Grădinile urbane sau ce plantăm noi, cu mâinile noastre

Între Strada Pajurei și Kaufland Bucureștii Noi există o alee îngustă pe care nu prea ai cum s-o bagi de seamă decât dacă te sprijini de zidul hipermarket-ului, ca să te legi la șireturi. E puțin probabil ca pomișorii fructiferi sau tufele de mur, zmeur și agrișe de pe bucata de pământ care mărginește aleea să fie recognoscibile sau măcar evidente într-o zi de început de martie, dar acolo începe, practic, o grădină urbană comunitară creată, în 2017, odată cu proiectul Grădinescu.

Florin, care stă într-un bloc de peste drum și vine zilnic la grădină, îmi face turul. În capătul aleii, e un mic spațiu de co-working. În spatele hipermarket-ului se află un spațiu de joacă pentru copii și un ecran de proiecții care, pe timp de vară, devin punct de atracție pentru familiile din cartier. Dincolo de ele, nebănuită vederii și protejată de un gard, este grădina în sine, cu loturi ca niște căldări mari de lemn, aliniate orizontal pe mijloc, și marcate cu tăblițe cu numele celor care le-au adoptat. Al lui Florin este în lateral, lângă magazia de unelte. Nu a mai pus acolo decât ceapă, usturoi și rozmarin, pentru că la ele nu atentează dăunătorii de pe terenul abandonat de alături, în frunte cu ploșnițele care tind să radă tot, începând de prin iulie.

Florin vine zilnic pentru că și-a asumat bunăstarea grădinii, de la tunderea ierbii și a copăceilor, la verificarea răsadurilor de roșii și ardei din solarul din capăt, dar și pentru că a instalat acolo o volieră cu peste 20 de porumbei pe care îi antrenează și cu care speră să participe în curând la concursuri. Grădina e locul unde petrece timp în aer liber cu soția și cele două fiice ale sale și unde schimbă noutăți cu ceilalți grădinari de 30-40 de ani. Este și locul unde în serile calde ale anului se serbează zile de naștere, se organizează evenimente culturale și ateliere, și se celebrează și împart micile recolte de căpșune, plante aromatice sau flori.

Grădinescu este un proiect implementat de Institutul de Cercetare în Permacultură din România, la solicitarea Kaufland, care, în 2017, a vrut să transforme niște spații de care dispunea pe acoperișuri, în parcări sau în spatele magazinelor din București. Grădinile sunt concepute pentru a fi îngrijite de locuitorii orașului, cu supervizarea și îndrumarea echipei Grădinescu.

Omul care a făcut totul să se întâmple este Ionuț Bădică, un absolvent de Construcții care conduce și a co-fondat Institutul. Ionuț a făcut prima grădină din viața lui în 2010, în curtea unui azil de bătrâni din Voluntari, împreună cu niște prieteni și viitoarea lui soție. Atunci și-a dat seama că o grădină comunitară nu înseamnă numai dedicare și multă muncă fizică, ci și constante fricțiuni. Altfel spus, „că nu e neapărat despre crescut legume, e despre relații umane și cum poți să le gestionezi.”

În 2012, și-a luat un sabatic și s-a mutat la casa bunicilor, în Vrancea. Intrase în contact cu permacultura și voia să vadă dacă poate pune în practică principiile ei. Voia să vadă, de asemenea, dacă i-ar plăcea să trăiască la țară, așa că din februarie până în toamnă, principala lui grijă a fost grădina de 2.000 de metri pătrați în care a pus roșii, castraveți, fasole, morcovi și plante aromatice. „M-am întors la finalul anului în București cu siguranța că orice s-ar întâmpla, pot să cresc singur hrană”, spune. „Și asta îți dă o putere sistemică, o ai în tine.”

A intrat, la întoarcere, în proaspăta Transition Towns România, o mișcare de tip grassroots care își propunea să faciliteze tranziția comunităților locale către un trai mai sustenabil și mai integrat în natură. Și-a propus să colaboreze cu o școală din București pentru crearea unei grădini și a găsit o parteneră de nădejde în directoarea Violeta Dascălu, de la Școala „Ferdinand I”. Așa a luat naștere Grădina din curtea școlii, un proiect de weekend în care erau implicați în special copii din ciclul primar. „Primii trei ani au fost fantastici”, spune Ionuț. „Era o frenezie. Am crescut cu copiii ăia.” Cei 15-20 de mici grădinari au învățat făcând, cu obiectivul ca, din primăvară, să poată pune în salată legume crescute de ei. Cu o finanțare de la primăria de sector, Ionuț a antrenat ulterior întreaga școală în amenajarea unui spațiu cu design specific permaculturii, care a ajuns să includă și o sală de clasă în aer liber.

Tot în perioada aia, la invitația curatoarei Raluca Voinea, a amenajat grădina galeriei Tranzit din București, un spațiu în care vreo 20 de oameni, majoritatea artiști, împărțeau nu numai responsabilități și mici loturi, ci și weekend-uri petrecute gătind și socializând.

Apoi, în 2017, a venit mesajul de la CSR-ul Kaufland. Așa a început Grădinescu, un proiect cu aproximativ 10 angajați, o mână de zilieri, și o rețea de nouă grădini construită într-un ritm nebun, în mai puțin de un an, din Bucureștii Noi până pe Barbu Văcărescu, și incluzând și spațiile din jurul a două școli. „Trebuia să ne oprim din a construi și să dăm mai departe grădinile oamenilor”, spune Ionuț, punctând că nu crede că ar mai putea repeta vreodată experiența.

Au început cu mici întâlniri comunitare, dar încredințarea responsabilității nu e ușoară. Oamenii care își luaseră loturi, pe sistemul „primul venit, primul servit”, nu fuseseră și cei care construiseră grădina. Ca să și-o asume, trebuia să treacă timp. „Să le facilitezi accesul la scule și utilități, la know-how, să stai cu ei și să faci un pic de babysitting până când ei să zică: ‘Asta e grădina mea. Asta e grădina noastră.'”

Într-un oraș ca Bucureștiul, crede Ionuț, contează mult proximitatea. E puțin probabil ca oamenii să parcurgă regulat distanțe mari, cu impedimentele aferente. De-asta Grădinescu Bucureștii Noi, unde oamenii din cartier au transformat spațiul într-un parc numai al lor, e un exemplu de reușită.

★★★

Mulți plasează originile grădinilor comunitare moderne în New York, unde, în anii 1970, oamenii au transformat maidane în oaze de verdeață. Chicago are sute de grădini comunitare, multe dintre ele amenajate în parcuri, toate supervizate de administrația locală. În Marea Britanie sau Germania există o tradiție a parcelelor date în arendă de primării. În Franța, jardins partagées au început să fie tot mai numeroase la final de secol XX, în Lille și apoi în Paris, unde programul municipal Main Verte a fost creat în 2003, la cererea asociațiilor locale, pentru formalizarea, sprijinul și încurajarea grădinăritului urban și al educației comunitare.

Pandemia de coronavirus nu a făcut decât să amplifice discuția despre nevoia acută de spații verzi în mediul urban și despre potențialul ascuns al locurilor pe care ne-am obișnuit să le vedem betonate: acoperișuri de blocuri, curți interioare, terenuri dintre clădiri.

În România, grădinile urbane sunt mai degrabă mici inițiative solitare și informale, desfășurate pe balcon, în fața blocului sau pe bucăți de pământ ce par ale nimănui. Unii oameni consideră că suntem departe de a fi pregătiți pentru a grădinări la comun într-o țară a gunoaielor aruncate la întâmplare, a obsesiei pentru garduri și a lipsei de respect pentru natură și pentru munca altora. Clujul a atras în mai multe rânduri atenția asupra subiectului, fie prin intervenții precum grădinile inițiativei La Terenuri sau Grădina Fluture de pe Fabrica de Pensule, fie prin dezbateri inițiate de ONG-uri. În București, Asociația Cartier Aviației a demonstrat, ajutată de granturi de la IKEA și Lidl, cât potențial de a deveni zone verzi au acoperișurile blocurilor.

★★★

Un exemplu de implicare a autorităților locale pentru constituirea unei grădini comunitare îl reprezintă Alba Iulia. La sfârșitul lui 2017, primăria orașului a venit către echipa Grădinescu cu propunerea de a amenaja un spațiu în interiorul cetății Alba Carolina. „Ne doream să începem să lucrăm cu administrațiile locale”, spune Ionuț, „pentru că știam că de acolo o să începem să spargem un mit – că administrațiile sunt niște uriași pe care nu-i interesează.”

Elena Stoia, o localnică interesată de permacultură care s-a implicat în viața grădinii de la început, are în grijă cei 1.700 metri pătrați de liniște colectivă. Timp de doi ani, finanțarea de la primărie a permis ca munca ei să fie plătită în regim part-time.

• Vezi locuri de vizitat in Alba Iulia – ce obiective turistice interesante sunt in Alba Iulia!

Grădina din Alba Iulia are o zonă de plante aromatice, o livadă, o pajiște necosită cu hoteluri de insecte, unde se atrag polenizatori, și o zonă unde învățătoare și copii din ciclul primar, ba chiar și părinții elevilor, au loturi proprii. Grădinarii s-au cernut natural, spune Elena. Oamenii mai apropiați de natură și care au înțeles cât de multă grijă și atenție necesită cultivarea plantelor au rămas.

În tot acest timp, Elena a povestit prin școli despre grădină, a coordonat plantări, a mobilizat voluntari pe Facebook, WhatsApp sau la telefon, și a continuat să învețe de la grădinari experimentați tot felul de lucruri utile, cum ar fi că miezul usturoiului nu trebuie plantat, doar cățeii care îl învelesc. Ea urmărea că trebuie tăiată iarba sau că vin două zile de secetă și trebuie udat neapărat. „Cine e pe acasă, cine face și la vecini, cumva să trezesc spiritul ăla de comunitate.” Oamenii au înțeles, în timp, că nu numai lotul lor de 3-4 mp trebuie să arate bine, ci și restul grădinii, și că la asta pot contribui, câte puțin, cu toții. Au început să-și împartă sarcinile și să se ofere voluntari în funcție de cine era disponibil și să facă, uneori, înainte ca Elena să apuce să îi roage.

Pe aleea plantelor aromatice au lavandă uriașă, tufe imense de melisă, salvie și rozmarin, mentă de mai multe feluri, tarhon, cimbru, cimbrișor. Chiar au compus și un ceai al lor, cu lavandă, cimbrișor, echinacea, mentă și flori de gălbenele. „L-am botezat Ceaiul Carolin, după cetatea noastră”, spune Elena. „Uscăm plante sau, când avem musafiri și vrem să ne răsfățăm, le culegem atunci pe loc și le punem la infuzat.”

Gălbenelele și crăițele sunt de bază – protejează împotriva dăunătorilor și hrănesc pământul iarna, când sunt lăsate acolo să putrezească.

Elena i-a învățat pe micii grădinari să nu-și lase părinții să arunce cojile de legume, zațul de cafea și cojile de ouă. „Când copiii își iau gustarea în grădină, cojile de banane le îngropăm de-a dreptul cu lopățelele la rădăcinile pomilor noștri din livadă.” În grădină există un loc de compost unde oamenii mai aduc resturi de acasă și unde Elena obișnuia să aducă zaț adunat de la cafenelele din oraș. „Este o bogăție pământul ăla care rezultă din compost fertil”, spune.

Copiii s-au deprins mai repede decât adulții să se spele pe mâini deasupra loturilor, ca să nu risipească apa. Au ajuns să se bucure să mănânce salată pusă de ei și să recunoască fiecare frunză folosită la ceai. Timpul petrecut în grădină le dezvoltă blândețea față de natură, observarea și aprecierea lucrurilor mici care se petrec peste tot în jurul lor, de la înmulțirea gândăceilor de primăvară la defilarea gușterilor prin soare.

„Îmi place foarte mult să lucrez acolo și dau, cumva, din tot ce am acumulat eu în viața mea”, spune Elena. „Sunt un pic poate prea îngrijorată de ce putem pierde, dar e o îngrijorare pe care o transmit spre oameni cu scopul de a fi mai atenți. Și când ești mai atent, nu mai rămâne la voia întâmplării. Ai o responsabilitate cât de mică. Și schimbi ceva în bine.”

★★★

În 2019, Kaufland a lansat „Creștem Grădinescu”, un call care a permis finanțarea a zece grădini urbane din țară cu câte 10.000 de euro. Unul dintre proiectele câștigătoare a fost cel al Fundației Comunitare Timișoara, care avea în board moștenitoarea unui teren de 3 hectare de la marginea orașului. Acel teren, ferit privirii de nuci umbroși, fusese ocupat de vreo 20 de pensionari care își amenajaseră acolo mici grădini, un fel de occupy sau squating, râde Bianca Băilă, care are grădina în grijă.

Timișoara are o tradiție în acest sens, spune ea: oamenii veniți de la sate să lucreze în fabrici, cum găseau o bucățică de pământ, făceau grădină. Multe dintre aceste spații au fost acoperite de blocuri, dar colega ei de la fundație nu voia să dea oamenii afară de pe terenul ei, mai ales că să construiască o școală acolo, cum se gândise inițial, nu era ușor. „Și-a dat seama că nu e nevoie să construiești neapărat ca să faci un loc de întâlnire și de învățare.”

Acum, grădina neîmprejmuită are vreo 30 de parcele de 200-250 mp, lucrate de vreo 40 de grădinari cu vârste foarte diferite, de la corporatiști la pensionari. Fundația a demarat un studiu psihosocial, ca să vadă cum ar putea să îmbine generațiile mai armonios.

Majoritatea grădinarilor nu stau aproape. Mare parte din pensionari vin cu autobuzul, și unii chiar traversează orașul ca să-și îngrijească grădina, motiv pentru care fundația și-ar dori să dezvolte un fond care să permită crearea de astfel de spații și în alte cartiere.

