Greșeli prin care tu și partenerul vă creșteți constant gradul de nefericire în cuplu

Nefericire în doi? Nu se întâmplă brusc și uneori are în spate chiar cele mai bune intenții la care vă puteți gândi.

Greșeli prin care tu și partenerul vă creșteți constant gradul de nefericire în cuplu

Niciun cuplu nu are ca obiectiv final nefericirea, sabotarea relației, dar totuși asta se întâmplă mai frecvent și mai ușor decât ne imaginăm. În același timp a considera fericirea proprie o responsabilitate individuală este nerealist. Da, ai nevoi emoționale de care te ocupi tu pentru tine, este necesar ca tu să te autoreglezi emoțional și să îți gestionezi comportamentele, dar când vorbim de doi oameni care au ales să fie împreună, nevoile tale emoționale sunt împlinite și în relație cu partenerul. Iar spiritul de echipă nu învinge întotdeauna, sau funcționează și într-o manieră negativă.

Obiectivele nerealiste

E important să aveți obiective, țeluri comune. Reprezintă un liant, o dovadă de asumare, un efort de a trăi conform valorilor și principiilor voastre. Dar ce se întâmplă când aceste obiective nu sunt realiste, când frizează perfecțiunea? Când orice etapă atingeți nu este suficient și trebuie mai mult, și mai mult? Asta naște frustrare, conflict, vă deconectează, vă epuizează și vă împiedică să trăiți în prezent. Nu vă puteți bucura de ceea ce se petrece acum, de realizările voastre, nu apare satisfacția.

Critica

Ea poate fi reciprocă, oferită în valuri acide care în timp topesc tot în cale, inclusiv ceea ce erați convinși că vă unește foarte puternic și nu va fi spulberat niciodată. Ori critica vine doar de la unul dintre voi, deseori însoțită și de comparații. Dar oricare ar fi varianta, mesajul transmis este unul de regulă absolutist, de tipul: nu faci nimic bine, niciodată nu ești în stare. Critica vă distanțează și ea, apar introspecțiile sub forma întrebărilor: de ce mai stă cu mine și de ce (să) mai stau aici?

Vă plângeți continuu

Nu este critica de mai sus care vine ca un atac, ci e o formă de ventilare care nu presupune găsirea unei soluții, asumarea responsabilității și reparării în doi. Acest a vă plânge e o formă de detașare emoțională de propriul disconfort care vă împiedică să intrați în contact cu propria vulnerabilitate și să vă conectați autentic unul la celălalt.

Adicțiile

Fie că vorbim despre o adicție de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, de mâncare, pornografie, muncă sau cumpărături, adicțiile înseamnă a repeta iar și iar acel comportament care vă rănește propria persoană dar rănește și partenerul.

Amplificarea problemelor

Parcă vezi o dramă în mai multe acte. Da, în viață vă confruntați cu diverse probleme, iar exagerarea lor vă macină sufletește, vă împiedică să vedeți cu ce vă confruntați real, că situația nu e chiar atât de rea sau cum poate fi rezolvată. Amplificarea problemelor vă poate duce și spre alegeri nepotrivite care credeți că reprezintă soluția ori care considerați în mod fals că vă ajută să vă gestionați pe sine mai bine. Totul având în spate frica. Amplificarea problemelor presupune la un moment dat și un refuz de comunicare din partea celuilalt, sătul de atâtea scenarii negative. Tu te simți nevăzută, neauzită, respinsă, el tocit emoțional.

Citește și:
Tu și partenerul sunteți copleșiți de responsabilități? Cum să aduceți un plus de bucurie în viața voastră

Foto: mPR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle