Ai numi asta timiditate sau lipsă de încredere în sine. Te lași copleșită de frici, de temeri, te blochezi. Ești foarte bine intenționată, vrei să îți faci partenerul fericit și uneori te duci până în extrema capitulării sau a subjugării, încât îți lași de-o parte nevoile, emoțiile, alegerile, dorințele. El să fie mulțumit, căci dacă e așa consideri că șansele să iasă din relație sunt infime.
Vrei foarte mult relația asta, iar să greșești sau să o sabotezi conștient nici măcar nu intră în discuție. Și totuși el se îndoiește de autenticitatea ta, ba chiar în anumite situații te numește mincinoasă. Te doare, ești dezamăgită de această perspectivă. Ce o cauzează? Frica lui de a nu fi rănit, ceea ce îl face foarte vigilent, să pună totul la îndoială. O manieră de a se detașa emoțional și a dilua conexiunea dintre voi. Sau erori de comunicare din partea ta, pe care le poți remedia prin exercițiu.
Eviți
Partenerul te întreabă ceva și tu eviți să dai un răspuns direct. Ești foarte criptică, e ca și cum îți trage cuvintele cu cleștele. Sau efectiv taci, ceea ce îi hrănește suspiciunile și îi permite să creioneze diferite scenarii desigur cu conținut negativ.
Amâni
Spui că nu este momentul sau locul potrivit. Ești obosită, nervoasă, ai avut o zi grea, îți este foame sau foarte somn. Îl asiguri că deschizi discuția curând, pe seară, a doua zi, în weekend. Partenerul așteaptă și tu nu o faci. Fie că uiți sau nu ți se pare ceva atât de important, pentru el lipsa clarificării e o minciună prin omisiune.
Scuze
Știi că nu va ieși prea bine și inventezi totul felul de scuze ca să nu purtați discuția. E tot o variantă de amânare, doar că scuzele acestea sunt evident false sau superficiale. Dacă adaugi și un strop de manipulare, victimizare ca să-l sensibilizezi, încrederea va fi și mai mult zdruncinată. La capitolul scuze e și partea în care îți ceri scuze repetat, de parcă ai fi făcut o imensă greșeală pe care nu îți dorești să o recunoști, și vrei să o acoperi cu scuze pentru alte lucruri mai mici.
Prea multe detalii
Începi și povestești un lucru, apoi adaugi altul, și încă unul, ca și cum firul epic are intrigi diferite care se derulează în același timp. Și nu mai știi nici tu de unde ai plecat și unde ai ajuns. Nici el. Rezultatul creează și mai multă confuzie, la fel și bogăția de detalii care nu au relevanță directă și îmbracă într-un văl gros de fum ceea ce te străduiești să transmiți.
Ascunzi informații
Răspunzi direct, fără niciun fel de împachetare în ambalaj strălucitor care să îl distragă. Însă nu răspunzi complet. Acele informații lipsă la un moment dat ies la iveală și anulează transparența inițială.
Neliniștea corporală
Nu îți plac temele delicate sau să fii confruntată nici cu cel mai minor, banal lucru. Certurile sunt cel mai mare coșmar al tău. Și când spui tot adevărul, în cea mai onestă manieră, te comporți corporal ca și cum minți din plin. Ai o agitație motrică, bați din picior, îți freci mâinile, îți tot aranjezi părul, te scarpini pe față, nu îl privești în ochi.
Citește și:
Ești o persoană pozitivă? Cum devine asta o resursă când ești singură și ai început să ieși la întâlniri
Foto: PR