Hai să vorbim despre avort, altfel! 4 filme care te vor pune pe gânduri

4 filme care tratează avortul ca pe o decizie despre care numai femeia care o ia ar trebui să aibă dreptul să discute.

În ultimul deceniu, pe fondul nesfârșitelor frecușuri legale din statele americane privind dreptul femeilor de a avorta, al protestelor din Polonia și tentativelor de a restrânge și mai mult drepturile femeilor de a dispune de propriul lor corp, dar și al unei legi irlandeze care le permite în sfârșit femeilor să avorteze în propria lor țară, au apărut niște filme încă rare. Niște filme simple, sincere, în care avortul nu e nici o tragedie, nici o intervenție periculoasă, nici o greșeală regretabilă, ci o decizie importantă din miile de decizii importante pe care un om le ia pentru viața sa.

Obvious Child (2014)

O femeie de 28 de ani urcă într-o seară pe scena pe care face stand-up și spune în fața publicului că este însărcinată. Și că va avorta. A doua zi, de Valentine’s Day. Așa s-a nimerit, atunci a programat-o medicul. E copilul unui străin, al unui străin probabil minunat, dar nu e pregătită să fie mamă. Și da, va discuta despre asta cu prietena ei cea mai bună și cu mama ei și cu sine însăși, dar în fond, ce evaluează nu e numai posibilitatea de a da naștere, ci și responsabilitatea imensă pe care o implică să fii părinte.

Obvious Child a fost scris și regizat de Gillian Robespierre, și excelează ca o comedie romantică modernă și datorită minunatei Jenny Slate, care joacă rolul principal. Finalul, cu Gone with the Wind în pătură și străinul minunat alături, pare promisiunea unei lumi în care o femeie poate avorta fără să simtă că a făcut ceva pentru care merită să fie judecată.

Saint Frances (2019)

Unul dintre cele mai tandre filme despre a fi părinte, dar și despre babysitting, o are în centru pe Bridget, o femeie de 34 de ani care se confruntă cu momentul ăla din viață când realizezi că ce visai pentru tine e departe de a se fi împlinit. Bridget se confruntă, totodată, cu o sarcină nedorită și cu toate întrebările existențiale care vin la pachet cu asta.

Avortul nu este subiectul central al filmului, dar felul în care el se petrece îl face să iasă în evidență. Bridget avortează acasă, în sufragerie, cu medicamente, și cu bărbatul în cauză alături. În timp ce așteaptă ca pastilele să-și facă efectul, Alex îi citește cu voce tare prospectul. Vezi cum se simt amândoi și vezi că nu e nimic extraordinar acolo decât, poate, în felul în care trec împreună prin asta.

Scris de Kelly O’Sullivan, prima dată în postura de scenaristă și interpretă a rolului principal, Saint Frances reușește, așa cum a spus și autoarea lui, să normalizeze niște subiecte care sunt de obicei, tratate, ca ciudățenii, excepții sau evenimente extraordinare: provocările babysitting-ului, menstruația, avortul medicamentos, un cuplu lesbian care are copii, depresia postpartum. Nimic nu e forțat, nimic nu pare înghesuit, poate tocmai pentru că lucrurile astea, puse într-un context care nu le poziționează pe margini, sunt atât de firești.

Never Rarely Sometimes Always (2020)

Momentul care dă numele acestui film regizat de Eliza Hittman este greu de privit. O puștoaică epuizată ajunge în fața unui chestionar medical aparent pur birocratic. Are 17 ani, e însărcinată, a călătorit cu autobuzul din Pennsylvania rurală până la New York, împreună cu verișoara ei, ca să facă un avort care acolo de unde vine e ilegal, și nu are unde să doarmă în oraș. Nu are nici cea mai mică intenție de a păstra copilul și nu trădează nicio secundă ce lupte se dau pe dinăuntru. Dar acolo, la clinică, în fața unui asistent social care o tratează cu blândețe, pe măsură ce întrebările continuă, Autumn începe să dea semne că ar vrea ca lumea să se oprească. „Partenerul tău te-a obligat să faci sex când nu îți doreai. Niciodată. Rar. Uneori. Mereu.”

Invitată la Chanel Connects, cel mai recent podcast al brandului, Hittman a spus că a fost extrem de important pentru ea că a putut filma această scenă a peliculei într-o clinică Planned Parenthood și că femeia care o însoțește pe Autumn în procesul dificil prin care trece este jucată chiar de un asistent social. Dacă era nevoie de un verosimil din care simți că ai putea să muști și ar sângera, e prins în alea 8 minute.

Unpregnant (2020)

Îl poți lua ca varianta mai candy-colored și mai ușurică a lui NRSA, dar asta nu-i știrbește din merite. Producția HBO Max, cu Haley Lu Richardson și Barbie Ferreira în rolurile principale, e un road trip către avort din Missouri până în Albuquerque, și povestea unei prietenii care reîncepe într-o toaletă publică. Cu o groază dintre clișeele unui coming-of-age, dar cu ambiția că până și comedioarele cu liceeni pot spune, cu subiect și predicat, povești relevante ale prezentului.