Pandemia a contribuit major la creșterea popularității locului (și la umplerea lui cu copii). „A fost o explozie”, spune Bianca. „Efectiv primeam mesaje noaptea: mai aveți parcele? Oamenii lucrau de acasă și nu mai suportau. S-au grupat și câte 5-10 colegi și și-au luat o parcelă și se întâlneau seara după job și lucrau.” Tot pandemia a rezolvat și problemele logistice din primul an, apropo de asumarea responsabilităților. De anul trecut, Bianca are acolo oameni pe care știe că se poate baza, care iau singuri inițiativă și chiar aduc lucruri precum mraniță sau paie.

Ajutată de infuzia de idei, entuziasm și poftă de aer liber, grădina e în continuă dezvoltare. O școală particulară a montat containere care permit ținerea de cursuri afară. Fundația a câștigat de curând o finanțare care le permite să extindă sistemul de irigații, să facă un coridor verde care să funcționeze ca un gard, și să organizeze noi workshop-uri.

• Află și ce simbolizează fluturele – lucruri mai puțin știute despre această viețuitoare

★★★

Nevoia acută de a petrece timp afară și de a munci cu mâinile în pământ a resimțit-o, în lockdown-ul de anul trecut, și Simona Rotaru, care lucrează în domeniul bancar și are o fetiță de șase ani cu care își dorește să petreacă mai mult timp, măcar în weekend. Pandemia a făcut-o să accelereze GrădinaR, o idee pe care începuse să o dezvolte, împreună cu partenerul ei, într-un program de pre-incubare al Consiliului Județean Ilfov. Proiectul lor a trecut prin mai multe versiuni de-a lungul ultimului an, dar acum, după o nouă regândire, a ajuns la o formă pe care să o propună spre feedback potențialilor clienți.

Simona și Andrei Blidar au găsit un teren de 4.400 mp pe strada Școlii din Otopeni, pe care proprietarul nu l-a folosit de când l-a cumpărat, și unde vor să amenajeze un spațiu verde multifuncțional, dedicat în special familiilor cu copii. Vor crea o grădină a experimentelor, cu plante și legume mai rar întâlnite în magazine, pe care cei mici să le poată gusta, și vor vinde abonamente de grădinărit pe paturi de 1/1 m pentru copii. Planul mai include activități pentru întreaga familie, gândite cu terapeuți, o zonă de picnic cu hamace și cărți despre sustenabilitate, locuri de joacă, un labirint de plante, o zonă de food and wine, și chiar și un aprozar cu produse locale.

Cum investiția ajunge deocamdată la 60.000 de euro pe hârtie, cei doi mai caută un investitor. Între timp, au început deja reuniunile de weekend în cadrul cărora, alături de voluntari, curăță și încep să pregătească terenul.

Simona crede că există speranță pentru grădinile comunitare și că dacă autoritățile vor avea mai multe exemple reușite, vor prelua până la urmă modelul. „Cred că schimbarea începe de la noi, cei mici. Că noi avem mai mult chef și curaj.”

★★★

„Până acum au fost implementate proiecte de către ONG-uri, de către oameni care voiau să aducă asta în spațiile lor, dar nu de ei ar trebui făcute”, spune Ionuț. „Pentru că ei nu au putere financiară, și atunci o să stagneze.”

Și el crede că ideile pe care societatea civilă le pune în practică, din entuziasm și nebunia de a face, ajung la un moment dat să se implementeze pe scară largă. Dar după atâția ani de construit grădini și de evidențiat multiplele beneficii pe care un astfel de proiect le aduce unei comunități, simte că următorul pas este spre mai sus, anume spre aducerea grădinilor urbane pe agenda publică a primăriilor și convingerea acestora să-și asume responsabilitatea pentru crearea lor. „Vorbim de orașe inclusive, reziliente. Avem nevoie de spații care să valideze conceptele astea. Dezvoltarea durabilă nu înseamnă doar parcuri frumoase în care te plimbi. Hai să mai facem ceva în parcul ăla.”

Un exemplu de urmărit în acest sens l-ar putea reprezenta Cluj-Napoca, unde primăria a anunțat toamna trecută că va amenaja o grădină urbană închisă, „un spațiu de explorare și experimentare” pe 4.517 mp, în noul Parcul Tineretului-Pădurea Clujenilor.

Cum spunea și autoarea Elizabeth L. Cline într-un articol recent despre cum se mai raportează la consum, e OK să continuăm să promovăm comportamente etice la nivel individual, dar ca să mai putem schimba cu adevărat ceva, e, poate, momentul să începem să ne presăm conducătorii să se schimbe și să producă schimbare de care să beneficiem cu toții.

• Dacă ești pasionat de flori și vrei să ai o grădină colorată sau un balcon plin de viață, plantează petunii, panseluțe, iriși, plumeria sau, de ce nu, margarete, gazania, clematite ori crini imperiali!

Citește și:
Vrei să ai o stare bună întreaga zi? Gesturi pe care să le faci în fiecare dimineață

Foto: Elena Stoia, Alex Lorinți