Goana dupa bona

Deunazi o prietena imi spunea, la un chat pe Messenger, ca e o adevarata „aventura exotica' sa faci copii. si, daca tot ii faci, sa-i cresti, bine­inteles… Nu pot s-o contrazic, stiu bine, din propria experienta, cum sta treaba. Ai doua variante: fie te dedici plina de abnegatie meseriei de „mama clasica' – o specie pe cale de disparitie –, fie te arunci in viltoarea vietii de „mama alternativa'. Sau daca vreti, „mamica de tip nou, care alearga de la un job la altul, mereu conectata la Internet si cu mobilul sunindu-i enervant, chiar si in timp ce se afla la salon aranjindu-si parul pentru vreo petrecere cool. In acest timp, copilul creste acasa cu acea faptura inefabila si indispensabila in viata unei femei cu copii, care se numeste bona.

Dupa citeva luni de stat acasa cu bebelusul – luni ab­solut minunate, in ciuda oricaror insinuari rautacioase –, vine si clipa cind destinul hotaraste ca vacanta s-a sfirsit si te asteapta „reincadrarea in cimpul muncii'.

Nimic mai simplu, iti spui si purcezi la cautat de bone (trebuie sa fac precizarea ca rolul traditional al bunicilor a disparut in ultima vreme, ei fiind de asemenea oameni ocupati, cu mobil si job-uri, sau pur si simplu aflati la mare distanta de nepoti).

La inceput, in asemenea cazuri, urmezi principiul „suna un prieten' si e imposibil sa nu gasesti pe cineva care sa stie pe cineva care e prieten cu altcineva (mama unei colege de-a unui prieten al verisoarei) care iti poate recomanda o doamna de incredere care stie sa aiba grija de copii.

Prima data, pretentiile iti sint mari: ea, bona perfecta, trebuie sa fie nici prea batrina, nici prea tinara, trebuie sa fie serioasa si devreme acasa, empatica, telepatica, sa se joace cu bucurie de-a trenuletu, dar sa stie si limbi straine, la o adica sa mai si gateasca cite ceva pentru intreaga familie, pentru ca tu (nu-i asa?) numai de asta n-ai timp. Cu asemenea asteptari mari, te indrepti catre specialisti: firmele de bone. Aparute si la noi de ceva vreme si numite „agentii de babysitting', ele iti promit solutia perfecta.

Te intilnesti, intr-o atmosfera pasnica, cu o doamna care te pune sa completezi chestionare si te asigura ca iti va gasi solutia perfecta. Faci profiluri psihologice, completezi fise, raspunzi la intrebari complicate, de baraj (de genul „preferati sa fiti sunata de mai multe ori pe zi, sau ca bona sa ia singura decizii in privinta copilului?'); ti se spune ca persoanele din baza de date au fost atent selectionate, in urma unor teste de anduranta, ca toate au fost recrutate pe baza de recomandari serioase si ca au fost indelung specializate in tehnici superioare de crestere si educatie a copilului (in concordanta cu cele mai recente norme europene). Suna profesionist, iti spui si ceri sa vezi vreo doua-trei candidate. ti se ras­punde ca vor fi alese pentru interviu numai si numai persoane potrivite profilului.

Dupa vreo saptamina, la marele interviu, audiezi vreo citeva doamne, dintre care una cam strimba din nas la salariu, cealalta la orar (va rog, pe aceasta cale, sa-mi spuneti care este acel serviciu de la care pleci zilnic la orele 16,00?), a treia pare mai „available', dar are un usor defect de vorbire (te decizi insa sa fii politically correct si sa nu faci discriminari), iar a patra… in fine, pare oarecum de treaba, genul bunicuta, dar simpatica, pe care sa o iei acasa si sa o rogi frumos sa-ti faca gem si zacusca. Spui ca vrei sa dezbati alegerea cu sotul si ca vei da un raspuns a doua zi. Cu sotul se nimereste sa te certi cam doua zile (niciodata nu se poate ajunge la un consens din prima) si asa se face ca, atunci cind suni sa confirmi „bunicuta', afli ca deja au achizitionat-o altii mai rapizi si mai operativi. Deh, cerere mare, oferta mica… In fine, o iei pe cea disponibila, dai banii (agentiile functioneaza fie pe baza de comision unic fix, ceva mai mare, fie pe baza de comision lunar, ceva mai mic, din salariul bonei) si o astepti sa se prezinte la job. Numai ca… surpriza! Doamna nu apare, nu raspunde la telefon („abonata nu poate fi contactata'), in schimb iti lasa o epistola in usa, in care iti scrie ceva de genul „m-am hotarit, nu lucrez pentru mai putin de… o suma fabuloasa, consider ca valorez mult mai mult, imi pare rau, eu sint o persoana sensibila, va doresc mult succes in viata si numai bine'. Nu rideti, eu am patit-o si jur ca nu e cel mai placut lucru din lume, mai ales atunci cind peste trei zile te asteapta un job nou si habar n-ai cum o sa te descurci.

