Nu te gândești din prima la despărțire, nu ameninți cu asta. Știi bine, de asemenea, că lucrurile nu se pot petrece 100% doar cum vrei tu sau cum vrea partenerul. Armonizați viziunile, vezi care sunt nevoile emoționale din spate. Cum pot fi formulate în mod corect, respectuos, sănătos, ținându-se cont și de limitele tale în îndeplinirea lor. Așadar până la a te gândi să pleci, să ieși din relație, ceri concret și demarezi negocierea. Iar unde nu este de negociat exprimi o graniță clară. Atenție la capcana lui a fi prea înțelegătoare, permisivă, trădându-ți astfel nevoile tale emoționale. Și indiferent cât de mult încerci să salvezi relația, nu poți face asta de una singură. Iar a-l salva pe el nu este misiunea ta, și cu siguranță una fără sorți de izbândă.
Exigențele
Ceea ce îți cere este cât se poate de nerealist. Standardele lui pot fi atinse eventual de un personaj fantastic, de Super Woman, dar nu de o persoană normală, reală. Chiar dacă vii cu argumente, prezinți situația cum este ea de fapt, nu te aude și nu te vede. Lipsa empatiei îl împiedică să îți integreze oboseala, gradul de încărcare, nevoia de odihnă, de sprijin, și cere ca și cum tu ai fi un robot care poate livra oricât, oricând. Mai departe, exigența merge mână în mână cu critica.
Rigiditatea
Nu este deschis la o ajustare a perspectivei, la un mod de a face lucrurile așa cum e ok și pentru tine. Maniera lui este unică, cea mai bună, o literă de lege pe care trebuie să o respecți chiar și atunci când te ocupi de una singură de un anumit aspect, indiferent cât de banal este. Exercită un control absolut care de multe ori exclude și liberul tău arbitru. Și în ceea ce privește petrecerea timpului liber aveți activități care îi plac lui, la care tu te adaptezi, fără să fie dispus să facă și ce îți place ție. Ori le desfășori de una singură, ori cu prieteni de-ai tăi, ori te sacrifici.
Schimbările bruște de atitudine
Acum este amabil și zâmbăreț, acum explodează într-un acces de furie pe care nu îl vedeai venind, fără un declanșator consistent. Predominant este instabil, imprevizibil, nemulțumit, furios, și nu depune niciun efort în autoreglare sau comunicarea asertivă, deși i-ai explicat cât este de neplăcut pentru tine să simți că e ca și cum mergi pe coji de ouă când e în preajmă.
Războaie inutile…
… cu familia ta sau prieteni de-ai tăi scot la iveală o abordare dramatică. Din nou, miza este cât se poate de infimă dar poate duce la un conflict serios și chiar răcirea sau ruperea relațiilor. În particular nu este exclusă o campanie de defăimare la adresa lor sau să se poarte urât intenționat la alte întrevederi tocmai pentru a nu mai fi invitat. De aici și până la manipulativul eu sau ei este doar un pas. Nu este corect să îți dea de ales între relația de cuplu și alte relații vechi și extrem de importante pentru tine, dar o face fără să clipească.
Lipsa onestității
Informații oferite trunchiat, altele de care afli de la cunoscuți și nu de la el, minciuni fățișe, defăimarea ta la persoane din anturajul tău, promisiuni deșarte. Necinstea a depășit de mult doar zona infidelității, inclusiv a celei financiare în care ascunde bani sau cheltuieli făcute.
Citește și:
Indicatori că relația voastră are mari probleme, chiar dacă nu sunteți conflictuali și nu vă certați continuu
Foto: PR