Lucrurile se intampla de obicei asa: intalnesti pe cineva pe care il placi, lucrurile par ca se leaga si incepi ceea ce pare a fi o relatie, doar ca, la un moment dat, celalalt dispare, nu te mai suna, nu-ti mai raspunde la mesaje, nu-ti da nici un motiv pentru care nu te mai vrea, lasandu-te pe tine sa-ti dai seama de ce n-a(r fi) mers.
Tocmai ai fost ghosted (in romana termenul s-ar traduce prin fantomat, ceea ce nu suna deloc rau).
Ghosting-ul – evitarea, retragerea, disparitia de langa cel care se credea a fi partenerul tau – este vazut drept un fenomen reprezentativ pentru romantismul in era tehnologiilor de comunicare. Astazi ne cunoastem unii pe altii in mediile virtuale, seducem cu texte (la propriu si la figurat), imagini si link-uri pe tot felul de retele sociale, folosim aplicatii online pentru dating, precum Tinder (dar mai sunt si OKCupid, JSwipe sau Hinge) unde alegem sau refuzam, unde ne punem la dispozitie si ne dispensam de altii cu un simplu swipe.
Ritualurile de seductie de altadata sunt optionale, protocoalele (carora le-am putea spune si maniere) care ne ajutau sa functionam elegant unii in preajma altora s-au simplificat pana in modul in care ni se pare suficient sa ne aratam intentia pentru a incepe ceva si a nu ne-o mai exprima pentru a pune punct. Ne comportam ca si cum noi insine am fi o aplicatie: sign in/sign out. O forma de pragmatism romantic vecina cu cinismul. (Citeam recent un articol pe Internet in care cineva facea o analogie intre a iesi cu cineva in oras si a pleca la colindat in seara de Halloween. Si intr-un caz, si in celalalt, mergi din usa-n usa gustand tot felul de bomboane si prajituri pana iti faci plinul.)
Intr-un studiu din 2012, in urma caruia au fost identificate nu mai putin de sapte tipuri de strategie pentru a te desparti de cineva, confruntarea cu celalalt era vazuta drept cea mai buna metoda de a rupe o relatie, pe cand ghosting-ul era perceput drept cea mai putin ideala forma de despartire. Intr-un alt studiu insa, publicat de The Huffington Post, majoritatea adolescentilor de peste 18 ani si majoritatea tinerilor de pana-n 29 de ani au recunoscut ca au experimentat ghosting-ul: au parasit ori au fost parasiti fara explicatii, contactul cu celalalt incheindu-se brusc, fara nici o discutie, fara nici un e-mail, fara nici un SMS, fara nici un mesaj pe privat.
Suntem indreptatiti sa primim o explicatie sau macar sa fim instiintati la finalul unei oricat de scurte relatii? Cat de moral este ghosting-ul?
Aceasta este intrebarea care separa taberele. Pe de o parte, o bloggerita din New York a initiat o miscare impotriva ghosting-ului. Cand dispari in eter fara nici o explicatie, il lasi pe celalalt sa-si bata capul cu milioanele de motive potentiale pentru care a fost parasit. Nu e fair, spune bloggerita, pentru ca produci frustrare, confuzia e dureroasa, iar momentul de rupere se prelungeste si poate crea chiar situatii penibile (insistente, „stalk-areala’, razbunare). Ceea ce se vrea a fi o despartire brusca si curata se transforma intr-o prelungita si confuza agonie. Ghosting-ul este cea mai la indemana forma de a te proteja de o discutie stanjenitoare, mai spune bloggerita; este expresia unei lasitati si, totodata, a unui comportament lipsit de respect fata de celalalt, care merita sa i se spuna adevarul in fata.
Pe de alta parte, Greg Behrendt, autorul cartii transformate si in film, Hes Just Not That Into You (tipul a mai publicat de atunci o carte, scrisa impreuna cu sotia lui: Its Just A Fucking Date), e de parere ca tacerea spune mai multe decat cuvintele. Amanda Hess, editorialista de la Slate, spune ca ea prefera sa nu mai primeasca nici un mesaj decat sa citeasca unul de despartire: „Chiar vrei ca celalalt sa-ti spuna in fata ca nu mai vrea sa fie cu tine?. Textele de despartire sunt, cel mai adesea, niste insailari mincinoase facute cu cele mai bune intentii pentru a-l proteja pe celalalt de o realitate banala, si anume ca cele mai multe flirturi nu se materializeaza intr-o relatie romantioasa, iar asta nu din cauza unui motiv anume. Pur si simplu nu iese.
In recenta mea carte, Sfarsit de sezon, exista o povestire care, din mesajele primite pana acum, pare sa se numere printre favoritele cititorilor. Se cheama Obiecte pierdute si este scrisoarea unui barbat fantomat de o femeie. Scrisoarea barbatului parasit fara un cuvant incearca, dupa cum se exprima chiar el, sa indrepte protocolul despartirii, caci asa cum orice relatie incepe cu un act al seductiei, la final ar trebui sa existe si un ritual al dezvrajirii. Fireste ca scrisoarea respectiva, protestul barbatului parasit, este o expresie a dragostei lasate de izbeliste de catre femeia care fie avea un motiv serios pentru a disparea (frica ar fi unul din ele), fie she was just not that into him, in nici unul din cazuri neexistand cale usoara pentru consolarea celui lasat in urma. Dar punerea in cuvinte a rupturii are calitatea de a-i oferi un sens, chiar daca unul dureros, si, astfel, de a dez-oficializa (presupusa) relatie, iar barbatul considera ca, de vreme ce s-a aruncat de bunavoie in apele tulburi ale iubirii, are dreptul sa infrunte si vartejurile ei.
In fond, putem privi dragostea ca o punere in scena cu ingerasi si fantome. Prologul este jucat de Cupidon, iar epilogul ii apartine lui Casper. Doar ca nu toate fantomele sunt prietenoase.
Foto: PR