Hard in the cloud

Acum citeva saptamini, hard disk-ul computerului de acasa a cedat. Timp de citeva zile am trait un cosmar, nestiind daca voi reusi sa recuperez datele de pe el. Am avut, intre altele, ocazia sa reflectez la propria-mi dependenta de tehnologie. Practic, ce am facut: i-am incredintat unui hard disk oarecare, fabricat in China, Taiwan, Singa­po­re, Macau sau pe vreun vapor care face legatura intre amintitele locatii, i-am incre­dintat, asadar, lucruri dragi mie: fotografiile de familie, cam 60% din arhiva mea muzicala, plus un numar mare de articole pe care le-am scris si publicat de-a lungul timpului.

Sigur, dintre toate, cele mai pretioase erau fotografiile. Inainte le mai scoteam si pe hirtie, ca sa le arat parintilor. Dar treaba asta costa, nu atit bani, cit timpul pierdut cu deplasarea la unul dintre tot mai rarele centre foto; trebuie sa lasi pozele la facut si apoi sa revii cind sint gata. Chiar si asa, hirtia e un mediu de stocare mult mai sigur: probabilitatea ca pozele sa fie distruse e minima: doar un in­cendiu le-ar fi venit de hac. De cealalta parte, hard disk-ul e un mediu fragil: e tentant pentru hoti (ma rog, nu doar hard-ul, computerul cu totul) si are o durata de viata limitata. De aceea, cind stochezi intr-un mediu digital trebuie sa fii precaut: dupa un an e recomandat sa-i cauti HDD-ului un inlocuitor daca nu vrei sa treci prin emotiile prin care am trecut eu; oricum, intre timp vor fi aparut alte hard-uri, cu capacitate de stocare mai mare. Mai poti sa-ti faci o partitie de back-up sau sa folosesti un hard disk extern de rezerva.

Sincer sa fiu, astea nu sint vorbele mele. Nu sint chiar atit de iscusit in ale computerelor. Ce scriu, stiu de la amicul care mi-a recuperat datele de pe hard. Cind a venit vorba de masuri de precautie, i-am zis ca mi-am propus sa pun toata muzica pe CD-uri, iar pozele si filmele pe DVD-uri. E bine? Din zimbetul amicului am dedus ca ideea mea era so passé (desi nu cu foarte multi ani in urma era in trend). „La cite date ai tu pe hard, ai putea sa le stochezi in cloud', imi zice. A vrut el sa ma incuie, dar nu i-a iesit. „Da, parca l-am auzit pe Ray Ozzie zicind la un moment dat ca viitorul in tehnologia informatiei este cloud computing', i-am raspuns.

Cum am spus, nu am competente de informatician, dar incerc sa ma mentin informat. Am vazut la un moment dat o stire care anunta ca Bill Gates se retrage de la conducerea Microsoft, dedicindu-se intru totul filantropiei si urmind sa fie inlocuit de Ray Ozzie. Gates a detinut si functia de Chief Software Architect, si aceasta era pozitia in care Ray Ozzie, un softist de geniu, cu o contributie majora la dezvoltarea aplicatiei Lotus Notes, avea sa-i fie succesor (intre timp dl Ozzie a plecat din Microsoft in 2010). Daca nu ma insel, in speech-ul de la inves­tire, Ozzie a facut acea declaratie pe care – nu stiu de ce – am retinut-o.

Desi termenul ca atare exista de prin 2005, era pentru prima data cind auzeam despre cloud computing. Recunosc, initial nu am fost curios sa stiu despre ce-i vorba, dar acum, cind l-a mentionat amicul as in ale computerelor, am decis ca ar fi cazul sa aflu mai multe.

Ce vrea cloud computing-ul si in ce consta marea schimbare? Simplist spus, hard-urile nu vor mai exista in birourile sau in casele utilizatorilor finali, ci vor fi in posesia si administrarea companiilor de cloud computing. Utilizatorul va avea acces, printr-un abonament, la server-ul unde sint stocate datele lui si ale altor mii sau milioane de utilizatori, cu care va imparti inclusiv partea de software. Practic, la birou (sau acasa) mai ai doar conexiunea la Internet, monitorul, mouse-ul si tastatura. Sau tableta, daca preferati sa le aveti pe toate intr-una.

Producatorul de hardware sau software – dar si alte companii care vad o oportunitate in acest business – se va orienta spre furnizarea de servicii. Folosirea unui computer personal se transforma in accesarea unui serviciu asemanator cu televiziunea prin cablu. Abonatii nu-si mai bat capul, de exemplu, cu updatarea software-ului sau cu alte chestiuni legate de intreti­nerea computerului. Toate programele, aplicatiile si datele pe care le utilizezi astazi in mod obisnuit iti vor fi accesibile prin intermediul Internetului, doar ca ele nu vor mai fi stocate fizic pe hard-ul de sub birou, ci pe server-ul urias al furnizorului de cloud computing.

Daca vreau sa scriu, deschid Word-ul, pe care tot provider-ul mi-l pune la dispozitie contra unei sume per accesare, si textul final il salvez la el pe server; daca vreau sa ascult muzica, intru in propria-mi discoteca gazduita cu amabilitate, dar pe banii mei, de acelasi provider. De asemenea, fotografiile mele vor fi stocate undeva in nori, adica cine stie unde; apropo, as putea sti cu exactitate unde se afla ele? Sau macar pe care continent? Se pare ca nu; in orice caz, nu e usor de aflat, intrucit datele sint mutate de pe un server pe altul in functie de capacitatea disponibila si de nevoile de stocare aparute la un moment dat; o alta tendinta pe care o sesizeaza citeva blog-uri de specialitate este aceea ca probabil nu va dura mult pina cind operatorii vor cauta sa-si mute „depozitele' in tari unde stocarea e mai ieftina, chiar daca mai putin sigura.
 

Asadar, principalul nor ivit in calea senina a cloud computing-ului se numeste securitate. Sint datele mele in siguranta? Pretioasele mele fotografii sint mai in siguranta pe server-ul provider-ului de cloud decit pe hard-ul pe care il administram eu? Sau pe CD-uri? Ei bine, da. Macar din perspectiva faptului ca server-ul provider-ului nu risca sa crape ca un hard obisnuit. Provider-ul isi asuma mentenanta si updatarea continua a softurilor si aplicatiilor pe care le furnizeaza si, slava Domnului, server-ul lui nu e, in principiu, expus eventualelor fluctuatii sau pene de curent. Cit de protejat e furnizorul de servicii impotriva hackerilor sau virusilor, ramine de vazut, dar daca tine la reputatia lui nu va neglija acest aspect.

Alte riscuri, observa The Guardian, ar fi ca provider-ul sa-ti stearga contul din greseala sau sa-ti restrictioneze accesul la el pentru ca nu ti-ai platit abonamentul. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca datele se pot pierde accidental cind se fac upgradari sau schimbari de software.

Nu e de neglijat nici relatia client-provider. Abonatul este intr-o pozitie dezavantajata in relatia cu furnizorul de servicii de cloud computing, zice The Guardian: in caz de litigiu, provider-ul are controlul elementelor doveditoare, in timp ce clientul poate sa aiba servicul intrerupt, sa i se piarda datele sau sa-i fie virusate ori accesate de terte parti fara acordul lui.

Dar haideti sa vedem cum stam in momentul de fata: ce cantitate de date se poate stoca si la ce costuri? Un numar important de provideri ofera gratuit un spatiu de stocare de pina la 5 GB. Daca vrei mai mult, platesti – costurile in Europa sint intre 15 si 30 de euro pe luna. O exceptie notabila ar fi Memopal, un serviciu de stocare infiintat in Italia, care va pune la dispozitie un spatiu de pina la 300 GB pentru utilizatori individuali, la pretul de 69 euro/an. Poate nu e de neglijat nici durata incarcarii sau descarcarii unei cantitati mari de date. La ora actuala, 1 TB e o cantitate de date care se regaseste in multe computere cit se poate de domestice. Sa zicem ca-ti propui sa faci un back-up si vrei sa urci terabitul in nor. Cit ar dura? Pai, cu conexiunea de internet pe care o am eu acasa, probabil va trebui sa las mostenire copiilor mei finalizarea operatiunii.

Este cloud computing-ul o miza? E deja o afacere? Este. Microsoft, IBM si Apple ofera deja astfel de servicii. Apple chiar a dat o prima batalie (si a cistigat-o) pentru a putea utiliza numele iCloud. Denumirea fusese inregistrata de compania iCloud Communications cu sediul in Ari­zo­na, care a dat Apple in judecata dupa ce acestia au anuntat lansarea serviciului iCloud, in iunie 2011. Potrivit Wikipedia, cele doua companii au ajuns la o intelegere, iar fosta iCloud Commu­nications si-a schimbat nu­me­le in Clear Digital Communi­cations. In februarie 2012, iCloud avea 100 de milioane de utilizatori.

La final, as mai observa un lucru, din aceeasi postura de novice in ale tehnologiei informatiei. Computerele personale au aparut tocmai din ne­voia de independenta, din dorinta utilizatorilor de a nu mai fi la mina corporatiilor IT pentru lucruri marunte. Asa s-a facut trecerea de la computere care ocupau parterul Casei Poporului si se aflau in posesia unor corporatii superpotente financiar, la laptop-urile prezente azi in toate casele poporului. Acest minunat cloud computing nu inseam­na ca ne intoarcem de unde am plecat? Ca ne incredintam datele, dar si efectuarea unor operatiuni banale cum ar fi scrie­rea unui text si printarea lui, unor entitati dedicate business-ului in primul rind, si abia apoi satisfacerii nevoilor clien­tilor lor? Putem doar sa speram ca in timpul nu prea lung scurs de la aparitia primului PC pina la venirea pe lume a primului iPad gigantii informatici au inteles nevoile end-user-ilor si vor sti cum sa le sa­tisfaca. Sau sa speram ca numarul de cloud computing provideri va fi atit de mare incit sa gasim cu totii ce ne trebuie.

Cel mai probabil, cloud computing-ul va deveni un termen uzual inainte ca intrebarile de mai sus sa-si gaseasca raspuns. In IT, cuvintele de ordine au fost mereu miniaturizare, simplitate, utilizare intuitiva. Ce idee geniala a fost mouse-ul, si azi nu mai avem nevoie de el! Ce revolutie anuntau PC-ul si apoi laptop-ul! Azi nu ne mai trebuie tastatura, in curind nu vom mai avea nevoie nici de hard disk, probabil si monitoarele vor disparea in citiva ani. The cloud is coming.

Foto: Guliver

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK