Hillary Clinton stie ce se intampla in Romania

….si alte lucruri despre femei pe care le-am aflat din ultima dezbatere a candidatilor la presedintia SUA.

Intr-una din zilele trecute, Roxana Voloseniuc imi trimitea, mai in gluma, mai in serios, un mesaj: Cu cine crezi ca va vota Monica Lewinsky?’. Vorbim deseori in redactie despre alegerile din Statele Unite (si, marturisesc din start, balanta simpatiilor noastre inclina aproape de fiecare data spre Hillary Clinton. Dar suntem femei, e deci firesc, cumva, sa sustinem, macar cu vorbe, prima femeie care are sanse sa ajunga sa ocupe cea mai importanta functie din lume). Totusi, intrebarea aceasta, oricat de glumeata si de ironica ar fi fost in intentie, pune cel putin cateva probleme serioase, care merita discutate mai ales in lumina declaratiilor care s-au facut de ambele parti in ultima luna a campaniei electorale.


O astfel de intrebare se refera la trecutul lui Clinton, care e atat o arma redutabila in candidatura ei (are experienta, a trecut prin multe, a ocupat functii publice importante, a fost in apropierea presedintiei, stie ce presupune un astfel de job), dar si un punct vulnerabil (este evident ca prezenta in viata publica de-a lungul atator decenii erodeaza credibilitatea unui politician, iar Hillary Clinton a trecut prin suficient de multe greseli pe parcursul acestor ani). Un episod din trecut care s-a intors deseori sa o bantuie pe Hillary este cel legat de Monica Lewinsky si de trecutul sexual al lui Bill Clinton. Nu are sens sa mai recapitulam povestea aceasta, caci toate stim ce s-a intamplat atunci.


Ei bine, in aceste conditii, in care Hillary este o femeie care a decis sa ramana alaturi de sotul ei dovedit vinovat, atitudinea ei de atunci fata de femei, mai ales daca ne uitam la ea din perspectiva pe care o avem azi, poate parea problematica. Ea este cea care a ramas langa cel care a inselat-o (dand apa la moara tuturor celor care au protretizat-o drept excesiv de ambitioasa, spunand ca ramane langa Bill doar ca sa isi pregateasca ea insasi o viitoare candidatura) si este, in acelasi timp, cea care, se pare, le-a discreditat pe femeile care au venit sa ii acuze sotul de comportamente inadecvate.

Dincolo de componenta aceasta profund personala, Clinton este, totusi, si femeia care a vorbit, in 1995, in favoarea femeilor de pretutindeni, spunand ca drepturile femeilor sunt drepturile omului si drepturile omului sunt drepturile femeilor’. Asta in timp ce multe dintre reformele pe care le-a sustinut priveau femeile.

Citeste si:
7 discursuri esentiale de la nominalizarea lui Hillary Clinton la presedintia SUA


Iar asta ne aduce la dezbaterea de aseara. Venita pe fondul acuzatiilor de abuz sexual sau hartuire pe care noua femei i le aduc lui Donald Trump, dezbaterea i-a prilejuit lui Clinton cateva momente in care sa vorbeasca despre femei. Ea nu a dezvoltat foarte mult subiectul hartuirii (o decizie politica rezonabila, dat fiind ca internetul a dezbatut suficient de mult aceasta tema), dar a adus argumente formidabile in zone mai riscante.

Iar primul astfel de moment a venit chiar in debutul dezbaterii, cand candidatii au fost intrebati despre alegerile pe care le-ar face pentru numirea unui judecator la Curtea Suprema. Plecand de aici, Clinton a fost foarte vocala in favoarea femeilor americane. Si, da, a aratat ca stie ce se intampla atunci cand drepturile femeilor nu sunt respectate, dand exemplu chiar situatia din Romania comunista, cand avorturile au fost interzise. Pun aici intregul fragment:


Sustin cu tarie Roe v. Wade (decizia celebra care a reglementat avorturile in Statele Unite, n.red.), care garanteaza dreptul constitutional al fiecarei femei sa ia cele mai intime si mai dificile decizii legate de sanatatea ei. (…) Eu voi sustine Planned Parenthood, voi apara Roe v. Wade si voi apara drepturile femeilor sa ia propriile decizii legate de sanatatea lor. Am ajuns prea departe ca sa ne mai intoarcem acum. Donald Trump a spus ca femeile ar trebui pedepsite. Ca ar trebui sa existe o forma de pedeapsa pentru femeile care obtin avorturi. Nu m-as putea opune mai mult decat o fac deja acestei gandiri. (…) Am intalnit femei care, la finele sarcinii lor, aud cele mai proaste vesti posibile. Ca sanatatea lor este in pericol daca vor continua sarcina. Ca ceva ingrozitor s-a intamplat sarcinii. Nu cred ca Guvernul SUA ar trebui sa ia decizii care ar trebui sa fie personale. (…) Acestea sunt cele mai grele decizii pe care trebuie sa le ia femeile. Si nu cred ca Guvernul ar trebui sa ia aceste decizii. Am avut onoarea sa calatoresc in toata lumea din partea tarii noastre. Am fost in tari in care guvernele au fortat femeile sa faca avorturi, cum s-a intamplat in China, sau le-au fortat sa faca copiii, cum faceau in Romania. Si pot sa va spun ca aceste guverne nu aveau de ce sa intervina in deciziile pe care femeile le iau impreuna cu familiile lor, in conformitate cu credintele lor si cu informatii medicale. Voi sustine acest drept.’


Daca esti femeie (din Romania) nu ai cum sa nu intelegi justetea cauzei ei. La fel se intampla si cu celelalte lucruri pe care Hillary Clinton le-a spus aseara despre femei. Cateva dintre ele, mai jos:

Vreau sa cresc salariul minim pentru ca oamenii care muncesc full time nu ar trebui sa traiasca in saracie. Si cu siguranta vreau sa ma asigur ca noi, femeile, obtinem plata egala pentru munca noastra.’

Si mai mult, atunci cand Clinton a vorbit despre munca ei de-o viata, a subliniat ca a dedicat o mare parte din ea femeilor. In anii 70, lucram pentru copii si impotriva discriminarii copiilor afro-americani in scoli. Trump era judecat pentru discriminare in cazul cladirilor sale de apartamente. In anii 80 lucram la reformarea scolilor din Arkansas. El imprumuta 14 milioane de la tatal sau, ca sa isi demareze afacerile. In anii 90, ma duceam la Beijing si spuneam ca drepturile femeilor sunt drepturile omului. El insulta o fosta Miss Universe, Alicia Machado, si ii spunea masina de mancat.’


Mai tarziu, Clinton a atacat si pozitia lui Trump legata de femeile din jurul sau: A atacat reporterita care a scris despre abuzurile sale, spunand ca este dezgustatoare, asa cum le-a spus multor alte femei de-a lungul campaniei. Donald crede ca a le diminua pe femei il face pe el mai mare. Le ataca demnitatea, respectul de sine, si nu cred ca exista vreo femeie care sa nu stie cum se simte asta. Deci stim ce gandeste Donald despre femei, ce spune si cum se comporta. Acesta este Donald. Cred ca tine de noi toti sa demonstram cine suntem si cum este tara noastra si sa fim clari in ceea ce asteptam de la urmatorul nostru presedinte, cum vrem sa aducem tara impreuna.’


Si, in cele din urma, Hillary a vorbit despre femei atunci cand a fost intrebata despre politica ei privind refugiatii: Nu voi lasa pe nimeni sa intre in tara fara verificare, dar nu voi tranti usa in fata femeilor si copiilor.’

Citeste si:
Robert de Niro, cuvinte grele la adresa lui Donald Trump

Ca sa concluzionez (si sa raspund, in cele din urma, la intrebarea Roxanei) – ca de fiecare data, declaratiile lui Hillary Clinton au aratat ca este o candidata redutabila. Au mai aratat ca, cu toate greselile si tot trecutul ei, este o persoana dispusa sa lupte pentru cauze de care vor beneficia foarte multe femei. A aratat respect pentru femei (iar aici nici macar nu are nevoie de o comparatie cu contra-candidatul sau). Asa ca, daca Monica Lewinsky voteaza la aceste alegeri, cred ca va face ce ar trebui sa faca orice femeie cu drept de vot in Statele Unite. Sa spuna #imwithher, trecand peste trecut si peste tot ce s-a intamplat.

Foto: Twitter

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle