu pentru tine. Te abandonezi și te rănești și tu prin acest mod de a face față. Partenerul nu primește un ghidaj în ceea ce privește comportamentul său și nici nu i se pun în vedere posibile consecințe. Dinamica de putere și control este dezechilibrată, îi cedezi partenerului și puterea ta, tot controlul este la el.

Te menține într-o fantezie

Ierți pe bandă rulantă. Sigur că nu e necesar să te angajezi în toate luptele și uneori chiar e o decizie sănătoasă să nu reacționezi. Dar când mizele nu sunt atât de importante. Poți să trăiești cu faptul că partenerul nu bagă vasele în mașina de spălat vase, ci le lasă în chiuvetă, dar cum e dacă e permanent critic, invalidant, te jignește și te umilește? Iertarea perpetuă te împiedică să vezi realitatea așa cum este ea. Că celălalt chiar nu livrează în acord cu nevoile tale, că nu este dispus la schimbare, la efort, la negociere. Că nu ține cont de tine, nu face echipă cu tine, nu te tratează că pe o parte importantă din viața lui. Iertarea practic îi întărește comportamentele negative iar și iar.