Asa ca: pui mina pe telefon, suni agentia si-i faci cu ou si cu otet. Ei se scuza in fel si chip si te cheama la o noua „prezentare' de doamne. Deja cu entuziasmul tinzind spre zero, te duci din nou, de data asta impreuna cu sotul si copilul (in speranta ca micul ingeras le va impresiona teribil). Nu mai intrebi nimic de limbi straine, pentru ca brusc ti-ai cam schimbat sistemul de valori. si totusi… poti fi acuzata de snobism, atunci cind refuzi o candidata numai pentru ca are parul foarte rosu si graieste in felul urmator: „Deci, domnu, nu va suparati, asta este doar asa, o vorba de exprimare!'? Eu, una, asa am facut si nu regret!

Pleci de la agentie, asadar, si fara bona, si cu banii luati. Cu pretentiile reduse drastic, te apuci sa suni in disperare in dreapta si-n stinga, intrebind „nu stiti cumva pe cineva?'. Brusc, toata lumea isi aminteste, scormoneste, iscodeste si te copleseste cu numere de telefon ale prietenelor, vecinelor, matusilor fara ocupatie. In urmatoarele zile se perinda prin casa o serie intreaga de doamna Jeni, doamna Cati, madam Paraschivescu de la 5, tanti Gabi & tanti Alexandrina. Nu poti sa iei o decizie si, in plus, ti se mai si rupe sufletul cind te gindesti ca primele vorbe ale copilului vor fi rostite in prezenta bonei (cititi: a unei straine), nu a ta. In plus, toate prietenele au mare grjia sa-ti istoriseasca mici povestioare picante cu si despre dadace, cum ar fi: „A, pai stiu eu pe cineva care si-a pus camere de luat vederi in toata casa ca sa supravegheze bona si, cind colo, ce descopera? Tipa ii dadea copilului diazepam ca sa stea linistit! si ei nu stiau ce are copilul de e asa somnoros!' sau „Draga, bona aia nu-l scotea afara deloc! Statea toata ziua in casa, pe canapea, si se uita la telenovele. si bietul copil, iti dai seama…'. Lucruri de genul acesta te pot aduce in pragul disperarii… Dar, in fine, te hotarasti sa-ti iei soarta in miini. Angajezi, presata de timp si in disperare de cauza, prima bona care te convinge ca nu are profil de psycho sau seri­al killer, iei si tu un diazepam-doua ca sa fii linistita si pleci la serviciu, lasind copilul pe mina bonei si jurindu-ti sa nu suni din cinci in cinci minute pentru a verifica situatia.

Numai ca, la venirea acasa, se intimpla sa gasesti una dintre aceste variante:

•  bona a dat copilului (in virsta de 10 luni) ciuperci gratinate cu usturoi, motivind ca „pai, daca erau in castronelu ala mic, am crezut ca-i mincare de copii';
• copilul este imbracat cu rochia peste pijama, rochia fiind pusa cu spatele in fata; si atentie, e vorba de fetita ta, care era cea mai eleganta de la groapa cu nisip!
•  copilul a refuzat orice mincare si nu a vrut sa doarma nici un pic, drept care seara este mult prea obosit pentru a te mai intelege in vreun fel cu el.

Eu am avut parte de varianta d) – toate variantele de mai sus. In zile diferite, ce-i drept… Rezultat: vrei sa-ti dai demisia pe loc si sa o dai dracului de emancipare a femeii. La ce mai foloseste si asta, in afara de a crea probleme?

Pina la urma, insa, mai devreme sau mai tirziu, lucrurile se regleaza de la sine. Dupa o serie de incercari esuate, de seri in care adormi plingind si dimineti in care pleci la birou cu inima indoita, vine si acel moment in care un soi de inger binefacator coboara in casa ta (nu neaparat insotit de o umbreluta, ca-n povesti), iti face copilul sa zimbeasca si ia asupra sa cam toate treburile grele care te apasa. Rasufli usurata, mai ales ca, din cind in cind, bona aceasta perfecta se ofera sa stea si seara tirziu, pentru ca tu sa te poti duce la vreo petrecere sau piesa de teatru. Familia se imbogateste astfel cu un nou membru si viata pare dulce si frumoasa, chiar daca, facind niste socoteli simple, constati ca muncesti pentru a plati bona, care are grija de copil pentru ca tu sa poti munci in continuare, pentru ca… si tot asa. Dar, in fine, incepi sa te obisnuiesti cu ideea acestui cerc vicios… si tocmai cind te simti mai bine, constati cu uimire ca numai bona stie cum sa adoarma copilul, ca ea e singura care-l poate convinge sa manince, ca ea stie intotdeauna cele mai frumoase povesti, ca au deja un limbaj comun pe care il inteleg numai ei doi, te surprinzi povestind colegilor la job intimplari despre copilul tau auzite de la bona, nu traite de tine, si iti dai seama ca fiul tau / fiica ta vine sa te sarute numai atunci cind ea, cu vocea ei blinda, ii spune: „si acum, hai sa-i dam un pupic lu mami'. Poate ca e vremea sa mai faci inca un copil si sa mai stai pe acasa…

Arhiva revistei ELLE
Foto: Young mother cuddling her baby from Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK