Homo iPhonus (de Marius Chivu)

Anul trecut, la trei zile dupa lansare, iPhone6 se vanduse deja in zece milioane de bucati. Statisticile arata ca numarul de telefoane vandute zilnic este mai mare decat numarul de nou-nascuti. De altfel, la sfarsitul anului 2014 se constata, pentru prima data in istorie, ca numarul de telefoane mobile din intreaga lume depasea numarul populatiei: 7,2 miliarde. Dumnezeu stie cate s-or mai fi vandut intre timp si la ce proportii intre om si tehnologie s-a ajuns!

Jumatate din populatia mapamondului este conectata permanent la Internet si foloseste, in total, cam 20 de miliarde de dispozitive. Si ne aflam abia la inceputurile a ceea ce se cheama Internet of Things sau Internet of Everything, cand toate dispozitivele din jurul nostru vor fi conectate in aceeasi retea personala: laptop-ul, telefonul, televizorul, ceasul, frigiderul si alte electrocasnice inteligente, plus automobilul, camerele de supraveghere… Atunci, totul in viata noastra va fi monitorizat digital, ca intr-un laborator de cercetare domestic – de la calitatea somnului la caloriile pe care le consumam.

Dar sa ne intoarcem la telefonul mobil. A aparut la inceputul anilor 70 si cantarea cam doua kilograme, dar anii 90 au schimbat totul. Cu totii ne amintim primele noastre telefoane – bateria tinea o saptamana, vorbeam la trei secunde, sms-urile aveau un numar de caractere limitat, jucam „Snake, nu faceam fotografii, nu ascultam muzica, nu citeam carti, nu intram pe Internet… Par amintiri din alta viata, dar de atunci au trecut doar vreo 15 ani, o perioada care, la scara istoriei, nu inseamna nimic.

Tehnologia ne-a luat pe sus si ne-a transformat major vietile – ni le-a usurat, dar ne-a facut si dependenti. Acum poti avea o camera foto de 12 megapixeli (inainte trebuia sa-ti cumperi un aparat profesionist) si poti printa fotografiile direct de pe telefon. Dar, de fapt, ce nu poti face azi cu un smartphone? Sunt mici computere la purtator. Comunicam, navigam pe Internet, suntem conectati la retele sociale, ne distram, muncim. Viata noastra s-a inghesuit cu totul in micile carcase cu ecran si casti. Ati incercat sa traiti cateva zile fara mobil? Sevraj!

Inainte, pe vremea telefonului cu fir, trebuia sa stai acasa ca sa fii gasit. Acum, poti fi gasit oriunde. E un mare avantaj, dar si o corvoada, pentru ca uneori nu vrei sa fii gasit. Sau nu ai chef de vorba si, chiar daca nu raspunzi, esti nevoit sa intorci apelul la un moment dat, pentru ca intotdeauna vezi cine te-a sunat.

Dar cu cat telefonul e mai mobil, cu atat noi suntem mai statici. In restaurante, oamenii fotografiaza ceea ce urmeaza sa mestece, iar dupa ce incep sa mestece verifica in mod regulat ce se mai intampla pe telefon; in metrou sau la trecerea de pietoni vorbesc singuri cu mana la ureche sau asteapta cu ochii in palmele luminate (in logica evolutiei, ne vor creste degetele si ne vom naste cu coloana vertebrala curbata); in cluburi unde se duc pentru a fi, de fapt, prezenti (si) in alta parte, privesc concertul prin micile ecrane ale mobilelor – stai sa te gandesti daca nu cumva noi suntem accesoriile telefoanelor.

Probabil ati vazut noul semn de circulatie suedez in care, intr-un triunghi cu chenar rosu, apar doi oameni privind in jos, spre mobile – un fel de „zombie walkers, sau mai bine zis, „living iPhoned. Anul trecut am observat recurenta caricaturilor din The New Yorker avand ca subiect noile noastre comportamente in dependenta de telefon. In timpul unui concert de muzica clasica, un domn se cauta febril in buzunare, in timp ce sotia ii spune: „Nu te suna, draga, nimeni; orchestra canta Für Elise. Un barbat care poarta in jurul gatului un abajur precum cainii operati ii explica unei femei: „Ma ajuta sa nu-mi verific telefonul la fiecare doua secunde. Doua adolescente trantite pe pat cu ochii in ecranele mobilelor: „Cand ne vom privi pentru prima data in ochi, vreau sa fie cu persoana potrivita.

Telefonul mobil a continuat si chiar a preluat total functiile celorlalte device-uri, inoculand ideea ca existenta noastra, ca si cum n-ar fi suficienta in sine, trebuie manifestata in timp real. A socializa a devenit o ocupatie in sine, o obligatie civica. Nu mai stim ce sa facem cu mainile in absenta telefonului, corpul nostru se simte stingher fara acest mic obiect mai inteligent si mai capabil decat noi, fara de care ne e greu sa ne mai gasim locul, rostul si cuvintele.

Vorbim mai mult de cand cu telefoanele mobile, dar si dialogam mai bine cu ceilalti? Cum spune Andrei Plesu: „Mimica, surasul, iritarea, tonul si tot ce tine de substanta si anexele limbajului articulat sunt inlocuite prin click, delete, send. Dialogul nu e decat camuflajul unui monolog, comunicarea nu e decat aparenta unei izolari suficiente siesi. Transmitand mereu, in timp real, cu toti, fragmente de intamplari si informatii disparate, nu mai apucam sa acumulam, sa punem cap la cap si sa spunem cuiva seara povestea zilei. Oferim, in timp real, numai spoilere.

Dialogul nu mai e un ritual, ci un task; nu mai e marturisire, ci comunicare. Spunem in online prea repede si prea multe despre noi in prea multe feluri, incat nu ne mai ramane nimic de povestit tihnit in intimitate. E ca-n caricatura cu pelerinul care intalneste in virful muntelui un yoghin cu mobilul in maini. Mai putem fi conectati la viata si fara iPhone?

Marius Chivu poate fi urmarit si pe pagina de autor de pe Facebook.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK