In urma cu multi ani, o doamna pe nume Anita Hill avea sa schimbe definitiv felul in care americanii intelegeau relatiile de serviciu. Procesul de hartuire sexuala pe care i l-a intentat sefului sau – actiune care a ajuns pina in dezbaterea Comisiei Juridice a Senatului – s-a transformat foarte rapid dintr-o complicata chestiune juridica intr-o enorma problema sociala. America s-a rupt in doua.
De o parte erau cei care o considerau pe Anita Hill drept o isterica lipsita de simtul realitatii (si, mai ales, al umorului), care a facut din tintar armasar si care pune in pericol una dintre putinele distractii care le mai ramine angajatilor in timpul programului: glumitele decoltate, dar inocente, asa, ca intre colegi. De cealalta parte a baricadei nu s-au asezat insa (asa cum s-ar fi asteptat misoginii) doar organizatiile feministe, ci toti cei care au vazut in acest caz mai putin o problema de sex si mai mult una de abuz de putere. Adica, toti cei care aveau un sef care risca sa se transforme intr-un tiran. Adica… teribil de multa lume.
No sex, no fun
Deja, rezultatul concret al dezbaterii judiciare nu mai avea nici o importanta, opiniile se formau in afara incadrarilor oficiale si, asa cum se intimpla adeseori in Statele Unite, curentul majoritar in rindul publicului a devenit linie de politica generala inainte ca aceasta sa fie formulata concret in instante. Prima consecinta: in regulamentele de ordine interioara ale diverselor societati si institutii au inceput sa apara, ca ciupercile dupa ploaie, articole cu referire directa la „norme de comportament sexual. Dupa care s-a descoperit ca embrioni de reglementare a acestui tip de relatie existau deja de mai multa vreme. De exemplu, existau o sumedenie de companii care aveau puse la punct de ani buni de zile strategii de descurajare a relatiilor „sentimentale (suna mai bine decit „sexuale) dintre angajati. Si asta din simplul motiv ca, in perioada in care timpul lor e platit cu banii patronului, angajatilor trebuie sa le stea mintea la treaba nu la „amor (suna mai bine decit… alte cuvinte de patru litere).
Asadar, exista deja o oarecare traditie; ea nu mai trebuia decit sa fie completata si adaptata la cerintele momentului. Iar americanii fac lucrurile astea temeinic. Daca nu am fi vorbit de legi, ci de constructii, ceea ce a urmat s-ar traduce cam asa: „Am avut o casuta confortabila si am vrut sa o extind un pic. A iesit un zgirie-nori si acum nu mai stiu ce sa ma fac cu el. In numele decentei si al respectului s-a pornit o adevarata vinatoare de vrajitoare. A fost o moda (ad literam!) a proceselor de hartuire sexuala, tribunalele au devenit supra-aglomerate, iar avocatii care s-au specializat in astfel de cauze s-au imbogatit peste noapte. Au fost nenumarate dezbateri despre abuzuri si acuzatii fabricate pentru a defaima pe cineva sau pentru a-l santaja. In acelasi timp insa a fost si o perioada de reasezare a relatiilor dintre femei si barbati, in general.
Vizionind filme si talk-show-uri sau citind presa acelei perioade ti se creeaza impresia unei lumi in care barbatii si femeile nici nu mai indrazneau sa se priveasca in ochi de teama ca vor fi gresit intelesi si se vor trezi cu un proces rusinos si extrem de costisitor pe cap. Puritanii considerau situatia ca fiind un dezavantaj minor fata de binefacerile pe care le producea aceasta epurare a atmosferei de lucru, devenita brusc extrem de casta si de serioasa, neintinata de tot felul de tensiuni sexuale deranjante (din punctul lor de vedere). Daca a fost asa, atunci s-a terminat. Dar si mai probabil este ca toata aceasta poveste a fost mai mult un fel de spectacol mass-media care a preluat cazurile exceptionale si le-a dat un aer de generalitate. Pentru ca, un sondaj pe Internet realizat de ELLE si MSNBC demonstreaza mai degraba ca, in toata perioada aceasta de „Dark Ages pentru hirjoneala de serviciu, presupusii sclavi ai legii inchizitoriale anti-sex traiau de fapt o maxima Renastere. Desi nici acesta nu este un termen tocmai potrivit, pentru ca obiceiul micilor aventuri colegiale se pare ca n-a murit niciodata. Concluzia ar fi ca, sub morga lor aparenta, corporatiile americane gazduiesc un neintrerupt gingurit de gugustiuci, ca, pe holurile interminabile, una-doua zboara cite o pereche de fluturasi si ca, prin salile de sedinta pline de solemnitate, se zbenguie in voie iepurasii. In voie… cind nu-i vede seful.
but we like to have fun…
62% dintre cei care au raspuns sondajului de pe Internet au spus ca au avut cel putin o a ventura amoroasa la locul de munca, in timp ce doar 14% au putut declara cu mina pe inima ca nici in ruptul capului nu si-ar da o intilnire la drum de seara cu cineva de la serviciu. Exista o puternica suspiciune ca acestia din urma erau supravegheati de consortii lor legitimi in timp ce completau chestionarul. Mai ales ca, intorcindu-ne la cei „sinceri mai aflam si ca 10% au avut patru sau chiar mai multe „aventuri colegiale!
Si totul pleaca de la simpla constatare a „oamenilor muncii ca, daca flirtezi cu colegii, timpul trece mai usor, activitatile de serviciu devin mai placute si locul de munca mai suportabil. 26% dintre femei si 33% dintre barbati sustin din tot sufletul aceasta idee. Oricum, nici nu prea mai are importanta daca esti sau nu de-acord cu flirtul pentru ca fenomenul este generalizat la maxim si nu poti sa faci nimic altceva decit sa constati (67% dintre angajati impartasesc aceasta opinie) ca toata lumea flirteaza cu toata lumea. Ce mai, Ally McBeal e bucatica rupta din viata! 92% dintre cei chestionati au marturisit ca au schimbat zimbete si vorbe ghiduse cel putin o data, cu cite un coleg pe care l-au considerat atragator.
Cu toate acestea, numai 9% cred ca toate aceste avansuri sint facute serios si nu reprezinta doar o modalitate de relaxare la serviciu. Oricum, asa s-a lamurit si una dintre cele mai mari dileme ale hartuirii sexuale: cine sint cei mai predispusi sa faca avansuri de natura sexuala in timpul programului? Sefii sau subalternii; cei care au o munca de birou sau cei care fac mult teren; cei cu studii inalte sau personalul cu un nivel scazut de instruire; femeile sau barbatii? Pina la urma cine sint cei care „arunca undita in helesteul companiei? Raspunsul este clar: da cine nu?…
Page: 1 2